28 oct. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Revărsat de zori cu vecinul de la opt

Ieri seară m-am reîntors acasă. Nu, nu din delegaţie, nu din sihăstrie, nu de la curve, nu de pe coclauri, nu pentru că aş fi fost fugit de-acasă, pur şi simplu am ajuns acasă ca tot omul. Nimic spectaculos până aici. Mă iubesc ca de obicei cu patrupedul şi mă pun în fotoliu să beau o bere. N-apuc să schimb prea multe vorbe cu consoarta că aud la etajul de deasupra mea înjurături, strigături. Vecinul de la opt o luase iarăşi razna. Vorbea ba cu un perete, ba cu altul, ba înjura pe cineva de pe balcon, ba zbiera ca un descreierat la telefon.

Ce naiba se întâmplă? Şi nu apuc să-mi răspund că îmi sună telefonul. Un prieten poliţist: iar o luat-o pe ulei vecinul tău. Da ştiu, îi răspund. De fapt nu prea ştiam, atunci aflam şi eu că-i oficial. Sunt obişnuit. Nu mă mai miră nimic. Locuiesc într-un bloc plin cu cretini. Pardon, fără mine. Deci nu-i plin doar cu cretini. Eu sunt exclus. Deşi pentru alţii sunt şi eu un cretin. Mă rog.

Vecinul o luat-o pe arătură de mai mult timp, dar nimeni nu la băgat în seamă. În seara aceea se agravase problema din cauză că nevasta la lăsat în plata domnului şi s-o dus în Germania, iar el mai ieşea din când în când pe balcon şi striga la nişte indivizi imaginari să-i lase femeia în pace, să n-o ducă la produs în Germania… Ciudăţenii normale pe care le face un om nebun nediagnosticat.

Aud din nou gălăgie pe hol. O gălăgie foarte suspectă. Ies şi mă duc la etajul opt. Ajuns acolo dau peste patru pompieri şi prietenul meu poliţistul. Ce încercau oamenii ăia să facă acolo? Cu un topor de pompier şi-o ditamai ranga se străduiau să deschidă uşa vecinului nebun, dar cu fineţe, să nu-i distrugă uşa omului definitiv. De unde atâta fineţe la un pompier? Dar mno, oamenii chiar se străduiau. Este de apreciat, că în mod normal trebuia să dea cu berbecul.

Dar ce s-a întâmplat, întreb şi eu? Omul s-o închis în casă, o aruncat cheia pe geam şi-o chemat pompierii şi poliţia să-l scoată afară, mă lămureşte rapid un pompier.

Din apartament, nebunul, la fel ca în proverbul românesc „un prost aruncă o piatră în apă şi zece înţelepţi se chinuie s-o scoată”, striga: am aruncat cheia pe geam, vă rog să nu-mi stricaţi uşa de tot!

Într-un final pompierii l-au scos pe ne’a omul afară din propria locuinţă, acesta fiind preluat de poliţişti pentru întocmirea procesului verbal şi acordarea unei amenzi.

Povestea nu s-a încheiat definitiv atunci. Dimineaţă la ora 6:30 omul de la opt a început să bată cu ciocanul prin casă. Prin pereţi, prin ţevile de la calorifere, pe unde îi venea la îndemână, ca un schizofrenic captiv într-o criză de personalitate. Ce era să fac, m-am trezit. Înjurând pe toţi sfinţii de care am auzit şi pe mama mă-sii de tâmpit. Îmi venea să mă duc şi să-i pun nişte copci la gură şi la stomac. M-am abţinut. M-am calmat, m-am ridicat şi mi-am pus de cafea. M-am dus la baie împliticindu-mă în cracii de la pijamale. Că am şi eu pijamale. De iarnă şi de vară, groase şi subţiri.

Omul este nebun, nu ai cu cine să te înţelegi, iar autorităţile nu îl pot duce cu forţa la spital. Prin urmare, nebunul rămâne printre noi. În paza şi-apărarea poliţiei şi pompierilor. Întru slava şi pomenirea tuturor vecinilor tâmpiţi. Tuturor tâmpiţilor şi schizofrenicilor.

Dacă nu încetează voi lua măsuri, respectiv voi face cum a făcut Seba, îi voi zidi uşa de la intrare, măcar să-i dau de lucru.

Tu cum ai proceda dacă ai fi în locul meu?

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.