4 Noi 2016
  |   Nu sunt Comentarii

Rătăcit în HD – Cârcotașii și cele 40 de kg din rucsac– Ziua 2

O vreme m-am tot foit. Într-o altă vreme am mai și dormit. Puțină dormită, multă foită. Nu era locul cel mai drept de pe pământ. Poloboc nu mi-am luat, așa că testam cu cârca, cumva, într-un fel pe care nu-l pot descrie. Fiecare o face în felul său. Cu cârca lui, cu deformațiile lui. Eu am zis că-i bine, și-a fost bine. Oarecum. Am ieșit să mă șușu peste noapte. Unde crezi că l-am găsit pe Cezar?! Băgat aproape cu totul în sacul meu de dormit.

  • Fugi, Cezare, treci la locul tău, lasă-mă să dorm, futu-i chestia mă-sii. Hai fuguța la locu’ lu’ matale (adică undeva lângă mine, în cort, că în cort cu mine dormea).
  • Mmmmm (care însemna ”mno bine, tu ești șeful”).

În final s-a făcut dimineață. Eram într-un cort, desigur, cu Cezar lângă mine. Îmi era foame. Stăteam în curtea unui om pe care nu-l cunoșteam. Prea bine. Am făcut ochi pe la ora 5:30, aprox, și am început să mă echipez. Mă rog, să mă reechipez.

Cezar lulea tot pe lângă mine. Și dacă tot sunt la capitolul ăsta îți dau un sfat. Nu pleca pe drumuri cu un ciobănesc german de 40 de kile după tine și cu un cort cu dimensiuni mici, dacă faci asta riști să te trezești cu tot calabalâcul căzut grămadă peste tine. Într-o astfel de situație trebuie să iei cu tine un cort de cel puțin 2-3 persoane. Mare, greu, dar asta e. Vrei partener de drum, cari kilograme în plus. Să nu zici că nu ți-am spus.

Mi-am luat prosopul de servici și-am ieșit. Nu a plouat. Dar era o ceață. Sinistru. Ca în cărțile lui Dostoievski. Ca în Valea Jiului. Exact cum mă așteptam. Totuși, în adâncurile mele mă simțeam bine, că am dormit bine, că nu a fost gălăgie, că m-am simt în siguranță, cu un Cezar lângă mine, într-o curte privată, cu un gard șubred care m-a făcut să cred că sunt departe de orice pericol.

Și m-am mobilizat.  Ziua 2 tocmai începea. Traseul propus: Aninoasa, Petroșani, Bănița, Petrila, Cheile Băniței, Peștera Bolii, Copacul lui Jules Verne și Casa de Vis. Locul de campare la care vroiam să ajung: undeva la ieșirea din Bănița.

Trebăluiesc prin ”bătătură”, împachetez, îmbuc câte ceva, strâng chiștoace și alte mizerii. Din curtea primarului iese o doamnă, soția omului, mă gândeam. Da, chiar așa. Ne salutăm. Schimbăm câteva vorbe, mulțumesc pentru găzduire. Oameni faini. Dacă-i întâlnești salută-i din partea mea.

plecare-aninoasa

Atârn Nikonul la brâu și plec. Cezar vine și el, fără crâcneli, fără cârcoteli. Plecăm spre Petroșani. Soarele își face apariția și începem să ne simțim din ce în ce mai bine. În Petroșani mă aștepta Șerb Ionel. Pe uliță diverși oameni se puneau în mișcare. Unii tăiau lemne, alții trebăluiau câte ceva prin curtea casei. Pe toți îi salutam și toți îmi răspundeau. Chestia asta îmi place la maxim. Cu cât e comunitatea mai mică cu atât sunt mai deschiși oamenii la vorbă. Oraș mare, insensibilitate mare. Oamenii vor socializare, numai că măreția le impune un soi de singurătate abstractă, acuzată în trecut doar prin alte țări.

traian_uries-1873

Copacul lui Jules Verne, bulendre și multă nepăsare

Vinovat de apariția acelui copac este Maderspach, un baron care, în anul 1880, își dorea o grădină mai deosebită, mai exotică. Un copac în care cresc lalele iar frunzele au forma unei lire.

traian_uries-1875 traian_uries-1876 traian_uries-1877 traian_uries-1878

Un copac adus tocmai de la Paris, care binevoiește să înflorească cam din patru în patru ani și care, ca într-o Românie care nu-și mai respectă valorile, trecutul și istoria, există pur și simplu pe marginea unui drum național. Eu am găsit niște bulendre și mai ales niște multe peturi prin zonă. Și multă mizerie, gen chiștoace, ambalaje de napolitane și alte chestii pe care nu le-am putut identifica. Oricum, localnicii se mândresc cu acel copac, îl pomenesc în poveștile lor, dar nimeni nu face nimic, în afară de un ONG numit  Asociația Pro Aninoasa, care, cică ar fi demarat niște acțiuni de protejare și includere a copacului lui Jules Verne într-un circuit turistic. Ideea e că eu când am trecut pe acolo nu am simțit că sunt în preajma unui monument de soarta căruia să le pese autorităților.

Casa de Vis

Complexul Casa de Vis trebuie vizitat. Acolo chiar merită să mănânci, să bei o bere, să te cazezi, să rămâi peste noapte. Poți să escaladezi ziduri, să te bălăcești în piscină sau să te dai cu tancul de șosea, adică cu un Hammer. Chiar vorbim de un loc de vis. N-am văzut prea mulți oameni prin preajmă. Ori locului nu prea i se face reclamă, ori m-am nimerit eu la o oră nepotrivită. Am stat cu Șerb Ionel la o cola, am făcut planuri de bătaie și-apoi am plecat mai departe, spre Petroșani.

traian_uries-1884 traian_uries-1886 traian_uries-1888

Ah, era să uit. Prin curtea complexului umblau slobode diverse orătănii, păuni și găini americane, iar Cezar aproape că a pus laba pe un cocoș. Era să mă coste distracția lui Cezar mai mult decât făcea. În fine, cocoșul a scăpat nevătămat.

La Petroșani am făcut un popas la Corabia Piraților situată în incinta complexului Keops. Frumoasă locație, merită să încerci măcar un meniu și-un cocteil. Personalul nu-i rău, încă puțin mai bine și-ar fi perfect. Dar e bine. Și nici prețurile nu sunt sărite prea tare pe pereți.

traian_uries-1894
Zona numită Aeroport, Petroșani

traian_uries-1895
Complex Keops, Petroșani

Următoarea oprire a fost la Muzeul Instalatorului Român, fondat de cunoscutul scriitor Ion Barbu, o parodie foarte haioasă. Din păcate nu am putut intra pentru că programul de vizite începe la orele 18:00. Luni să nu te duci pentru că e închis toată ziua. M-am distrat la maxim. Dacă ai curiozitatea să vizitezi muzeul vei găsi pe pereții exteriori tot felul de texte mai mult sau mai puțin adevărate, gen ”Ceci n’est pas un appareil photo”. Inclusiv un Matiz cocoțat pe un piedestal pe care scrie ”Ceci n’est pas un Mattisse”. Dar o să-ți arăt câteva fotografii și spre finalul articolului. Oricum, locația merită vizitată. Eu nu am știut de ea, recunosc, dar acum sunt bucuros că am descoperit-o.

traian_uries-1897 traian_uries-1901 traian_uries-1903
Matizul care nu-i Matiz

Și ca să mă îmbogățesc spiritual și mai mult, Ionel mi-a propus o vizită și la Casa Memorială I.D. Sârbu, un fel de muzeu cu o încărcătură istorică foarte mare, al cărui autor este tot Ion Barbu, situat în Petrila. Am acceptat imediat, așa că am plecat în grabă mare spre Petrila.  La intrare în micuțul orășel minier, pe o clădire relativ nouă și destul de modernă am găsit scris cu litere mari de-o șchioapă: ”Petrila, o lume ce nu seamănă cu nici o așezare posibilă cu nimic și nimeni de nicăieri…”. Semnat Ioan D. Sârbu.  Tind să-i dau dreptate autorului, cât m-am învârtit eu prin Petrila încercam să compar locurile și peisajul urban cu un alt oraș știut și vizitat vreodată de mine. N-am găsit comparație. Frumos nu-i, dar nici urât, blocuri cu acoperișuri care stau gata să cadă peste locatari, pe nimeni nu deranjează acest aspect, oameni nici triști, nici bucuroși, un tunel mare te întâmpină la intrare, un abeceu, câtiva copii care strigau ”nenea, nenea, ce câine îi ăla?”.

Ajung la Casa Memorială I.D. Sârbu. Închis. Facem poze, ne holbăm la pereții exteriori care sunt împodobiți cu tot felul de vorbe simple, dar grele. Descopăr și un epitaf scris de Sârbu: ”Trecătorule, nu mă judeca după cele ce le-am făcut, ci după cele ce-am refuzat a le face!” În fine, la un moment dat o doamnă ne întreabă dacă vrem să intrăm. Da, cum să nu, zic. Mă duc să aduc cheile, spune femeia. Și pleacă. Revine totuși foarte repede și astfel reușim să pătrundem în interiorul casei. I-am dat apă la Cezar și apoi am început să ne plimbăm prin camere. Fascinant, cărți, colecții întregi de ziare, fotografii de familie, obiecte ciudate, toate de pe vremea lui Ceaușescu. Ca și privitor ești pus în dificultate, nu prea știi ce să crezi și te întrebi la fiecare pas, oare cel care a stat acolo, cel care a strâns toate lucrurile alea la un loc, într-o viață de om, era pro sau împotriva lui Ceaușescu? O părere mi-am format, dar nu ți-o dezvălui, e bine să ai părerea ta, așa că te las să descoperi singur.

traian_uries-1905
Tunelul de la intrarea în Petrila

traian_uries-1910 traian_uries-1911 traian_uries-1915
Un tomberon haios din curtea Casei Memoriale

traian_uries-1917
Epitaf

Am primit de la doamna care se ocupă de casă un ziar, foarte interesant ziar, numit Instalatorul Român – organ de mașini. Pe prima pagină, în subsol, scrie cu litere de tipar: ”INSTALATORI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ!”. L-am citit din scoarță-n scoarță și m-am amuzat o vreme, dar m-am și întristat. L-am pus la colecția Rătăcitului prin HD. Cine vrea să-l vadă și să-l citească să mă caute personal. A fost tipărit într-un tiraj mic, prin urmare, cândva, o să fie piesă de muzeu.

traian_uries-1922 traian_uries-1923 traian_uries-1924 traian_uries-1925 traian_uries-1927

Un text de pe pagina 3 tot o să-ți redau aici, că-i foarte interesant.

Titlu mare: Of, viața mea!

Ion Barbu – caricaturum vitae, întocmit de Dorin Tudoran

Profil executiv – Observator amuzat al realităților patriei, excelent cunoscător al răspunsului la întrebarea ”poate omu’ să fie așa de porc?”, optimist până la ieșirea din casă, pesimist până la Cotroceni  și napoi, migălos ascuțitor de creioane, veninului îi preferă tușul.

Data și locul nașterii – Cândva, undeva în România profundă, din nevoia realității de a fi trezită la realitate.

Studii – Superioare, medii sau urzicătoare – după cum provoacă fiziognomia clientului.

Teză de licență – Omu’i – această caricatură cu mână moale!, Editura după potop Și Înaintea Lui, Petrila, după Revoluție.

Debut – Cu dreptul.

Clienți – 95% mentalități, 1,5% fenomene paranormale, 1,5% fenomene aproape normale, 1% civili, 1% civilizați și 0% proprietari de servicii secrete publice off, off, off-shore în Cipru.

Proiecte – Dobândirea prestigiosului premiu ”Palmele Dor”, echivalentul lui ”Palme d’Or” în industriile pălmuitului moravurilor ușoare, ușurele, grele, obeze și, oricum, nepieritoare.

Referințe – Dorin Tudoran, Washington, Di. Si. (Lista rămâne deschisă până la ora închiderii)

Te-ai plictisit? Păi cine te-a pus să citești?

Am fost invitat să-mi transpun gândurile despre acel loc în Cartea de Oaspeți. Am scris, am semnat, am mai făcut o poză, am salutat, mulțumit și-am plecat glonț spre Peștera Bolii. Încă ceva, dacă te duci la Petrila să vezi acea casă întreabă și de Muzeul Mamei, foarte interesant. Iată, deci, că Petrila, un orășel mic și fără prea mari perspective, are două muzee. Câte muzee ai tu în oraș la tine?

traian_uries-1930

Și-am ajuns într-un final la Peștera Bolii. Pentru prima dată. Acolo mă aștepta Ionel Șerb, ghidul meu din zona Văii Jiului. Mulțumesc Ionel pentru efort, dispoziție, cheltuială, mulțumesc pentru tot. Abia aștept să ne revedem și să depănăm amintiri. Dar să ne întoarcem la Peșteră.

Am întrebat, ce-i cu denumirea asta, au fost bolnavi pe-aici sau de ce îi spune Peștera Bolii? Nu, denumirea acestei peșteri nu are nici o legătură cu vreo boală. Te provoc să mergi acolo și să-i pui ghidului peșterii toate întrebările care te frământă.

traian_uries-1935 traian_uries-1939 traian_uries-1947 traian_uries-1948 traian_uries-1951 traian_uries-1954
Pod în interiorul Peșterii Bolii

Ce pot și vreau să-ți spun este că pe acolo s-au perindat dacii. Bătrânii spun că în adâncurile cele mai ascunse ale peșterii se află aur ascuns chiar de daci. De fapt, lângă peșteră, cândva, a existat o cetate dacică, care până de curând se numea Cetatea Băniței. Peretele unde a existat acest edificiu nu mai există. Când a fost construită calea ferată nu s-a ținut cont de locurile istorice și totul s-a prăbușit în negura uitării. Chiar și Peștera Bolii, un monument de interes național, cu o încărcătură istorică pentru care ne invidiază neamțul și mai ales italianul, este administrată de o asociație, nicidecum de statul român.

Pe scurt, peștera nu are stalactite și nici stalagmite, are câteva poduri foarte interesante din punct de vedere arhitectural, este străbătută de râul Jupânesa, are picturi rupestre foarte interesante. Administratorii au amenajat o scenă și astfel reușesc în mod constant să organizeze tot felul de concerte și de evenimente, acustica din peșteră fiind deosebită.

În fine, hai să-ți spun și de unde vine denumirea. În anul 1404, Regele Sigismund împroprietărea, printr-un act de donație, pe voievodul Bolia cu pământ și păduri în zona Peșterii Bolii. Nu iei nici o boală, stai liniștit, du-te și vizitează locurile, merită efortul. Au fost pe acolo Jules Verne, Împăratul Iosif al II-lea, Erwin Rommel, Neagoe Basarab, nici unul nu a plecat de acolo bolnav.

Cam atât despre Peștera Bolii. Poze la final, comentate. O chestie interesantă, cum vii dinspre Petroșani, la un moment dat, vezi un indicator pe care scrie Cetatea Dacică de la Bănița. Te duci în direcția aia. Nu dai de nici o cetate sau de vreun loc în care să fi existat vreodată așa ceva, dai doar de Peștera Bolii. Te uită la poza cu indicatoarele și gândește, o fi bine, o fi rău, cum ar fi mai bine?… Că Cetatea Dacică a fost, dar nu mai e, a fost spulberată, că trebuia să treacă calea ferată fix pe-acolo. Cum ziceau unii mai sus? Of, viața mea?! Adică ceva de genul: mai dă-i în pana mea de daci, cine dracului i-a pus să treacă fix pe unde ne-am programat noi să trecem cu trenul! Asta-i teoria chibritului!?

Am vrut să văd și Cheile Băniței. Nu-s departe de peșteră. Ghidul meu, Ionel, mi-a spus că acele chei sunt destul de sălbatice, scurte și că au fost descoperite de turiști. Nu este nimic amenajat pentru turiști, dar cu puțină atenție se poate pătrunde pe toată lungimea lor. Cam atât. O să las poze la vedere.

traian_uries-1962 traian_uries-1963
Cheile Băniței

Am terminat cu Peștera Bolii și cu Cheile Băniței, ne-am îmbogățit și mai tare spiritual, și-am plecat la drum, trebuia să ajung undeva unde să mă cazez. Campez. Am intrat în Bănița, am făcut cumpărături. Nu aveau ceapă și nici pâine. Dar eu aveam slană. Aveau ceapă, dar nu pentru mine. Și pâine. Am insistat și-am primit. Mulțumesc Bănița ABC. Așa se face. Nu ca la piață, vreau aia, dar n-am atât – nu-ți dau. Vinzi ceva, păi negociază, nu sta cramponat în prețuri pe care nici tu nu știi cum le-ai stabilit.

Faza cu telefonul și cu cârcodușii

Am ajuns la ieșirea din Bănița. Am căutat loc și-am găsit unul fix unde unii, pe vremuri, au dus bătălii aprige de apărare și de cucerire. Pe un deal. Aproape de șoseaua principală. Cezar, gata, aici stăm. Mă durea spatele, picioarele parcă îmi erau băgate la microunde.

Am instalat cortul și ne-am pus să mâncăm ceva. Foame, sete, picioare încinse, oboseală. Treceau mașinile (tirurile) cu duiumul. Mai treceau și trenuri. Mi-am dat seama că sunt în locul nepotrivit și că nu voi dormi cum trebuie. Asta e, mi-am zis. Învățătură de minte. Au apărut și nori. De ploaie. De acasă echipa tehnică îmi spunea că la Hunedoara plouă cu găleata.

Cârcotașii, da, exact, vroiam să vorbesc despre niște cârcotași penibili și stupizi.

Una bucată dobitoc (facebook)

Andrioni Alin Constantin: Care este obiectivul acestei misiuni ?? …acela de a strânge mâna tuturor primarilor mai mult sau mai puțin corupți de pe traseul Uricani-Brad ?? De ce trebuie să implicăm politicul în orice acțiune care vizează sportul ???….apropo, ghetourile din lumea a 3-a Uricani, Lupeni, Vulcan ….au fost fotografiate ?? ….să observe lumea cum se trăiește în Valea Plângerii …

Fără cuvinte. Adică tu ești prost de bubui și mai și claxonezi ca vaca adusă la futut. Scuzați expresia.

Altă bucată de dobitoc (tot facebook)

Vasi Leordean: Nu înteleg de ce sunt mereu aduși primarii în discuție într-un proiect așa de frumos ….

Răspunsul meu după ce m-am așezat, campat și instalat. Am scris în jurnalul de pe facebook.

Sfârșitul  Zilei 2. Înainte de orice altă impresie vreau să vă transmit ceva, de pe un deal aflat între Bănița și Baru, unde bate un vânt cumplit și nici nu-i chiar așa de confortabil ca în fotoliile unora. Nu mă plâng de nimic. Totul decurge în limite normale. Voi demonstra că se poate. Mâine sau cel târziu poimâine ajung în Tara Hategului. Cele 40 de kg din rucsac au început să scadă. Mă bate un bocanc dar am decis să-l ignor. Moral mă simt bine, mai ales că am văzut că am niscaiva susținători conectați la lentila aparatului foto. Am văzut locuri frumoase, am cunoscut oameni deosebiți. Cezar n-a crâcnit nici o secundă. Dar, însă. Și asta-i la adresa cârcotașilor. Acest proiect nu are nici o legătură cu politica, nu are scopuri electorale. Ca dovadă că nu mă interesează în mod special dacă primarii vor să întâlnească un turist rătăcit prin localitățile lor. În plus, dacă nu știți ce înseamnă să-ți propui să parcurgi cca 1000 de km pe jos, cu un rucsac de circa 35 de kg și cu un câine loial după tine, mai bine tăceți. Nu vă cere nimeni ajutorul și nici părerea. Stați în anonimatul vostru de căcat. Atât pentru cârcotași. Legat de sfârșitul acestei zile vă las câteva fotografii… și mai vb pe seară. Eu si Cezar…#ratacitinhd #pejos

Rezumatul zilei

Am văzut Muzeul Instalatorului Român, Casa Memorială I.D. Sârbu, Peștera Bolii, Cheile Băniței, locul unde a existat cândva Cetatea Dacică Bănița.  Oboseală, picioare cu bătături, cumpărături, campare pe un deal cu multe tiruri și trenuri. Fumat trabuc, schimbat replici cu niscaiva cârcotași de pe facebook. Una peste alta, m-am simțit excelent. A meritat. Îmi pare rău de drapelul pe care l-am pierdut în Peștera Bolii. Nu-i nimic, poate fac rost de altul. Mai am cale lungă. Mulțumesc susținătorilor mei, lui Șerb Ionel pentru ajutor și răbdare, echipei tehnice, mai ales lui Raul Malea, și, nu în ultimul rând, doamnei profesoare Monica Gruian, care m-a sprijinit cu o vorbă bună și cu sfaturi prețioase legate de oboseală și de problemele apărute la spate.

Sfârșitul zilei 2. Am parcurs circa 20 km. Am plecat din Aninoasa și-am campat la ieșirea din Bănița. Traseul: Aninoasa– Petroșani – Petrila – Bănița.

Urmează fotografii pe care le voi comenta.

petrosani

Intrarea în Petroșani

casa-vis casa-vis2

Casa de Vis

muzeu

Muzeul Instalatorului Român

muzeu1 muzeu2 muzeu3 muzeu4 muzeu5 muzeu6 petrila

Petrila, Casa Memorială I.D. Sârbu

chei

Pe Cheile Băniței

cetatea-pestera

Citește

banita campare-banita

Intrarea în Bănița și locul ales pentru campare

cezar-banita

Un Cezar obosit

traian_uries-1966 traian_uries-1978

Mirosul casei…

traian_uries-1976

Selfie cu 1 kg de aparat foto…

la-somn

La somn…

Toate articolele acestui serial vor putea fi găsite și pe pagina Din Memorie. Un jurnal sumar de călătorie poate fi citit și pe pagina de facebook a Turistului Rătăcit. Urmează Rătăcit în HD – Episodul 5 – Mă duc la Pui să dorm pe malul Streiului – Ziua 3

 Stai aproape.

Rătăcit în HD este un proiect care face parte din proiectul ”Turistul Rătăcit”, ambele inițiate de bloggerul și fotograful Traian Urieș.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 51 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger