27 iul. 2013
  |   5 Comentarii

Taurul privea darz, sangele ii invada narile si gura…

Taurul privea cu ochii intredeschisi spre soarele care se ridica incet de dupa colina din fata sa. Era ultima raza de soare pe care o mai vedea, desi inca era tanar, frumos, viril, cu o musculatura care il facea invidios chiar si pe matadorul din arena. Respira incet, stiind parca de moartea ce va veni spre el, fulgeratoare si nemiloasa, in rafalele multimii, dornica de taur insangerat, de toreador crud si agil.

S-a aplecat intr-un tarziu spre iarba frageda si umeda, a muscat cu sete si apoi a ridicat din nou privirea spre soarele caldut al diminetii. Da, stia ca asta este ultima lui zi, ultima alaturi de fratii sai care pasteau linistiti ceva mai incolo, asteptandu-si si ei randul…

Candva, pe la doi ani, oamenii l-au scos din turma si l-au dus intr-o arena. Acolo a fost fortat sa devina agresiv, desi in general el fiind o fire blanda, fara instincte ucigase. In ziua aceea, in timp ce era condus inapoi spre turma, parca simtea ca testul de agresivitate la care a fost supus ii va aduce foarte curand moartea. Nu mai exista cale de intoarcere, asa ca inainta increzator ca va face fata oricarei situatii, ca va infrunta si va rapune pe oricine il va dori mort. Nu stia ca multi dintre stramosii sai au gandit la fel, insa fara nici o sansa in fata cruzimii oamenilor.

Acum avea deja trei ani si devenise un taur falnic, brav si curajos. Ar fi putut trai multi ani, alaturi de familia sa destul de numeroasa. Doi frati de-ai sai au fost mai blanzi, cu un temperament mai moale, prin urmare au sfarsit amandoi in abatoarele din apropierea tarcului unde el pastea acum linistit, in asteptarea sfarsitului…

…Multimea vuia, auzea strigatele si inca nu stia exact ce se va intampla, devenise furios, agresiv si nerabdator sa-si infrunte odata soarta. Este impins spre un culoar din panouri metalice. Se arunca cu capul inainte si ajunge din nou in arena pe care a vizitat-o prima data in urma cu un an. Ajuns acolo priveste in jur cu mandrie, pielea ii stralucea, ochii aruncau fulgere spre cei din jurul sau.

O poarta se deschide si apare un tip atletic, imbracat intr-un costum de un rosu strident, ornat cu amulete si bijuterii metalice, care il facea sa para un fel de mesia imbracat de sarbatoare. Privirea acestuia ramasese atintita pe taurul care statea in mijlocul arenei si il privea, cel din urma nestiind inca ce va avea de infruntat.

…Taurul aude pasi care se apropiau cu repeziciune spre el, isi intoarce capul, insa deja era prea tarziu, trei oameni i-au infipt cu putere in grumaz trei tepuse taioase, infasurate cu panglici multicolore. Picioarele ii tremurau, insa pentru el lupta abia incepea. Atunci si-a dat seama ca cel din fata sa l-a atras intr-o capcana. Si-a arcuit picioarele musculoase si s-a aruncat cu coarnele spre cel care era strigat Matadorul, cel din urma desfasurand in fata ochilor sai o muleta rosie, fluturand-o in aplauzele celor din tribune.

…Culoarea din fata sa il infuria foarte tare. Se napustea spre acel evantai din mana matadorului in timp ce multimea repeta cu forta acel atat de cunoscut Oleee! Simtea din ce in ce mai tare cum tepusele muscau din carnea sa. Pe nari parca scotea flacari, copita si-o freca nerabdator de nisipul imbibat de sange si se napustea asupra omului care il infrunta fara incetare. Mereu si mereu, repeta miscarea incercand sa arate privitorilor ca este si va ramane un luptator de elita. Va fi, pentru ca adversarul sau a prins in mana spada care il va arunca in randurile celorlalti tauri ucisi pentru placerea de a ucide un viteaz, un taur Toro Bravo, un animal care traieste doar pentru altii.

…Tacere. In arena matadorul isi fixeaza victima, respiratia multimii este sincronizata perfect, gurile stau cascate, privirea tuturor a ramas suspendata intr-o singura clipa, mana se inclesteaza pe spada ucigasa, taurul simte ca o lume intreaga are ochi doar pentru el, da, pentru gladiatorul din el. Face un pas in fata, coarnele isi fac cale spre pamant, narile se inchid si se deschid cu repeziciune, indoaie un picior si isi arcuieste spatele, este pregatit sa reziste…

Insa viata isi ia repede adio de la el, alte doua tepuse iau fost implantate in spate, cade in genunchi insangerat. Spada criminala scoate un suierat inspaimantator prin aer si apoi se infinge cu putere intre omoplati strapungand plamanii si inima lui Islero.

Cu ultimul strop de putere se ridica din nou in picioare, insa viata se scurge repede din trupul sau, pe gura si pe nari sangele curge in valuri, ochii ii sunt parca injectati. Multimea scandeaza Ole, ole, ole. Totul incepe sa se ascunda dupa o ceata deasa…

Islero cade in genunchi si apoi definitiv la pamant, prabusindu-se ca un erou, ca o dovada ca moartea vine nu de la Dumnezeu, ci de la oameni.

Maine alti tauri ii vor urma lui Islero, apoi altii si altii, iar cei care nu ajung in arena vor muri ca niste anonimi, ajungand pe masa de bucate a celor ce isi doresc puterea si sangele de taur. Inainte ca cei din arena sa se dezmeticeasca, Islero paraseste arena, fara onoruri, tras de alti trei frati de sange, repede, fara agonie si in extazul celor care au strigat Ole la moartea sa.

Vor mai muri si altii, va veti distra si maine. Acum e seara si in turma nu se simte lipsa eroului de azi. Maine va fi o noua zi, un alt sacrificiu va fi adus degeaba pe altarul celor sadici, dornici de sange nepedepsit. Ai murit Islero, ai trait destul, ai luptat ca un erou, iti multumim ca ai existat. Cei din neamul tau sunt mandrii de tine.

[…]

Pe vremuri au existat gladiatori, inchizitia spaniola, astazi avem tauri aruncati in lupta doar pentru setea de sange a unor indivizi frustrati, care isi doresc sa priveasca moartea ca pe-o arta, intr-o arena a sacrificiului ramasa inca nepedepsita. Este corect? Este drept? Este fair-play? Suferinta si crima nu ar trebui sa fie o traditie. Ne prefacem ca ducem o lupta continua pentru a invinge cancerul si alte boli ale secolului, dar nu ne tremura mana cand infingem o sabie in inima unui animal pentru o placere publica, care a devenit un flagel care se tot intinde, o boala psihica nepedepsita, necontrolata.

Mediteaza si priveste cum moartea este ovationata, cum extazul creste in fata agoniei. Eu unul am fost si voi ramane revoltat in fata acestor coride cica „spectaculoase” si de fiecare data cand un toreadoru’ lu’ peste moare de coarne infipte in coaste ma bucur, nu de moartea lui, de viata taurilor pe care ar fi putut sa-i ucida incontinuare. Atentie: imaginile sunt socante!

 

VA URMA…

5 Răspunsuri la Taurul privea darz, sangele ii invada narile si gura…

  • maya spune:

    Se spune ca diferenta dintre animal si om este gandirea.Uneori insa cu greu inteleg >cine-i om si cine-i caine>.

    • Uries spune:

      Maya, ai dreptate, insa spun ca omul, care nu este singurul biped de pe planeta, inaintea caruia au existat fiinte foarte inteligente, nu este stapanul animalelor sau al celorlalte vietuitoare.

  • Spunsieu spune:

    De acord. Este o traditie care nu-si gaseste locul intr-o lume civilizata. Dar multe nu au ce cauta si totusi sunt perpetuate doar pentru a satisface gustul unei mase de oameni. Coridele nu vor fi interzise prea curand deoarece va trebui sa apara acel politician care sa aiba curajul sa-si atraga nemultumirea multora.

    • Uries spune:

      Da, si cum politicienii nu-si doresc decat tot binele din lume, este putin probabil sa-l revedem pe Robin Hood.

  • […] nimic nu mai e de spus aici, e vremea coridelor. Ma duc sa-mi lustruiesc penita, tastele sa le sterg de praf, neuronii sa-i antrenez. Sa inceapa […]

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.