20 sept. 2013
  |   2 Comentarii

Am scris istorie in satul Ursici – Episodul 3

Ursici, curtea scolii parasite. Deschid un ochi, doi ochi, grei ochi. Ma uit in jur. Pff, numai eu si cu mine. Hopa, stai ca ceva este pe mana mea stanga, de fapt ma linge ceva. Doamne, tu esti Cezar! Cuminte, fara agitatie mare, patrupedul nu zice da, eu sunt, dar ma aproba printr-un lins mai apasat pe mana din stanga mea. Ce usurare. In prima faza am crezut ca sunt plecat de acasa. De fapt da, sunt plecat de acasa. Sunt la Ursici. In cort. Cred ca e prima zi, e duminica si pe deasupra si sarbatoare. Hai sa ma extrag din cort, pardon, din apartament.

Ma ridic in fund. Stau ca o momaie. Ce repede am dormit, oare ce-o fi cu atata graba? Vorba ardeleanului care nici dupa 20 de ani nu si-o incercat nevasta. Salteaua-i moale da nu sta patura pe ea si tot spatele meu gol se lipeste de ea ca o lipitoare. Deci de-aia imi era mie la un moment dat niscaiva frig. Am inteles. Bun, trebuie luate masuri. Am sigur o ruleta la mine, chiar la chei atasata. Deocamdata sa iesim. Trag de fermoare pana le scot de pe sina… Daca-i vazut asa ceva in viata asta! Unde-i domnule rabdarea aia cu care ma mandream candva? No, varsta, ce vrei, Uriesule?

Ma ridic, imi schimb toalele ale intime de pe mine, il las si pe ciobanesc sa iasa din camera, camera de cort, da, de ce razi? Pfuai ce aruncate-s toate prin antreu. Fac rapid curat, adica arunc tot mai la gramada, sa nu fie atata imprastiere pe metru patrat, si zic gata, sunt bun de scos afara. Tre’ sa ma spal, sa golesc vezica, Cezar la fel. No hai.

Ies din cort si las in urma fermoarele vraiste, patrupedul se duce intr-o parte, eu in alta. Ne reintalnim dupa ce am dat amandoi telefoanele de dimineata. Focul inca mai fumega si langa el unii vorbeau aproape singuri. Mai incolo de foc doi voluntari mancau, in timp ce altii ambalau, despachetau, cautau, incarcau scule, echipament si alte diverse chestii necesare sa ne muncim putin. Pai cica e sarbatoare, zic, catre Iulian. Asa, si? No bine, zic, chiar asa!

–        Mergem sa vedem cum ii cu casele si sa ne acomodam cu sculele si cu pasii montarii unui panou si a celorlalte chestiuni adiacente, zice Iulian.

–        Bine, vine baiatu’, zic, si ma pregatesc de plecare. Deci cortu’ ramane de aranjat doar daca ma napadeste ploaia sau vanturile turbate. Si daca ia cortu’ pe sus ce, ma mut in scoala! Hai la treaba, ca de-aia am venit.

Bag repede ceva la ghiozdan, ca doar in curtea scolii eram, si ma alatur echipei care mergea acasa la Ieronim. Ingolgaieste ceva repejor si Cezar si suntem gata de parasit tabara. Soare afara, vant nici urma, cald de-a dreptu’, deci cu tricou de Ursici plec. Gata, am stabilit si asta.

Pana sa plec fac poze, ca fara ele cine sa ma creada dom’le ca am fost la Ursici. Mai socializez, mai zic sezi, pas si pe loc lu’ ciobanesc si vremea astfel trece. In sfarsit, ne suim in doua masini si plecam pe dealuri, catre casile lu’ Ieronim.

Pe drum tot vad porti. Ma, ce traznete si fulgere o fi cu portile astea, ca nu-i nici o curte si nici oameni nu sunt pe drum, sau hoti, intreb eu nedumerit pe Ieronim? Pai astea-s pentru animale, ca sa nu intre pe pasunea mea oile lu’ vecinu’ de pe dealu’ cela si ale lu’ ala de pe dealu’ celalalt, vine raspunsul hotarator. Aha, zic, luminat. Buna treaba ati gandit voi aici. Prosti nu sunteti, pacat ca stati departe unii de altii, da’ nu-i bai nici asta treaba, net si 3G sa aveti ca feisbucu e disponibil si pentru voi ca sa mai socializati in zilele mai ploioase.

Deschidem porti, inchidem porti, intr-un final intram pe teritoriul primei gospodarii. Acolo caini cat casa neamului de mari, da’ blanzi, latrau, ca altceva nu stiau sa faca, da’ nu sareau sa sfartece ca “maidanezii” de bucale. Aveau animalele bun simt si respect. Am simtit asta.

Intram in curte. Acolo ce vad? Stanca muntelui direct in mijlocul bataturii. Mooaaaaama, fi atent frate! Masina cu echipament o intrat si statea semeata pe ditai varful de munte. Punem mana si incepem sa descarcam. Ia panoul, du’ panoul. Ne organizam. Acolo punem priza, acolo becurile, panoul de comanda si sigurantele le fixam aici, cablurile le tragem prin peretele asta si asta, vestul e acolo deci punem panoul pe acoperis exact pe partea aia.

Incepe sa se vada lumina la Ursici. Unu pune pat cablu, altu fixeaza un bec, celalalt trage cablurile, mesteru’ zice ca se suie sa puna suportii pentru panou. La un moment dat aud pe Guv: ma, eu plec, cine se suie sa puna panourile pe casi? Eu fiind in preajma zic, eu ma sui, chiar daca frica de-naltime mare am, ca sa vorbesc mai in versuri! Pai sui sus sa vedem cat te tin cele sfinte din pantaloni, zice Guv. Si ma sui frate pe scara si ma uit spre orizont. Ca un facut mai nefacut nu dau de vreun rau de inaltime. Ce chestie, zic. Bun, trainuieste-ma, Guv, ma sui eu pe scari si acoperisuri! Si m-o trainuit.

Mai departe. Dan zbiara la unu si la altu ca ii imprastie sculele, da trecem si peste asta. Putin dupa ora pranzului gazda ne invita la masa. Slanina, branza, ceapa, zama de cloambe, paine mai tare, cornulete si ceva carnati uscati ne asteptau din belsug pe masa din camera de oaspeti. Ne sustragem cu greu de la lucru, aproape trasi de maneca si ne asezam sa imbucam cate ceva ca matele deja ghiortaiau ca la un concert de cimpoaie.

Am mancat, ansamblat ce mai era de ansamblat, a mai ramas de pus panoul sus, apoi am plecat spre tabara. Ajunsi din nou acolo, mai socializam, mai schimbam pareri despre maidanezi si despre concerte cu Rammstein, mai bem cate o zama de cloambe, un vinisor de la sponsori, ne mai bagam si ne mai scoatem uneori, ne laudam sau ne contram. Si ca sa ne afumam bine pun lemne la greu pe foc. Fasolea lu’ Iulia a facut furori si duhori.

Bilantul zilei: o gospodarie luminata complet, una pregatita pentru punerea panoului pe casa si apasarea pe intrerupator. Gata, lumina se vede deja la Ursici. Oamenii sunt minunati, primitori si nerabdatori sa vada becul aprins de soare. Angajatii Unicredit sunt sociabili. Iulian Angheluta, omul de la Free Miorita, se dovedeste a fi un baiat de exceptie si pentru asta ma bucur ca l-am cunoscut. Si ca un detaliu suplimentar mai zic ca am hotarat sa-i caut o bona lu’ Cezar, macar pentru doua zile, asta pentru a-l lasa sa zburde si el in voie prin tabara.

Intr-un tarziu simt cum ma atrage salteaua din cort. Tacut, fara sa spun nimic, il iau pe ciobanesc de brat si catinel, ca niste naluci obosite, ne pierdem amandoi in noapte, adica dincolo de zidurile cortului. Asta dupa ce am reparat fermoare. Mai multe chestii poti vedea in poze. Acum te las. Episodul 1, Episodul 2, in caz ca vrei sa vezi povestea de la inceput. Ne vedem la Episodul 4. Hai pa.

2 Răspunsuri la Am scris istorie in satul Ursici – Episodul 3

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.