Scrisoare deschisă pentru iubita mea – 2017

În fiecare an, pe data de 23 august, scriu o declarație de dragoste. Pentru aceeași persoană. Așa voi face până când nu voi mai putea scrie. Unii cred că scriu doar pentru a căuta cititori amatori de declarații de dragoste. Alții știu, desigur, că sunt scump la astfel de scrieri și atunci când scriu despre acest subiect chiar am o țintă precisă.

Am făcut multe fără tine. Acum sunt în stare să fac și mai multe. Chiar știind că ești acolo, undeva, și că uneori îți pui întrebări despre existența mea. Îmi vine, uneori, să-mi smulg carnea de pe mine și s-o fac drum spre locul în care mă aștepți. Că sunt sigur că mă aștepți!

Alteori îmi vine să-mi smulg inima din piept, s-o dau de-a tăvălugul și să văd unde se oprește, crezând cu toată ființa mea că se va rostogoli doar până la picioarele tale.

Uneori sunt bine, crezând că și tu ești bine. Alteori plâng cu grijă, să nu mă vadă nimeni. Și dacă mă întreabă cineva de ce plâng am grijă să mint într-un mod incredibil. Nu reușesc tot timpul, dar, în general, îmi iese.

Oare tu cum mai ești? Îți mai amintești cum îți șopteam, atunci când dormeai, că te iubesc, că viața mea a descoperit un nou sens de când tu exiști?

Nu te-am vrut pentru mine, în sensul egoist. Nu te voi vrea niciodată doar pentru satisfacerea propriilor mele dorințe. Universul te-a vrut, pentru că lipsea ceva. Erai un ceva ce urma să echilibreze lucrurile și să facă lumea și mai frumoasă. Poate că mă înșel.

Acum ești. Și eu nu sunt. Ești prezentă într-o lume mică pe care eu nu reușesc s-o descopăr. Culmea. Dar am să devorez tot. Am să fac în așa fel încât să vrei și tu să mă cauți. Am să răscolesc fiecare petec de iarbă și-am să las urme istorice în urma mea. Din umbră te voi păzi și te voi chema, prin cuvinte, lacrimi sau imagini care ucid monștrii care ne despart.

Mai dormi cu fundul în sus? Te mai trezești în noapte, așa, pur și simplu? Să știi că și lui Cezar îi este dor de tine! Da, acel Cezar cuminte de care te-ai speriat. Și altora le este dor de tine.

La final mai vreau să spun că dacă te-aș întâlni n-aș știi ce să fac. Aș pune scaune până la tine și le-aș desemna drept clipe care trec mult mai repede decât minutele. i-aș crucifica pe toți ‘mnezăii zilelor noastre doar pentru o secundă de îmbrățișare cu tine. Dar nu pot să fac asta. Iar tu vei înțelege cândva despre ce vorbesc.

Acum te las. Te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine… Știu, nu e bine, dar așa simt! Și te aștept pe văile gândurilor mele să povestim amândoi. Să fim ca doi iubiți care ignoră. Chiar așa, ce-ar fi să ignorăm orice, chiar și pe #pudici, #desăvârșiți, #preaplinideei, #careleștiupetoate, #ceicares-auajunsspălândcăcat

P.S. Nu e un advertorial. Pentru neinițiați, nu e o reclamă! E un articol. O declarație de dragoste. Atât. Restul vine de la sine. Proștii sau proastele, desigur, că vor da cu capul în zid. Spor.