Povestea lui Cezar, cel mai frumos Ciobănesc German (II)

Așa cum spuneam în prima parte a acestei povești, cea a lui Cezar, așteptam cu nerăbdare să sosească… Cezar, din Ungaria. Prietenul meu de la Oradea a plecat după el cu mașina la primele ore ale zilei. După ce a ridicat puiul de ciobănesc din curtea stăpânului, de lângă mama lui, de lângă frații lui, la numai 2 luni și jumătate, s-a pus pe mașină și s-a întors la Oradea, pe la orele 16:00 era deja în oraș.

Mă sună și-mi spune că totul este în regulă, că Cezar e puțin speriat (cred și eu, luat, pus în bortbagaj într-o cutie etc.) și că la ora 19:00 îl pune pe un autocar de Atlasib care urma să ajungă la Deva pe la ora 21:00. Primesc un număr de telefon de la șoferul autobuzului și mă pun din nou pe așteptat. Răbdarea mea era pusă din nou la încercare. Dar ce era să fac?

Se face ora și plec cu mașina la Deva să-mi cunosc și să-mi ridic noul prieten. Ajunge autocarul, vorbesc cu șoferul. Mă așteptam ca Cezar să ”coboare” din autocar, într-o cutie cu acte și alte cele. Nu, șoferul scoate cutia cu pricina din portbagajul autocarului. Deschid cutia, văd puiul de câine, îi recunosc moaca, îl pun înapoi și așez cutia în portbagajul meu.

În ziua aia Cezar deja intra în al treilea portbagaj, asta în condițiile în care făcea prima călătorie din viața lui, după ce a fost efectiv smuls de lângă mamă, frați, surori. În sfârșit, după ce m-am abătut puțin ajung acasă, nerăbdător să văd cine-i și cum e Cezar.

Deschid cutia iar animalul efectiv țâșnește din ea. Cred că deja era prea mult pentru el. A început să umble de colo-colo fără să-și găsească locul, speriat și stresat la maxim. Să-ți petreci atâtea ore în portbagaj, într-o cutie găurită de banane, zgâlțâit și fără să ai posibilitatea să-ți faci nevoile cred că devine stresant pentru oricine.

Câinele era atâta de stresat încât pe moment am crezut că e vorba de un câine prost. M-am înșelat. Am încercat să-l pun din nou în cutia aceea pentru a-i face un culcuș până dimineață. Ce vorbești, când vedea cutia mai tare fugea. Și-atunci am zis, nu, aruncă rapid cutia aia că-l stresăm și mai tare.

Încet, încet a început să se liniștească. Îl strigam Cezar și el parcă vroia să-mi spună că îi place acest nume. A început să bea niște lapte pregătit de dinainte pentru el, a dat câteva limbi și la vasul cu apă. Lucrurile intrau în normal.

A doua zi ciobănescul meu era deja alt câine. Sărea, mă lingea, fugea de nebun prin casă. Bravo, zic, tu ești Cezar pe care l-am văzut în poze.

Trebuia să plec la birou. Nu puteam să-l las acasă singur, dar nici nu puteam să-l duc pe jos deoarece era în perioada în care două săptămâni după primele vaccinuri este recomandat să eviți să lași câinele să meargă prin locuri publice, nu de alta, dar exista riscul ca vaccinurile să nu-și mai facă efectul. Prin urmare, am luat puiul în brațe și-am plecat la birou. Pe drum am făcut o haltă la scara unui bloc, era greu totuși. La două luni și jumătate Cezar era cât un Bishon aflat la vârsta maturității.

Ajung la birou și observ că un ochi îl avea aproape închis și lăcrima din abundență. Mă uit mai atent și observ că de fapt ochiul stâng nu putea să-l deschidă complet. Pun mâna pe telefon și-l sun pe amicul de la Oradea.

• Prietene, zic, ce câine mi-ai trimis, ce are Cezar la ochi?
• Trebuie să-i faci operație estetică, din păcate am văzut și eu că are un defect, numai că este vorba de unul care se poate rezolva fără probleme. Pleoapele de la ochiul stâng sunt mai mari, motiv pentru care nu poate deschide ochiul complet. Dacă nu-i faci operație estetică riscă să nu mai vadă cu acel ochi.
• Păi și de ce nu mi-ai spus, mă zbârlesc eu la amicul meu?
• Ce rost avea, eu cred că Cezar este cel mai frumos și mai inteligent dintre toți câinii din acea canișă. Problema aceea este rezolvabilă, un veterinar foarte priceput poate să facă minuni.

De fapt chiar așa era, operația consta în adormirea completă a câinelui și decuparea pleoapelor de la ochiul cu pricina.

Caut numărul veterinarului la care mi-am tratat mai mulți câini și îl sun. Era la cabinet. I-am explicat despre ce-i vorba și el mi-a spus să mă liniștesc că problema lui Cezar nu este deloc gravă, atâta doar că trebuie să ne grăbim cu acea operație pentru a nu-i afecta ochiul. Vin acum, am mai spus la telefon, după care l-am luat pe Cezar și-am plecat la doctorul de animale.

Va urma. Prima parte o găsești aici.