17 dec. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Povestea băncii

Bancă înseamnă, în primul rând, conform dexonline.ro, scaun lung și îngust pentru două sau mai multe persoane. Cred că fiecare a stat cândva pe o bancă, într-un parc, în stația de tramvai, într-o gară de tren etc. Și mai cred că fiecare s-a așezat pe acea bancă pentru a se odihni sau pentru a nu obosi în timp ce așteaptă. Cei care au pus banca aia acolo s-au gândit oarecum la confortul celor care sunt nevoiți să aștepte ceva anume. Zic eu.

În al doilea rând, cuvântul bancă mai înseamnă și instituție financiară care are ca activitate principală atragerea de depozite și împrumutarea unor sume în scopul acordării de credite și efectuării de plasamente, conform aceluiași DEX.

Nu prea înțelegi care-i substratul în povestea băncii?

Hai să te ajut. Mă duc la Banca Transilvania cu scopul de a deschide un cont de economii pe numele fiicei mele, care are 4 ani și-un pic. Mă așez la coadă, la unul dintre ghișee, exact unde am fost îndrumat să aștept. În fața mea două persoane, una discutând deja cu funcționara băncii.

Și stau. Afară frig, la BT extrem de cald. Mă trec toate transpirațiile, că nimeni nu se gândește în banca aia la clienți, că vin de afară unii poate îmbrăcați cu cojoace. Nu-i bai, zic, bine măcar că-i cald. Mă uit în jur, scanez interiorul. La un ghișeu patru oameni. La altul doar unu. Alte trei ghișee fără clienți. Ce distribuție interesantă de forțe în banca asta, mă gândeam.

În spatele meu un consultant pe probleme de carduri, la o masă cu un calculator și-o imprimantă pe ea, efectiv zbiera la o clientă. Dar nu pentru că o certa, pur și simplu așa credea el de cuvință că trebuie să-și facă treaba și să păstreze confidențialitatea clienților.

Da, confidențialitatea clienților la Banca Transilvania înseamnă hai să vorbim toți în cor, pe o suprafață de 10 metri pătrați, că și-așa nimeni nu ascultă.

Bun, zic, fain chiar. Funcționara de la ghișeul la care eu stăteam deja la coadă de mai bine de 15 minute se mișca ca după o orgie sexuală și-o beție cruntă, adică în reluare. Mai întreba ceva pe client, mai apăsa pe-o tastă, și uite așa eu devenisem leoarcă de transpirație și nervos de-mi venea să renunț chiar atunci la cetățenia română. Dar ce, farmaciile nu trebuie să vândă prostiile alea de plicuri în care găsești prafuri cu gust de lămâie celor care răcesc în sediile BT? Normal că trebuie, cumva trebuie să-i gripezi pe oameni. Nu se îmbolnăvesc ei, îi ajutați voi. Cumva trebuie mișcată economia și crescut PIB-ul.

Trec 20 de minute și termină cretina de la ghișeul unde îmi consumam viața și timpul așteptând ca ea să se masturbeze mental cu finalizare. Înaintez un pas. Noroc că cel care aștepta și el în fața mea vroia doar să afle câți bani are în cont. Am auzit și câți bani are. Îți dai seama? 20 de minute ca să afli în câteva secunde că ai mai mult aer în cont decât bani. M-am bucurat că omul ăla s-a terminat repede.

Înaintez încă un pas și ajung și eu la ghișeu. Ufff.

  • Vreau să deschid un cont pe numele copilului meu, în care intenționez să-i depun niște bani în mod constant până când acesta ajunge la vârsta majoratului, zic eu stergându-mi transpirația de pe frunte.
  • Aha, zice bipeda de după tejghea. Am nevoie de o copie de pe certificatul de naștere al copilului și una de pe buletinul dumneavoastră.
  • Poftim, le aveți deja aici, pregătite. Înainte să intru în banca aia mi-am făcut temele în mod conștiincios.
  • Nu, îmi spune madam, în timp ce se uita peste hârțoage, am nevoie de certificatul de nașterea al copilului în original, ca să-l scanez eu.
  • Nu-i nici o diferență, doamnă, poate doar de culoare, că eu am făcut o copie în alb-negru. Certificatul în original nu-l am la mine.
  • Nu, nu pot să vă deschid contul. Îmi pare rău.
  • Adică am stat o jumătate de oră degeaba în Banca Transilvania?
  • ……..

Și plec trântind uși. Românisme de oameni cretini. Probleme care țin de mentalitate. Ce era să fac, s-o iau de păr și s-o dau cu capul de tejghea până-i făcea mintea niște pui de proastă cu diplomă mahmură? Nu cred că merită un asemenea efort.

BT și-a restrâns activitatea în oraș de la trei filiale la doar două. Nu, nu a fost nimeni dat afară. Unul dintre sedii a fost micșorat pentru reducerea cheltuielilor, confidențialitatea clienților și timpul pierdut la ghișee nemaicontând deloc. Contează doar profitul.

În altă ordine de idei, dacă tot ești bancă și vrei să nu observe clientul că tu nu ai pic de respect pentru el, vorbește dracului cu primăria să-ți instaleze în sediu măcar o bancă, da, o bancă pe care să te așezi, pe care clienții să stea în așteptare ca sardelele până când își revin din mahmureală funcționarii băncii.

Banca Transilvania nu mai există pentru mine. Am plecat la Alpha Bank. Când am intrat acolo imediat m-a preluat directoarea filialei, pentru că cine trebuia să mă așeze la birou pentru o discuție confidențială se afla la baie. Pentru că oamenii mai merg și la baie. Și acolo mi-am rezolvat problema care de fapt nu era o problemă, ca la BT.

După vreo 10 ani în care am lucrat și-am pompat destui bani în BT, într-o zi, funcționara care mă știe de-o viață, atunci când m-am dus să depun niște bani, îmi zice: Traian, dă-mi te rog cartea de identitate.

  • Poftim? Ce vrei să faci cu ea? Tot eu sunt. Am fost și ieri și tot moaca asta o aveam. Sau ce, nu-mi stă bine părul din nas?
  • Hai, mă, e doar o chestiune de rutină, îmi zice aia miorlâindu-se ca o prefăcută.
  • Lasă, zic, mă duc la altă bancă dacă voi nu mai aveți nevoie de bani. Și-am plecat.

Repet, BT nu mai există pentru mine. Mă întreb cum va fi când va fi ca Volksbank să devină BT, că așa am auzit, BT a cumpărat Volksbank România. Nu știu cum va fi, dar știu că la Volksbank clienții aveau cel puțin confidențialitate, spațiu și aer suficient să respire, respect, cel puțin o bancă în fiecare filială, și că nu prea sunt obișnuiți cu tranzacțiile bancare făcute pe genunchi, așa cum se întâmplă la BT.

Nu am dat numele filialei la care am fost pe motiv că există în acea locație și angajați cu foarte mult respect pentru clienți. Ori nu trebuie băgați toți în aceeași oală.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.