Prea dor de toți și de mine, prea dor și de tine, tată

Încerc uneori să întind mâna. Ca să te ating. Dar îmi dau seama, prea brusc și prea dureros, că doar visez. Te-am atins, dar eram prea timpuriu și tu prea pe ducă. Ți-aș plânge acum, cât sunt eu de mare, dar nu te știu. Erai prea mare pentru mine iar eu cu mintea prea fragedă ca să te pot ține în minte. Mai plâng, uneori, în mine, cu tine. Mai plâng cascade cu tine. Mă mai trezesc uneori și cu mine. Mai dormi tu, mai dorm și eu. Ai crescut cu iarba și cu sfinții care nu mai sunt sfinți, tată.

Aș fi vrut, chiar aș fi vrut să mă întrebi de copila care ți-ar fi spus acum, stângace, bunicule! Nevastă-ta se mișcă, încă, pe aici. Încă-i mama mea. Cu ea m-ai făcut, tată, așa, prost uneori, deștept ca un un cretin, bun și rău în același timp.

Îmi este foarte dor de tine. Nu te voi întâlni niciodată și pentru asta îți spun, tată, să-ți fie rușine. Încerc să-ți fiu fiu de care mândru să fii.

În rest, nu sărbătoresc ziua ta de naștere și nici nu te vorbesc de bine sau de rău, pentru că nu te-am cunoscut. Nu m-ai lăsat. Ai murit. De ce ai murit?

Ți-aș mai spune și că s-a prăpădit fiică-ta. Dar știu că nu-ți mai pasă, că dus ești pe veci și că nimic nu mai contează.

Colegii tăi erau prea mândri de tine. Iar tu ai căzut fix pe strada aia odioasă. Nu acolo trebuia să cazi. Eu caut să fiu mai tare ca tine. Vreau să cad fix când vreau eu. Dar, oare, cazi chiar cum vrei tu?

Glumesc, tată. Aș fi vrut să fii și tu de față. Noi avem glume noi, smartfonuri, interfoane, gagici tunate și cutremure controlate. Mișto, nu-i așa? Tu te prea dormi de ceva timp. Eu sunt încă pe aici. Le-am avut și pe proastele alea. Una era unguroaică, alta olteancă, una proastă rău. O am pe buna. O plac. Moare alta. Sunt azi și toți mor. Nimeni, tată. Cât să-mi fie dor?

Încă am aparatul foto pe care l-am cumpărat cu bani grei, de la consignație, fără să știe nevastă-ta, mama, futu-ți ceapa ta de tată care m-ai lăsat fără tine fix când aveam nevoie de tine.

Îți scriu rândurile astea pe o chestie care se numește blog. O chestie pe care mi-aș fi dorit să ți-o explic acum, tată, prostule, care nu ai vrut să stai cu mine, să te persiflez, la 49 de ani.

Îmi este prea dor de tine, scânduri, noroi și viermi care ai devenit, tată.