13 feb. 2017
  |   Nu sunt Comentarii

Rătăcind prin lume, de vorbă cu mine

Ne-am rătăcit printre cuvinte fără sens, printre cuvinte romgleze, printre cuvinte care au tâlc doar pentru falșii masteranzi. Ne-am rătăcit și ne căutăm unii pe alții pe facebook și pe youtube, pe skipe și pe whatsup. Când ne găsim ajungem să ne ignorăm cu desăvârșire, iar când ne pierdem din noi, din faptă și privire, ne ducem dorul, ca proștii, ca cretinii, și ne căutăm din nou, dar nu unde am fi, ci pe online, acolo unde nu suntem, de fapt, niciodată.

Am ajuns să eșuăm tot mai des la mal sau chiar înainte să pornim la drum. Ne-am rătăcit printre slogane publicitare. Vorbim doar în parabole și-n citate cosmetizate frumos pentru smartfonurile noastre. Când nu lăicuim parcă nici somn nu mai avem. Iar când nu distribuim citate deștepte de pe feisbuc, suferim, mergem la doctor și cerem concediu medical pentru două, trei zile de recuperare, recuperat pe online, restul nu mai e atât de important, restul poate să aștepte, în online, însă, nimeni nu mai așteaptă, nimeni nu mai are răbdare.

Ne-am rătăcit chiar și de noi, căci nici noi, uneori, nu mai credem că suntem noi. De fapt, suntem atât de rătăciți că nici în oglindă nu ne mai uităm pe motiv că nici oglinda potrivită nu o mai nimerim.

Ne-am rătăcit în somn, ne-am rătăcit anotimpurile, ne-am rătăcit privirile, ne-am rătăcit așteptările și mai ales dorințele, ne-am rătăcit unii de alții, ne-am rătăcit identitățile, copiii, ne-am rătăcit prin lumea-ntreagă, ne-am rătăcit speranțele.

Ne rătăcim și ne convine parcă, ne rătăcim în cerc și alandala, ne rătăcim cu voie sau de nevoie, ne rătăcim în minte, în somn și mai ales sperând că fiecare e mai puțin rătăcit decât celălalt.

Și, rătăciți fiind, care mai de care, ne credem, care mai de care, mai adunați, mai stilați, mai educați, frezați, curați, împăcați, mai altfel, mai oricum și orișicum, mai nerătăciți, mai înțelepți, mai presus decât alții și mai ales mai aproape de adevărul de care oricum suntem toți rătăciți.

Ne-am rătăcit de începuturi, ne-am rătăcit de logică, de umbra noastră chiar, tropăim hăbăuci prin propria noastră viață, scormonim prin istoria nescrisă, alergăm în toate direcțiile dar îndreptându-ne doar spre moarte, scrijelim pământul și-l împuțim cu propriile noastre dejecții, și, rătăcind cu îndârjire, prin propriile noastre vieți, avem impresia că trăim, că evoluăm, că devenim mai supremi, mai dumnezei.

Nu respectăm viața dar credem cu tărie că o merităm. Nu primim ceea ce ne dorim, dar credem cu tărie că norocul o să ne bată într-o bună zi la ușă. Încercăm să ajungem cât mai sus urcându-ne unii peste alții, înghiontind, urlând și, uneori, chiar ucigând. Întindem mâinile unii spre alții, dar nu pentru a ne salva, ci pentru a ne arăta cu degetul. Ucidem animalele din plăcere, omorâm pădurile pentru a ne salva rătăcirile, schilodim pământul, ne rătăcim trăirile prin toată lumea, ne ascundem unii de alții și reușim de cele mai multe ori să murim în fiecare zi și mai ales singuri, urând viața și pe toată lumea.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.