22 Iul 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Raluca Cincu: sunt olteancă, live or die

Raluca Gabriela Cincu, am stat cu ea la palavre pe marginea unui subiect destul de important: limba română. Banal, neinteresant şi ce dacă? Probabil. Însă celor care văd în limba română un mod de a trăi, o formă de exprimare care te poate face sau nu mândru că eşti român, cred că trăncăneala care urmează le va face bine.

Discuţia a avut loc în direct, ca între doi bloggeri, doi colegi, doi prieteni, doi oameni, doi români. Dar asta contează mai puţin. Discuţiile constructive pot apărea şi între doi gunoieri, doi saltimbanci, doi ofiţeri de poliţie, doi tâmpiţi sau doi bebeluşi. Nu-i aşa? Dar să vedem cine sunt cei doi palavragii.

Raluca Cincu – “Sunt un cocktail bucureșteano-vâlceano-ialomițeano-grecesc. Am 1,63 metri înălțime și 40 de kilograme, fără complexe legate de constituţia fizică punct (ba nu, semnul exclamării)”, asta spune ea. Trăieşte în Bucureşti, a terminat Facultatea de Litere la Universitatea Bucureşti. Autodidactă, pasionată de grafică, modă, actorie, lingvistică, istorie și cultură dacică, folclor românesc, gastronomie, lectură, excursii prin țară, citat tot din ea. Lucrează în publicitate, bloggeriţă cu diplomă – Românii ştiu româneşte, ştie să pălăvrăgească în limbile engleza britanică, engleza americană, franceză, turcă. Atât.

Traian Urieş – caută la ăbaut me.

Să începem…

Raluca: Păi începe tu… Merge bandaaa!
Traian: Nu te salut că s-ar putea să-mi zici că n-am pus accentul bine…
Raluca: Păi, în ce dialect vrei să mă saluţi?
Traian: Nici nu ştiu, mai bine sar peste asta. M-ai înnebunit… Tu chiar vrei să fii sperietoarea românilor?
Raluca: Nu, nu vreau. :)) Adică nu ţin neapărat. Dacă-i musai…
Traian: Nu eşti deja?
Raluca: Cică-s semienervantă.
Traian: Păi şi nu eşti?

Raluca: Oho! Între timp, cred că am devenit superenervantă. Sunt conştientă de asta, dar nu mă pot abţine. La fel cum nu mă pot abţine să întrerup omul când zice şi el ceva.

Traian: De ce crezi tu cu atâta ardoare că ar trebui să scriem complicat când am putea să scriem şi să vorbim simplu, adică cum ne cade mai uşor? De ce să ne tot complicăm? Dacă ne tot gândim la cum scriem şi vorbim când naiba să mai trăim, că viaţa şi-aşa e scurtă?

Raluca: Păi tocmai asta e ideea, că lucrurile sunt foarte simple, dar le complicăm noi: folosim neologisme al căror sens nu-l pricepem, nu consultăm două minute un dicţionar înainte de pierde 30 de minute din viaţă scriind nişte tâmpenii. Eu am recomandat la un moment dat: băi, dacă nu eşti în stare să scrii cum trebuie, nu mai scrie! Deloc. N-o să afle nimeni că eşti agramat, nu-ţi mai oboseşti nici tu neuronii, nu şi-i mai oboseşte nici ăla care a avut „neşansa” să înveţe carte şi care e nevoit să-şi bată capul cu prostiile tale. Tu nu ai observat că ăştia, agramaţii, se dau în spectacol la scris?

Traian: Totuşi, revin, nu doar scriem, mai şi vorbim, de ce să nu ne adaptăm ca americanii? Luăm o limbă, româna spre exemplu, şi-o pocim, şi-o întindem precum ne cade mai bine. Generaţia care tocmai vine din urmă face deja asta, vezi limbajul de chat. Nu toată lumea face litere, unii sunt fierari, alţii gunoieri. Cu ei cum rămâne? Nu-s tot români?

Raluca: Pentru că limba unei naţii (vorbită într-un anumit moment al istoriei) reflectă nivelul de cultură al naţiei respective (în respectivul moment al istoriei). Cine vrea să fie prost e invitatul meu. Eu refuz. Am prieteni mecanici. Îmi cer cărţi, mă întreabă ce am mai citit în ultimele săptămâni. Vor să nu se tâmpească. Ce zici de asta?

Traian: Bravo lor. Iată oameni care vor să evolueze din punct de vedere şi spiritual, nu doar material. Totuşi, există indivizi care vor să fie proşti, iar când alţii le spun cum sunt apar sentimentele de ură, de respingere. E lumea lor, a proştilor. De ce vrei să te bagi între ei?

Raluca: N-a zis nimeni că trebuie să ştie toată lumea particularităţi ale limbilor romanice, să ştie ce e elementul predicativ suplimentar sau numeralul de identificare. Dar ce „face-ţi”? Pe bune? Ce „face-ţi”? Tu ştii ce mailuri primesc eu de la persoane care se semnează la final cu titulaturi ca „Specialist în comunicare”, PR sau jurnalist? Liliiii, fată! Pe mine nu mă deranjează proştii. Ăia sunt paşnici. Pe mine mă deranjează semidocţii, proştii cu diplomă, ăia care „strălucesc”, care vor să fie miezu’.

Traian: Aici deja sunt interesat să văd. Chiar vreau să citesc o bucăţică de text al unui specialist în PR şi comunicare. Te rog. Cu nume. Promit că-mi iau eu toate bâtele pe spate.

Raluca: Numele nu-l mai am. Se întâmpla acum câţiva ani, când am ajutat la organizarea târgului unui ONG. Citez din memorie: „Unde a-ţi dori să vă amplasăm standul?” ‘ai de mama mea!… I-am răspuns şi eu: „Unde dori linioară ţi dumneavoastră.”

Traian: Păcat că nu poate apărea şi râsul meu aici… Dar nu te-ai săturat de toate româneştile astea? Crezi că mai poţi schimba tu ceva?
Raluca: Sunt olteancă. Live or die.
Traian: România oricum se îndreaptă spre deculturalizare…
Raluca: Păi şi tu vrei să privesc regresul cu mâinile în sân? N-ai să vezi!

Traian: Eu cred că îţi dedici prea mult timp, pe care oricum nu-l mai poţi recupera, pentru o cauză din start pierdută. Eşti prea mică pentru a putea să schimbi lucrurile deja foarte mari, uriaşe.

Raluca: Tu dacă ai avea un copil bolnav, l-ai lăsa să piară? Nu. Aşa sunt şi eu cu blogul meu. Oi fi eu mică, dar nu sunt singură. Sunt mulţi ca mine, crede-mă!
Traian: Tu chiar eşti obsedată de chestia asta. Eu oricum te admir, dar de unde vine obsesia asta? Aşa erai şi când nu erai deşteaptă?

Raluca: Obsesia a început prin clasa a V-a. Am avut o profesoară excepţională la Limba română. În momentul de faţă, obsesia are drept motiv respectul pentru cititorii mei. Pur şi simplu, nu vreau să citească tâmpenii.

Traian: Oare bărbaţii sunt mai analfabeţi decât femeile, la România mă refer?
Raluca: N-am făcut o statistică. Nu cred că lenea este specifică unui singur gen.
Traian: Totuşi, observ că te zbărleşti mai mult la bărbaţi. Sau mi se pare mie?

Raluca: Ţi se pare. Eu nu mă zbârlesc la cineva anume. Eu constat nişte greşeli şi le dezbat. Nu dau niciodată numele persoanei care a gafat. Eu explic doar ce a greşit şi care este forma corectă. Dacă ai şti câţi s-au simţit cu musca pe căciulă şi au sărit de partea dorsală în plan vertical, cu destinaţia tavan…

Traian: Şi eu greşesc. Şi o fac din graba de a termina sau a mă exprima. Şi nu mi-e ruşine să recunosc. Scriu de mulţi ani şi constat că odată cu avansarea în timp mai pierd câte ceva. Te întreb, cu riscul de a mă trezi cu sânge curgând pe favoritul din dreapta: cum e bloggerul Urieş, din punctul de vedere a tot ce înseamnă limba română? Sau nu mă citeşti decât la ocazii speciale?

Raluca: Să ştii că am observat o mai mare grijă a celor care activează în mediul online acordată scrisului. Şi aici mă refer la bloggeri, inclusiv la tine. Bine, mulţi au impresia că unii dintre noi sunt irecuperabili (păstrez anonimatul inculpaţilor). Eu am încredere că lucrurile se pot remedia.

Raluca: …remarcat, nu observat.
Traian: Bine, te cred pe cuvânt.
Raluca: La noi e vorba de lene, nu de neştiinţă.

Traian: Tocmai în momentele în care noi povestim aici despre exprimare cineva s-a exprimat pe pagina mea de facebook. Iată o mostră: „Sau sunt inapoi pw strada….ptr ca asa se infiata cainiii la noi meegem i scoatem aa nu-i omoare ai pw urma nu nw mai intereseaza de ei…” Culmea este că ciumegu acela face referire chiar la o grădină zoologică. Raluca, pe ăsta chiar l-aş împuşca şi eu. Tu ce părere ai?

Raluca: Eu nu am reţinut decât că e vorba despre 3 câini înfiaţi, că de-aia a scris „câiniii”. Dacă erau 5, ar fi scris „câiniiii”. Punem pariu că, dacă-i atragi atenţia, o să dea vina pe telefon/ tabletă/ computer/ laptop? De ce să-l împuşti? Hai să-i căutăm un meditator pentru electronicele proprietate personală! Nu vezi ce agramate sunt?

Traian: Tu ai o idee bună. Oare ce-ar fi să facem o campanie pe bloguri care să sune cam aşa: învăţăm laptoapele, tabletele, smartfoanele să vorbească corect româneşte!
Raluca: Păi, când pornim campania?

Traian: Eu vorbesc serios?… Campanie serioasă, cu întâlniri, cu demonstraţii, cu antrenament pentru purtat smartfoane şi tablete… cu tot ce trebuie. M-aş bucura să văd gugulanul şi manelistul cum vine cu tableta lui aurită şi te roagă pe tine să-i arăţi unde-s cratimele de la mă-sa.
Raluca: Şi cu câţi de „i” se scrie „să moară duşmanii mei”. E simplu: cu 3. Doi de la „duşmanii” şi unul de la „mei”.

Traian: Eu sunt sătul de România, Raluca. Repet ceea ce spun deja de ceva timp pe blog: îmi este ruşine că sunt român, am repulsie la tot ce înseamnă organizare sau sistem românesc. De ce să mai stăm pe aici? De ce să ne mai batem capul cu ceva ce oricum este pierdut?

Raluca: Mie încă nu-mi vine să plec. Dar îi înţeleg şi îi susţin pe cei care decid să o facă. Până la urmă, nu trăieşte nimeni în locul meu sau al lor.
Traian: De ce îi susţii?

Raluca: Îi susţin pentru că aşa mi se pare corect. De ce să-i reneg pe cei care îşi caută mai binele în altă parte? Ştii care sunt cei pe care nu-i suport? Ăia care îşi fac de râs neamul pe unde ajung. Mai am amintiri şi lucruri din prezent care mă mai ţin aici. Când s-or risipi, nu ştiu… Dar eu ţin permanent legătura cu prietenii mei din diaspora, îi pun la curent cu ce se mai întâmplă pe-aici… Le e dor şi lor.

Traian: Deci blogul tău are un singur scop: să-i determini pe români să vorbească corect româneşte?
Raluca: Nu. Blogul meu îndeamnă la evoluţie. Ideea e că fiecare dintre noi n-ar trebui să bifeze o zi din calendar fără să înveţe ceva, orice.

Traian: Egoul colectiv cred că este vinovat de tot ce înseamnă evoluţie sau involuţie. Şi tu ai un ego. El te poate răpune sau te poate ridica la suprafaţă, o suprafaţă dictată de alţii, care poate nu ştiu să vorbească sau să scrie corect.

Raluca: Nu mi-e teamă de eşec. Dar nici nu mă îndur să pun mereu răul înainte. Gândeşti negativ, atragi efectul.
Traian: Eşecul tău poate însemna eşecul celor care te urmează.

Raluca: Asta nu înseamnă că-s aeriană, că trăiesc în lumea mea roz, cu vaci mov şi curcubee din pungile cu Skittles. Dar timpul mi-a demonstrat că există şi alţii ca mine, persoane cu ajutorul cărora am mutat nişte stânci (ca să nu zic munţi). Nu trebuie să mă urmeze nimeni întocmai, că doar n-o să ajungem o comunitate de prim-miniştri. Dar fiecare are propriile resurse de a evolua. Eu doar încerc să le arăt calea. Mulţi o găsiseră înainte să le-o arăt eu. Era doar înţesată de bălării. Nu sunt coach, nu sunt trainer, nu sunt guru. Doar învăţ. Cât pot de mult şi cât pot de des. Cine vrea să facă precum subsemnata…

Traian: Dacii nu vorbeau corect româneşte, dar au făcut nişte fapte cu răsunet. Regele ţiganilor nu ştie să vorbească corect româneşte, dar are probabil tone de aur la picioare. Până la urmă ce este important, să avem ceva sau să fim cineva din punctul de vedere al principiilor impuse de o societate?

Raluca: Hai să nu ne raportăm la trecut. Dacă stăm să ne gândim mai bine, Dacia nu a fost ocupată în întregime de romani, corect? Doar în proporţie de 14%, timp de 146 de ani. Soldaţii romani vorbeau o latină vai steaua ei. Şi-atunci…îmi dai voie să cred că noi i-am civilizat pe romani, nu ei pe noi? Dacii vorbeau o limba curată. Se spune că latina e limba românească, nu invers. Noi de la traci am luat multe.

Traian: Exact despre asta vorbeam şi eu. Nu cred nici eu că civilizaţia a venit de la romani decât din punct de vedere economic şi militar.
Raluca: Regele ţiganilor îşi vorbeşte corect limba maternă şi mai vorbeşte şi o limbă străină, româna (dacă n-o vorbi mai multe). Ce zici despre asta?

Traian: Ca un “rege” care se dă nu ar fi corect să fie aşa? Ştiu că mulţi vor interpreta spusele mele, dar asta e, pe ăştia îi avem cu ei vâslim. Raluca, tu chiar te mândreşti că eşti româncă? Am văzut că porţi din când în când ie.

Raluca: O port ocazional, pentru că este foarte veche şi mi-e teamă să n-o deteriorez. Şi da, n-am absolut nicio problemă să spun că sunt româncă.
Traian: Cu atâţia proşti în jur…

Raluca: Eu văd partea plină a paharului. Dacă n-ar exista proşti, am muri de foame. Încerc să îi evit, să mă înconjor doar de oameni inteligenţi şi muncitori. Doar că nu reuşesc mereu. Apar precum muştele la miere.

Traian: Aha, deci sunt buni şi proştii la ceva?
Raluca: Evident.
Traian: Păi hai să-i lăsăm proşti, dacă tot ne ajută să nu murim de foame.

Raluca: Că bine zici! Să nu se înţeleagă că trag de ei, că-i hărţuiesc. Am mai spus-o şi cu alte ocazii: blogul meu chiar nu este pentru proşti. Tot ceea ce scriu eu este adresat oamenilor deştepţi, care vor să se informeze permanent. De proşti îmi permit şi eu să râd din când în când. Măcar atât.

Traian: Mie mi-a făcut plăcere să stăm la palavre despre limba română. La final mai spun că din punctul meu de vedere o contribuţie majoră la deculturalizarea şi îndobitocirea oamenilor o au sistemul de învăţământ şi media în general. Tu cum vezi acest fenomen?

Raluca: Eu sunt autodidactă. E adevărat că am avut parte şi de profesori foarte buni, dar nu am avut acces la informaţiile de-acum. Pe vremea mea, nu era cu Google, cu biblioteci înţesate de cărţi, cu evenimente culturale atât de mişto. În momentul de faţă, dacă vrei să înveţi, înveţi. Nu trebuie să te împingă nimeni de la spate. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: dacă rămâi fără mâncare în casă, ce faci? Crăpi de foame sau te duci să-ţi cumperi? Aşa e şi cu studiul. Pune mâna şi învaţă singur dacă vezi că n-are cine să o facă! Cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că, dacă deschizi o carte şi-o citeşti, n-o să vomiţi, n-o să leşini şi n-o să mori. Şi mie mi-a făcut plăcere să stau de vorba cu tine, Traian.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 52 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger