Rătăcit în HD – Startul: Uricani – Ziua 1

Am dormit foarte greu. În reprize. Tot felul de gânduri mă trezeau la intervale regulate de timp. Mă așteptam la așa ceva. Mă cunosc. La un moment dat am fost tentat să mă ridic, să nu mai dorm. Am rămas totuși băgat în cearșeafuri, eram conștient că trebuie să mă odihnesc. Un drum lung și necunoscut mă aștepta.

Și a sunat ceasul. L-am auzit din prima, eram doar pe jumătate adormit. Am sărit în picioare. Cezar se speriase de gestul meu și a ridicat brusc capul. Am fugit la baie. Apoi am început să mă agit. Cafea? Da, era totul pregătit, am apăsat pe bumb și mi-am văzut de altele. Totul era pregătit. Rucsacul, o, doamne, rucsacul, era imens, părea o povară! Nu, chiar era o povară. Avea pe puțin 40 de kg. Dar era un necesar, cel mai necesar. Fără el nu puteam pleca, asta dacă nu cumva aveam la mine câteva sute de milioane. Nu aveam, așa că l-am ridicat să văd dacă sunt în stare să-l ridic. Eram. Bun, mi-am zis.

De obicei, când pleci în călătorii, uiți ceva și bineînțeles că acel ceva este foarte important. Aveam impresia că mi-am pus tot. Așa că am început să mă liniștesc. Am pus tot, zic. Cort, sac de dormit, mâncare pentru mine, pentru Cezar, lanterne, haine de schimb, baterii pentru telefon, camera foto. Și s-au strâns și s-au făcut de aproximativ 40 de kile.

Sună telefonul. Au sosit. Era ora 7 dimineața, plecam într-o călătorie care presupunea circa 1000 de km și nu știam exact când se va termina. Eram dominat de un sentiment pe care pur și simplu nu știu să-l descriu. Mă uitam la Cezar și mă întrebam dacă o să fie în stare să rămână partenerul meu până la capăt. Părea că-i în regulă. Trepida.

În drum spre Uricani, locul de start

Am luat rucsacul în spate și-am plecat la mașina care urma să mă ducă la start. Mă însoțea toată echipa tehnică, adică Raul Malea și Călin Bobora. Ne-am îmbarcat și-am plecat. Trebuia să ajungem la Uricani, locul de start.

Salutându-l pe primarul Hunedoarei. Mulțumesc pentru implicare ca om, nu ca om politic.

Poza de dinaintea plecării împreună cu primarul Dan Bobouțanu și echipa tehnică.

Vremea cam mohorâtă. Asta nu-mi dădea palpitații. Îmi doream doar să nu pornească ploi mocănești sau dezlănțuiri care m-ar fi ținut în loc. Îmi doream foarte tare să trec prin zona Văii Jiului foarte repede. Îmi place Valea Jiului, geografic vorbind, dar din punct de vedere social îmi pare sinistră. Așa o văd eu. Poate mă înșel.

Pe drum l-am sunat pe primarul Orașului Uricani. Mă aștepta. Era primul om cu care vroiam să mă întâlnesc. Și-am ajuns. La ora 8 și ceva eram în biroul primarului Dănuț Buhăescu. Am intrat cu tot cu Cezar. Și pot să spun, cu mâna pe inimă, că am întâlnit un om extraordinar. Nu știu ce a făcut ca primar, dar știu ce simte ca om. Am făcut fotografii și, mai apoi, după ce primarul din Uricani a scris în jurnalului Rătăcitului în HD, prima impresie din acest jurnal, am plecat.

Prima impresie în Jurnalul de Călătorie – Uricani

Să autentificăm spusele primarului Dănuț Buhăescu

Fotografia de la locul de start.

Am terminat cu formalitățile și-am plecat

Aha, da, să nu uit. Evident că uitasem ceva, destul de important, Jurnalul de Călătorie. M-a ajutat dl. Buhăescu. A pus oamenii să caute un carnețel, o agendă, ceva din care să facem jurnalul de drum al Turistului Rătăcit în HD.

Ne-am dus la marginea orașului. Ajunși acolo, eu și cu Cezar am fost debarcați, recontrolați și mai apoi lăsați la voia întâmplării.

Echipa la locul de start

Spre necunoscut, doi Rătăciți în HD

A încercat și Raul să ridice rucsacul, abia l-a clintit. A renunțat…

Ultima țigară, ultimele detalii.

Și așa a început călătoria Rătăcitului în HD

Rucsacul mă omora. Mă dureau umerii și simțeam că ceva nu-i chiar bine. Am ajuns în centrul orașului Lupeni unde am făcut prima pauză. Din punct de vedere moral stăteam bine, dar fizic lucrurile nu erau chiar plăcute. Am tras la o terasă. Cezar avea nevoie de apă. Eu la fel, deshidratarea își spunea cuvântul. În timp ce patrupedul se alimenta cu apă proaspătă dintr-o scrumieră imensă am băut și eu o apă minerală. În tot acest timp mă gândeam, încercam să analizez situația și mai ales ceea ce mă aștepta. Eram lăsat liber prin Județul Hunedoara, pe jos și cu un animal după mine.

Am plecat mai departe. Îmi doream să merg cât mai mult. Când am ajuns în Vulcan aveam picioarele încinse, bătucite și norii și-au propus taman atunci să se scuture de ploaie. Stropi mici, rari, dar tot ploaie se numește. Am făcut popas, tot la o terasă. M-am descălțat. Nu mai suportam picioarele încinse. Am făcut poze, am vorbit la telefon, ne-am alimentat și-am plecat mai departe.

În timp ce mărșăluiam m-a sunat Șerb Ionel, un blogger și-un amic care vroia să mă vadă. Și m-a găsit undeva pe la ieșirea din Lupeni, unde făceam un scurt popas fix pe marginea carosabilului. Am schimbat impresii după care ne-am despărțit, rămânând să mă aștepte undeva la ieșirea din Aninoasa, locație unde de fapt și vroiam să-mi pun cortul pentru prima noapte de dormit free.

Locul de campare

Când am ajuns la ieșirea din Aninoasa m-am trântit la pământ pe marginea drumul. Și eu și Cezar eram frânți. Ne era sete, foame și vroiam să dormim, să ne întindem la orizontală. Dar unde, mă întrebam? Mă uitam în jur și nu prea reușeam să-mi proptesc privirea pe un loc mai potrivit.

A venit Șerb Ionel și mi-a propus niște locuri. Nu mi-au plăcut pentru că erau prea aproape de șosea, ori eu vroiam liniște pentru a mă putea odihni. Din drum am văzut o casă și-o pășune. În curtea casei niște oameni făceau ceva. Păreau că sporovăiesc la un pahar de vorbă și la un mic grătar. Exact asta făceau. Hai să-i întrebăm ce-i cu pășunea aia, zic către Ionel.

Și omul de la casa cu pricina mi-a zis că nu-i chiar ok să-mi pun cortul pe pășunea aia și că îmi oferă el un loc mai bun, într-o curte aflată peste drum de casa lui, departe de șosea, unde-i liniște și pace. Perfect, zic. Am început să-mi instalez cortul. Omul îmi zice că pot să merg mai apoi în curte la el să stau la o poveste, la o mâncare, și eu și Cezar. Mă gândeam la o conservă, o ceapă și-o bucată de slănină, dar dacă omul ne-a invitat la masă nu era frumos să-l refuzăm. Cezar a primit chiar și specialități. Mulțumim.

Vila de protocol. Cezar vroia la somn…

Pregătit de somn și vise. Vremea a fost mohorâtă, dar nu a fost frig, chiar am dormit bine.

Prima mea gazdă, primarul Aninoasei.

Am stat la povești și absolut întâmplător am aflat că era primarul orașului Aninoasa. Un om fain, cu idei faine, cu suflet măreț. Așa că trebuie neapărat să-i mulțumesc omului (nu mă interesează partea politică) Nicu Dunca pentru amabilitate, pentru deschidere și mai ales pentru găzduire.

Și astfel a luat sfârșit ziua 1. O zi infernală. O zi în care vechii mei bocanci au făcut față cu brio. Recomand celor care vor să parcurgă mulți kilometri pe jos, pe șosele, pe dealuri, prin păduri sau prin munți, bocancii de la Olimpia. Ai mei au fost extraordinari (au fost, acum sunt niște relicve la care încă mă mai uit gândindu-mă la locurile pe unde au fost duși – cândva probabil că-i voi arunca). Se mulează pe picior, sunt moi și nu fac răni. Nu sunt chiar ok pe timp de vară, adică în perioade mai călduroase, pentru că piciorul nu poate respira și apare senzația de încins.

Rezumat

La Vulcan eram deja relaxat. Nu mai aveam frici, ci doar ceva arșiță prin bocanci. Cezar era doar obosit. Am mers repede, destul de repede. Am reușit să mă mobilizez și să-mi recapăt sentimentul de siguranță. Șerb Ionel și echipa tehnică de acasă au reușit să mă facă să mă simt mai sigur pe mine. Am constatat că fizic stau chiar foarte bine, la 45 de ani… Rucsacul a fost povara principală. O povară și camera foto. Am ținut-o tot timpul la îndemână, într-o borsetă legată în față, la nivel de mijloc. Îmi echilibra povara din spate dar mă și încurca la mers (are cca 3 kg cu tot cu obiectiv). Nu am avut altă soluție. Cezar a fost încă din prima zi un erou. Când mă ridicam se ridica și el, nu crâcnea, nu se dădea rănit.

Sfârșitul zilei 1. Am parcurs circa 20 km. Am plecat din Uricani și-am campat la ieșirea din Aninoasa. Traseul: Uricani – Lupeni – Vulcan – Aninoasa. Am făcut și greșeli care m-au ajutat să înțeleg cum e mai bine. Sper să nu le repet în următoarele zile.

Urmează fotografii pe care le voi comenta.

În locul unde m-a găsit Șerb Ionel – Lupeni

Popasul din Vulcan, unde m-am și descălțat pentru că nu mai suportam arșița din bocanci.

Un vechi edificiu cultural din Lupeni. Sinistru, am mai spus asta.

Pentru unii vremea mohorâtă era un bun motiv de meditație.

Un spațiu foarte mare pentru un monument destul de important.

La ieșire din Lupeni.

Despre asta vorbeam. Unul dintre motivele pentru care am vrut să ies repede din Valea Jiului.

Vulcan – încă se mai produce câte ceva în zonă.

La terasă în Vulcan. Spatele și umerii îmi erau în pioneze. Cezar era însetat rău.

Nu m-am apropiat foarte tare ca nu cumva să fiu întrebat de taxa pe fotografie.

În mijlocul Municipiului Vulcan, vulcanul din Vulcan.

În fine…

Socializare acasă la domnul Nicu Dunca, primarul Aninoasei.

Toate articolele acestui serial vor putea fi găsite și pe pagina Din Memorie. Un jurnal sumar de călătorie poate fi citit și pe pagina de facebook a Turistului Rătăcit. Urmează Rătăcit în HD – Ziua 2 – Cârcotașii și cele 40 de kg din rucsac. Stai aproape.

”Rătăcit în HD” este un proiect care face parte din proiectul ”Turistul Rătăcit”, ambele inițiate de bloggerul și fotograful Traian Urieș. Echipa Tehnică: Călin Bobora și Raul Malea.