10 aug. 2015
  |   2 Comentarii

Cei şapte fantastici şi roşul de pe semafor

Dimineaţă, în timp ce mă pregăteam să ies din casă, aud iar faza aia cu 9 morţi şi şapte super înotători înghiţiţi de valurile mării. Şi eu mă cred un bun înotător, dar în acelaşi timp cred că sunt ceva mai deştept decât ăia şapte care s-au înecat în timp ce marea vuia. Cândva, era să mă înec în râul Strei din cauză că m-am pierdut, nu din cauza valurilor sau al curenţilor sau că nu ştiam să înot. M-am învăţat minte.

De fapt, lucrurile sunt cât se poate de simple. Când vezi steag roşu pe malul mării este clar, sunt valuri periculoase şi salvamarii te avertizează să nu intri în mare. Când vezi culoarea roşie la semafor aştepţi să se facă verde, altfel rişti amenzi şi suspendarea permisului sau, în cel mai nefericit caz, este foarte posibil să omori pe cineva care are verde la semafor.

Când femeia este „pe roşu” nu este chiar recomandat să faci sex cu ea, pentru că rişti să ai nişte privelişti foarte „colorate”. Unii spun că e bine să faci sex cu femeia aflată la menstruaţie, corect, dar asta înseamnă să-ţi asumi nişte riscuri individuale, la fel ca şi în cazul semaforului.

Când faci alpinism trebuie să te asiguri că nu cazi în gol, adică trebuie să te legi, să foloseşti corzi şi carabine în stare perfectă etc. Când sari cu paraşuta este recomandat să ai şi paraşuta cu tine (nu paraşuta de pe marginea drumului). Când mergi la război este bine, nu este obligatoriu, doar că e mai bine, să ai şi o armă cu tine, iar dacă tot ţi-ai luat o armă eu îţi recomad să o şi încarci cu nişte cartuşe, altfel nu porţi cu tine decât o bucată de fier pe post de baston.

Înţelegi cum stă treaba cu înotatul în mare când sunt valuri? Dacă salvamarul spune nu te băga, păi nu te băga, că nici tu şi nici el nu sunteţi super oameni atunci când vine vorba de valuri mari. Nu mai fă pe teribilistul care vrea să fie asistat, acceptat şi salvat de un salvamar. În armată circula o vorbă: cine-i prost să moară.

Chiar dacă sună dur, o să spun treaba asta: ăia şapte care s-au înecat în weekend şi toţi ceilalţi morţi în valurile înspumate ale mărilor şi oceanelor şi-au meritat soarta. Repet, roşu înseamnă roşu. Dacă eşti daltonist mai bine întrebi decât să pari mai târziu prost.

(sursa)

2 Răspunsuri la Cei şapte fantastici şi roşul de pe semafor

  • romanasul e … romanas , cati nu trec cu nonsalanta pe trecerea de pietoni , ignorand complet semaforul … ce daca e rosu, el are trecere de pietoni . Atunci de ce sa respecte steguletul ala rosu …. a mers la mare deci face baie … apoi vede el.

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 55 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger