13 mai 2019
  |   Nu sunt Comentarii

Pentru azi, pentru mâine, pentru cândva

Clipele curgeau și eu încă te așteptam. Am întâlnit fața unuia, care aproape că îmi spunea că tu nu mai exiști. Un hidos, cu ochi de broască, care, din întâmplare a dat peste o bucată de creier și-a crezut că a dat peste plămânul pământului.

Am tot întins mâna. Și-un deget. Toți mușcau. Nimeni nu săruta. Eram prea murdar. Eram furibund, apucat, te doream, eram asasin, eram muribund. Am tot încercat. Te tot voiam, m-ai tot voit. M-ai lovit. Ploua cu arșiță și cu așchii, cu metal încins. Eram amândoi, în doi. Disperați. Și valsul nostru se tot repeta. Și noi tot eram. Ba eram, ba tot dispăream.

Te aveam. Cumva. Te-am sărutat cu ciudă și cu drag. Asta am vrut, în fapt. Apoi am plecat și nu ne-am mai întors. Cândva, cumva, într-un fel te iubeam. Și cu nesaț. Dar nu te mai simțeam, erai absorbită de tine, de Univers, de el. El murise, voiai să te duci după el și eu ți-am spus să mai stai. Apoi te-am simțit din nou. Erai cu mine în noaptea aia. Și-ai stat. Cumva, ai stat.

Aveam nopți și vise. Aveam cumva și noroc. Era ziuă deși era atâta noapte. Simțeam că te tot mor, că te tot voiam și nu te-am avut. Îmi părea rău să tot mor și să te tot vreau și să nu te mai am. Apoi ai visat că mă strigi.

Și eu. Visam o pădure în care nu ne mai certam. Eram cumva amândoi. Fără nimic, fără nimănui. Dimineață eram demonstrativi. Fără nici o vină. Eram virgini și râdeam copios de viață și de proști. Eram prea dornici de orice și de nimic.

Vorbeam despre noroc și despre povești cu rațe buclucașe și șoareci vorbăreți. Apoi te-ai schimbat. Nu mai erai niciunde, nicicum, adânc. Te-am căutat și nu te-am mai găsit. Erai așa cum ești tu, fără sens, fără nimic, iubirea era pentru tine doar scut pentru cord. Dar te voiam chiar și-așa. Am făcut o cafea din florile uscate pe butoiul pe post de noptieră. Ba plecam, ba reveneam. Totul părea mai mult rupt.

Aveam iarba pe picioare și tu te cucereai cu bale. Cu urechi mari și fleșcăite curgea prosteala pe lângă mine. Ploua și nimeni nu putea să scoată bulbucii din apă. Mă miram. Apa curgea pe ritmuri de vals și noi ne curtam ca doi adoloescenți tâmpiți.

Apoi ne-am plâns și eu m-am tot întrebat. Apoi am văzut mâinile noastre împreunate. Erau prea uscate. De atâta dor eram prea departe de noi. Și tu visai.

Iar eu oboseam strigând după tine. Era prea noapte. Eram prea cu tine. Eram prea fără mine. Apoi nu mai erai chiar nici tu. Te-am tot vrut, te dădeai tot tu. Doar tu… Fugeai după el, așteptai chiar moartea. Ți-ai luat alt costum și aproape mureai. Te tot căutam și tu tot fugeai la nebuni. Mi-am luat o viză și-am venit. Dar nu era bună. Eram prea umil pentru tine. Tu-l așteptai pe eroul cu drept de intrare și cu viză mai bună.

Te iubeam, te iubesc, să mă scoți dintr-o schemă e greu. Fă cum vrei. Ascunde-mă dracului. Te voi iubi mereu. Te-am iubit infernal. Ți-am fost chiar și gelos. Prea te-am iubit. Ți-am fost iubit. Nebun. Nebun am fost după tine. Pe mine uneori mă uitam. Mă așteptau toți și eu doar cu tine stăteam. Și când am început să plâng mă alungai. Iar când tu ai plâns am stat. Te-am tot ascultat.

Era proaspăt arat dar tu insistai să te tot duci. Auzeai zgomot de mine dar nu te opreai. Mi-e dor și-am să mor. Departe de mine și de tine. M-am scris. Ne-am scris. Acum ești doar tu, acum ești noi, prin pădurea copacilor îndrăgostiți. Acum voi adormi, cu mine, cu tine, cu tot, cu toți.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 63 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger