Totul se rezumă la comparaţie

Toată viaţa suntem învăţaţi să comparăm aproape orice. Şi noi suntem elevi silitori şi conştiincioşi şi exersăm comparaţia până la epuizare. Ne uităm la vecinul în curte şi ne enervăm că porcul lui este mai mare decât al nostru. Vedem pe un prieten o haină mai arătoasă şi imediat apare întrebarea dar eu de ce nu am? Ne uităm la ştiri şi privim la vedetele de carton cu jind şi părere de rău că nu ne-am născut şi noi mai frumoşi, mai deştepţi şi cu mai multă priză la public. În loc să ne concentrăm pe ceea ce ştim noi să facem mai bine ne ocupăm cu comparatul şi ne trezim că suntem bătrâni şi ne este ciudă că alţii sunt mai tineri ca noi.

Pui o poză pe facebook, un selfie, în acelaşi timp cu un prieten. El primeşte câteva mii de like-uri, tu numai 13. Te enervezi şi începi să ai resentimente faţă de prietenul tău. Priveşti cu ciudă la o persoană care este mai înaltă ca tine, începi să-l consideri încrezut pe unul care este mai deştept ca tine. Nu-ţi faci prieteni din afara mediului sărăcăcios în care trăieşti pentru că ai fost învăţat să nu te întinzi decât atât cât îţi permite propria plapumă.

Baliverne, prostii inventate pentru a se putea vinde mărfurile scumpe de pe piaţă, pentru a ne face să ne simţim favorizaţi sau defavorizaţi de soartă sau de societate. Tâmpenii de popă beat.

Da, poţi să foloseşti termenul comparaţie atunci când vrei să evoluezi, un etalon în astfel de cazuri nu strică. Dar să crezi că este foarte important faptul că cineva primeşte mai multe like-uri sau că are o leafă mai mare ca tine mi se pare o idioţenie. Nu tot ce pare important este în acelaşi timp şi important şi relevant.

Comparaţia este bună, numai că trebuie s-o folosim cu moderaţie. Exageratul cu comparatul poate duce la timorare, la închiderea în sine, la depresie şi chiar la moarte. Aşa că mare grijă cu cine şi de ce te compari.