11 aug. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

P de la Publicitate pe blog pentru hateri

Am tot citit comentarii „furioase” la adresa P-ului de la Publicitate pe blog. Comentarii făcute la articole care nu aveau nici o legătură în conţinut cu publicitatea de care vorbesc haterii nemiloşi şi fără logică uneori. De exemplu, spuneam pe blogul lui Răzvan că am scris cândva un advertorial şi că primesc comentarii prin care sunt rugat să dau detalii despre ceea ce eu promovam acolo.

Nu am pus un mare P la începutul articolului la care făceam referire pentru că nu am vrut. Motiv pentru care unul mă critica spunând că „P la începutul articolului nu e o tâmpenie, e un semn clar ca articolul e partizan. Şi drept urmare, merită sărit. E ca la tv, începe reclama, schimb canalul.”

Hai să vă spun ceva. Media este plină de reclame, unele mai proaste decât altele. Nu-mi plac clipurile publicitare în mod special, dar la unele mă uit cu plăcere pentru că îmi place felul în care este transmis mesajul. Am chiar şi o colecţie de clipuri publicitare preferate. La Pro TV, Antene şi alte televiziuni nu mă uit la filme pentru că totul este tăiat, cosmetizat, trunchiat şi plin de reclame stupide la detergenţi pentru gospodine.

Reclamele de pe unele siteuri mă enervează la maxim. Totuşi, în oricare din cazurile menţionate mai sus ai posibilitatea să apelezi varianta închide şi pleacă sau treci mai departe. Nu te obligă nimeni să vizionezi o reclamă dacă nu ţi-o place, dar nici tu nu mă poţi obliga pe mine ca blogger să pun P-uri şi semne care să-ţi spună ţie dacă e una sau alta. Pricepi? Deocamdată nu există o lege care să oblige bloggerul să-şi anunţe advertorialele cu litera P.

Reclamele sunt agasante, însă dacă stai bine şi te găndeşti, poţi afla multe lucruri noi dintr-un clip publicitar, banner, advertorial. Singura condiţie este să existe conţinut interesant şi atractiv. Ideea asta cu “ai scris un articol interesant dar nu-l citesc pentru că este advertorial şi nu l-ai semnalat cu P de la Publicitate” îmi pare o găselniţă pentru hătereală ieftină.

Cel mai citit şi vizualizat articol al meu este un advertorial. Culmea este că nimeni nu s-a plâns de asta şi nici nu mi-a cerut nimeni să pun P-ul la vedere. Aşa că voi pune P mare pe blog atunci când o să consider eu necesar şi util, nu când vor haterii. Punct.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.