6 Ian 2016
  |   Nu sunt Comentarii

Povestea lui Cezar, cel mai frumos Ciobănesc German (III)

Așadar, ajung cu Cezar la doctorul veterinar. Noi eram pregătiți pentru operația estetică la ochiul stâng al ciobănescului, eu nu eram însă sigur că și patrupedul știa ce-l așteaptă. Trebuia, totuși, să o facem. Dacă nu-l operam risca să rămână fără vedere la ochiul stâng. Veterinarul mi-a spus că este vorba de o anomalie rară, care poate apărea în special la rasa ciobănesc german, care nu este gravă, dar netratată ea poate duce la complicații foarte mari.

În sfârșit, o injecție și după câteva minute bune Cezar cade pe burtă inconștient. Îmi era milă de el, Mi-l imaginam mort și parcă îmi venea să vărs o lacrimă. Nu, nu e cazul să-mi imaginez tâmpenii. Toate la vremea lor.

  • Gata, zice veterinarul, poți să pleci, tu nu mai ai ce să faci, de aici mă ocup eu. Hai după el peste trei ore. E zdravăn și sănătos, s-ar putea să se trezească mai repede, dar pentru siguranță propun trei ore.
  • Bine, zic. Și-am plecat. Însă gândurile mi-au rămas la Cezar. Știam totuși că a rămas pe mâini bune, așa că nu-mi făceam prea mari griji.

Am băut două cafele, o bere, m-am plimbat, am așteptat. Mă gândeam, totuși: dacă nu face față, dacă se trezește mai devreme și este nevoie de o nouă injecție, oare va rezista? Hait, Cezar e un luptător, nu se poate să-mi facă mie una ca asta. Am mai băut o bere și cu chiu cu vai au trecut cele trei ore. Mă rog, două ore și ceva. Că n-am mai putut aștepta și m-am dus.

L-am găsit ghemuit pe o pătură, cu botul pe labe. Parcă supărat, neputincios. Când m-a văzut a făcut un gest să se ridice, puterile însă l-au lăsat rapid și-a căzut din nou la pământ.

  • Cum e, zic?
  • Bine, stai liniștit, totul a decurs normal. O să fie foarte bine. Mai avem un hop atunci când o să trebuiască să-i tăiem ațele.

Ochiul lui Cezar era salvat. Vedea normal iar pleoapele bolnave se închideau normal. Atâta doar că încă lăcrima abundent. Era normal.

  • Mai lasă-l puțin, o să mai dureze, după părerea mea, îmi spune Toni veterinarul. O să-l iei într-o pătură și-l pui cu grijă pe bancheta din spate, încă nu se poate ridica complet.
  • Eu zic că în câteva minute Cezar se ridică și vine împleticindu-se la mine. Ai să vezi.

Și așa a fost, cu un efort maxim Cezar s-a ridicat și a venit la mine, căzând, dând cu stângu-n dreptu’. Se uita la mine și parcă-mi spunea: Plecăm, că mă enervează ăștia și s-ar putea să mă dau la ei? Plecăm, i-am spus și eu tot în gând.

Îl iau în brațe și-l duc la mașină. Îl pun pe banchetă. Încă nu-și revenise complet, însă nu mai suporta să se uite lumea la el ca la un mare neputincios, așa că s-a ridicat în patru labe și apoi s-a pus în șezut.

Am ajuns acasă. L-am luat și l-am pus în culcușul lui de sub biroul meu. Acolo îi plăcea cel mai mult să stea. La picioarele mele. Uite-l.

Am stat cu el, l-am mângâiat și i-am vorbit ca de la prieten la prieten. M-a lins pe mâini, iar din priviri îmi spunea ”Mulțumesc, prietene.” I-am adus ceva de mâncare. A încercat, dar nu-l ajutau, pesemne, puterile să mestece. I-am dat apă și a lipăit de zor.

Am simțit atunci pentru prima dată că-mi iubesc patrupedul, că m-am legat definitiv de acel suflet. Am simțit că și el mă iubește, că mă recunoaște ca pe cel mai bun prieten al său. Era frumos. Trăiam momente care te ridică la ceruri.

Am pălăvrăgit amândoi și ne-am mângâiat preț de încă vreo trei ore, după care Cezar s-a ridicat și aia a fost. Gata, dorea să-mi arate că el nu-i momâie. A început să se miște, să alerge chiar, să mestece câte ceva. Era fericit. Putea vedea normal cu amândoi ochi.

Cezar se simțea bine. Eu la fel. Simțeam că am făcut cu adevărat o faptă bună, nobilă chiar. Într-un târziu s-a făcut seară și pe la orele 23 deja dormeam amândoi, fericiți și dornici de o nouă zi. Un nou început, o luptă câștigată. Un suflet fericit. Un animal fără grai omenesc dar care spunea într-una mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc.

Cât a costat toată operația lui Cezar? Nu contează. O astfel de investiție nu poate fi cuantificată în bani. Banii nu au valoare, viața însă da. Aceasta a fost povestea operației lui Cezar. Urmează episodul în care trei bărbați se chinuie să-i taie lui Cezar ațele de la ochiul operat. Să vezi acolo distracție.

Celelalte părți din Povestea lui Cezar le găsești aici.

Va urma.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 51 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger