Și nu, nu-s setat doar pe criticat

Îmi tot spun unii că sunt setat doar pe criticat. Alții mă consideră un rău. Alții cred că eu nu văd decât partea rea a lucrurilor. Anumiți prieteni m-ar dori doar bun, docil și supus. Alții mă-ndeamnă să mă uit doar la o Românie frumoasă, atrăgătoare, cu oameni civilizați, frumoși și muncitori. Greșit. Și în acest articol o să încerc să vă explic cum văd eu, de fapt, lucrurile. Mă gândeam că articolul cu nr. 900 de pe uriesblog.ro o să aibă ceva mai special, o părere despre un act cultural, o idee despre un concert vienez, ceva de genul, dar nu contează. O să vă povestesc și despre acel concert, deocamdată să rămânem la urâtul și frumosul din mine.

Nu pot să tolerez prostia sub nici o formă. Nu sunt de acord cu actele de cruzime. Nu-i tolerez pe cei care ucid doar de dragul de a ucide, pe cei care chinuie animale de dragul de a ”admira” suferința, nu sunt de acord cu oamenii care se plâng doar de dragul de a se plânge, nu-mi plac imbecilii, ghiolbanii, tembelii și idioții care ucid și otrăvesc natura.

Nu trăiesc ca să mănânc, nu am pretenții de om super mega evoluat, nu-mi plac superficialitățile, nu-mi plac mediocrii, cabotinii, insensibilii, fițoșii, încrezuții, pipițele, cocalarii, maneliștii și mai ales nu-mi plac cei pentru care viața înseamnă doar haleală, beutură, dezmăț și somn. Nu sunt de acord cu intoleranța, îmi spun părerea uneori la modul destul de dur, accept critica constructivă, îmi recunosc de cele mai multe ori greșelile (nu sunt perfect), încerc să empatizez cât mai mult cu oamenii, cu animalele, cu natura.

Urâtul nu-mi repugnă, dimpotrivă, mă face, curios. Nu-mi plac femeile super mega frumoase. Frumosul îl admir și-l studiez pentru că merită atenție, iubesc România ca și geografie, ca și istorie, limbă, oameni. Îmi displace sistemul românesc, adică partea aia în care sistemul mai mult te ucide decât să te încurajeze sau să te respecte ca om, nu am nimic cu cineva anume, sunt sensibil chiar dacă n-o arăt tot timpul.

Nu-mi plac oamenii care vorbesc fără ei, care nu știu despre ce vorbesc, care nu recunosc că greșesc și ei uneori, nu-i agreez pe cei care cred că a te ridica nu înseamnă neapărat și a deveni mai superior față de alții, nu cred în noroc, nu cred că prostia e un fenomen ci doar o stare inoculată sau acceptată la nivel de câțiva indivizi care nu au scopuri și țeluri în viață.

În fine… Cam atât. Ah, era să uit, las un exemplu de articol în care nu critic: Povestea scurtă a mamei mele.