31 mai 2016
  |   Nu sunt Comentarii

Test placebo pe marginea acrofobiei

Acrofobia este o frică de înălțime care apare cam după vârsta de 30 de ani și care pe mine personal mă enervează la maxim. Și nu mă înnebunește pentru că senzația mea de acrofobie se accentuează tot mai tare, ci pentru că efectiv mă simt neajutorat, fără arme, fără soluția salvatoare. Dar hai să vezi cum am fost supus unui test placebo pe marginea marelui meu coșmar numit acrofobie.

Acum vreo două săptămâni am plecat în Italia pentru o mini vacanță de 3 zile. Se impunea, așa că mi-am luat bilete la avion dus-întors și am plecat. Când m-am dus am decolat de pe aeroportul din Timișoara. Toate bune și frumoase până la momentul decolării. Am avut loc la geam, în spatele avionului, cam în al doilea rând de scaune după aripi.

Când a început aeronava să se înalțe spre înălțimea de croazieră am crezut că inima mi-a ajuns în stomac și stomacul în gât. Simțeam că nu mai am organe interne și că o să leșin fără doar și poate. Nu am leșinat, dar transpiram mai ceva ca Gabriel Cotabiță. Mi-am luat o carte și am început să citesc într-o încercare disperată de a-mi distrage atenția de la vâjâitul motoarelor și a mișcării avionului. Nu știu ce-am citit, că de fapt nici nu citeam, nu reușeam să parcurg până la capăt nici măcar o propoziție, iar logica dispăruse în totalitate.

Când am ajuns la 10.000 de metri avionul s-a îndreptat și au apărut turbulențele, nu foarte puternice, însă prezente în mod constant. Când se mișca avionul mă treceau toate transpirațiile. Și pentru că coșmarul meu nu era suficient de ucigător, un nene, cu o tanti lângă el, amândoi aflați chiar pe cele două scaune de lângă mine, îi tot explica cucoanei că acele turbulențe sunt parfum pe lângă cele întâmpinate de el într-o călătorie anterioară.

Asta-i nimic, să vezi cum se mișcau aripile data trecută, aveai impresia că se vor rupe… Când se scutură așa (mima mișcarea cu brațele întinse spre femeie) să începi să-ți faci cruce și să spui Tatăl Nostru.

De coșmar. Îmi venea să-l iau pe tâmpit de păr și să-l dau cu capul de toate scaunele. Cum naiba să nu te gândești că în avionul ăla s-ar putea să fie indivizi care nu sunt tocmai relaxați știind că nu au nici un control asupra lor, că nu se simt tocmai confortabil atunci când pierd pământul de sub picioare? Eu aș impune o regulă extremă: vorbitul în avion despre turbulențe sau întâmplări cu probleme în timpul zborului este strict interzisă.

Dar să revin. Zborul a durat o oră și 30 de minute. Când am auzit în microfon că ne pregătim de aterizare parcă am început să cred din nou că există un dumnezeu pe nori, deși am aruncat o privire spre plafonul de nori albi și nu am observat pe nimeni (oare era plecat la masă?).

Aterizarea a fost super profi, fără smucituri sau hurducăieli. Când am simțit că roțile avionului ating pista de aterizare de pe aeroportul din Bolognia am simțit un soi de fericire și ușurare aparte. Nu mi-e frică de moarte, îmi este frică să mor într-un mod stupid. În plus, am o expoziție de fotografie care urmează s-o organizez, nu-mi pot permite chiar acum luxul de a muri.

De la aeroport am fost preluat de prietenii mei. În drum spre casă am rulat pe autostradă cam cu 140 la oră. Eram încă șocat. Îmi aduc aminte că am rugat șoferul s-o lase mai moale pe motiv că senzația din avion încă mă domina. Nu aveam control nici în cazul respectiv. Stăteam în dreapta, nu aveam cum să controlez într-un fel sau altul acea mașină.

Ajuns acasă am făcut un duș și parcă am început să mă liniștesc. Dar nu pentru mult timp. Am fost cazat într-un apartament aflat la etajul trei. În casă nu se fuma așa că am ieșit pe balcon. În acel moment ”prietena” mea acrofobia a reapărut, îmi făcea cu mâna de pe marginea balconului. Am fumat țigara la foc automat și m-am retras, deja era prea mult pentru mine, prea multă adrenalină pentru o singură zi.

În sfârșit, vacanța a trecut rapid și a venit momentul să decolez din nou. Știind ce mă așteaptă am cerut prietenilor mei să-mi dea ceva, o pastilă, un calmant, un ceva care să-mi taie acrofobia. Soția prietenului meu lucrează într-un spital, așa că mi-a spus să stau liniștit că mă rezolvă. Mi-a dat două capsule și mi-a spus să înghit una dintre ele cu o oră înainte de decolare, iar dacă simt că nu mă ajută s-o iau și pe cealaltă.

Am ajuns pe aeroport și cu o oră înainte ca avionul să se desprindă de pământ am înghițit miraculoasa pastilă. La un moment dat am avut senzația că mă moleșesc. Eram totuși mulțumit, mă simțeau mai sigur pe mine. I-am mulțumit în gând prietenei mele și la ora 14 și 20 am decolat. În drum spre înălțimea de croazieră am simțit din nou că acrofobia mă pândește de sub scaunul de care eram lipit la maxim. Am ajuns sus și o ușoară turbulență mi-a șoptit că-i cazul să apelez și la cealaltă pastilă. Am înghițit-o fără ezitări.

În câteva minute am avut senzația că mă moleșesc și mai tare. Medicamentul își făcea efectul. M-am mai liniștit. Am putut să privesc pe geam și chiar să fac fotografii. Am citit și frazele chiar aveau o anumită logică. Nu eram sută la sută liniștit dar era vorba de altceva. Când am aterizat pe aeroportul din Craiova eram mult mai relaxat, eram chiar mulțumit. M-au sunat prietenii și m-au întrebat de senzațiile din timpul zborului. Le-am spus că a fost totul bine.

Numai că ea m-a preluat la telefon și mi-a dat vestea că totul a fost o păcăleală cu rol de test placebo. Cele două pastile miraculoase nu aveau nici un efect de calmare mentală sau senzorială, erau două capsule pentru echilibrarea florei intestinale.

Cum adică, pastilele alea nu erau anxiolitice?

Nu, eu ți-am spus ca iei Xanax, dar în schimb ai luat Lansoprazolo de 30 mg… Niște banale pastile de stomac. Așadar totul, de fapt, se întâmplă doar în mintea noastră.

Vă ucid. Și dacă nu funcționa?

A funcționat?

Ce era să mai zic? A funcționat, am decolat și-am aterizat simțindu-mă mai în siguranță decât data trecută.

Lansoprazolo

Efectul placebo înseamnă un miracol produs chiar de mintea noastră. De fapt, acum chiar cred cu tărie că anumite boli există doar în mintea noastră. Așadar, dacă ai frică de avion îți recomand Xanax, dar cred că dacă rogi pe cineva să-ți recomande un alt gen de medicament și acel cineva îți va oferi un algocalmin, acrofobia se va lăsa răpusă. Baftă și miracole în toate zborurile tale cu avionul.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.