23 feb. 2018
  |   2 Comentarii

Trilogia Cincizeci de Umbre – Fifty shades of Grey, primele umbre ale trecutului – Partea întâi

Am urmărit trilogia celor cinzeci de umbre chiar zilele trecute. Pe nerăsuflate. Să nu deranjez cumva personajele. Să nu le înfurii mai tare. Să nu cumva să dau naștere și la alți monștrii. Și cred că Fifty shades of Grey a avut menirea ca, pentru început, să șocheze. Mai ales femeile. Că, deși se dovedesc uneori mai sadice decât bărbații, tot femeile afișează la prima strigare un fel de șoc ocularovagininian. Își pun o mască de pudice și spun în cor ”oau, chiar așa?!”.

Și eu am fost în anumite momente puțin contrariat, chiar șocat, văzându-l pe masculul care părea un răsfățat cum își sodomizează femeia ca pe o captură care cumva i s-ar cuveni tocmai pe motivul că poartă o prelungire uneori inutilă în pantaloni. Dar m-am hotărât să privesc până la capăt, cu fel și fel de ochi.

În primul rând am încercat să privesc dincolo de faptele masculului alfa, unul dintre personajele principale, Grey, un nume, desigur, ales cu grijă și mare atenție, gray, în română, înseamnă culoarea gri (deci, Grey, gray, desigur). Să-i înțeleg trăirile și trecutul care îl animă în sadismul lui și în dorința de a domina și cuceri, în același timp, femeia.

E greu să-ți dai seama dacă există o manipulare a trecutului sau doar o dorință care, cândva, cumva, a fost scoasă la iveală prin educație sexuală care șochează și crucifică în același timp.

Unii oameni se nasc cu sadismul în ei. Cu dorința de a domina. Dar aceștia nu reușesc să se redescopere, reinventeze, până când nu sunt oarecum maltratați, fie și doar verbal. Emoțiile și trăirile din trecut ne însoțesc mai tot timpul, fără să conștientizăm. Acestea ne formează tipare mentale și ne induc judecăți uneori false asupra viitoarelor noastre întâmplări și fapte din viața noastră.

Domnul Grey descoperă potențial pentru pornirile sale sadice în personajul Anastasiei. Dar am observat că este totuși cumpătat. Camera roșie îmi pare sufocantă, impunătoare, amenințătoare și totuși este exploatată de Grey la un mod cumva misterios. Am observat în acea încăpere obiecte care păreau de-a dreptul fioroase, mai ales dacă privești cu atenție chipul și corpul Anastasiei. Grey, repet, este reținut. Încearcă să o atragă în joc, pe noua lui parteneră, mai mult sugerând, decât atacând ca o fiară.

Și cred că așa a și reușit să o păstreze pe Ana la picioarele lui. Totuși, la momentul în care se dezlănțuie, femeia pleacă, crezând că ceea ce a văzut reprezintă apogeul, că în trupul frumos și mintea isteață din personajul Grey zace un monstru. Oare? Nu cumva doi monștrii devin invidioși când se descoperă unul pe celălalt? Oare nu cumva suntem toți monștrii care nu avem toți norocul să avem parte de scriitori și regizori isteți, de cameramani și marketeri care se pricep foarte bine la gusturile și dorințele publicului?

Am încercat să înțeleg de ce masculul feroce nu se vrea atins. Simt și eu uneori asta. Aș putea să explic ce-am înțeles prin prisma simțurilor mele, dar prefer să n-o fac, nu vreau să influențez. Și n-o voi face. Deci nu insistați.

Cred, totuși, că domnul Grey e plin de frustrări, de resentimente, de ură față de femei, dar plin de dorința de a găsi o femeie care să stea în genunchi în fața lui pentru totdeauna și care, la un moment dat, să-l facă chiar pe el să îngenuncheze în fața ei.

Pe de altă parte, Anastasia, femeia, personajul care a reușit, cred eu, să ne arate multe fețe și măști ascunse sub chip de femeie angelică, reușește să șocheze, în prima parte a trilogiei, prin curiozitate, docilitate, dorința de a experimenta, prin puterea de a merge până la capăt pentru a se redescoperi.

Uneori Ana este șocată chiar de propriile ei trăiri. Se simte parte din Grey, dar parcă nu reușește să se alinieze în trăiri și în dorințe. Și-ar dori mai mult, dar îi este teamă că v-a fi descoperită și va rămâne fără apărare. Întinde mâinile, dar simte doar stânca rece. Privește dar nu vede decât un chip care nu exprimă nimic. Se aruncă, se retrage. Se readună și iar încearcă. Nu reușește, totuși, să găsească ușa potrivită. Când toate ușile sunt închise poți să intri doar prin efracție sau cu cheia potrivită. Dar când ușile sunt deschise dar totuși nu poți să intri cum procedezi? Ai și cheie și ușa e larg deschisă. dar nu poți să treci de ea pentru că nu ai forma, înălțimea și costumul de gală potrivit.

Interesant este că Ana se abandonează tocmai pentru a se readuna și a pune cap la cap faptele și ideile. Într-un final simte un gol. Un gol pe care cumva și-l dorea. Trupul n-o mai durea, dar simțea că în sufletul ei s-a instalat o făptură care nu mai voia s-o muște și care, cumva, o abandonase exact când parcă își dorea mai mult ca oricând să fie sfâșiată. Un personaj feminin foarte omniprezent în zilele noastre. Ea, Anastasia Steele.

Revin cu o nouă cronică la partea a doua a trilogiei, Fifty Shades Darker. Producția are la bază cartea Grey, scrisă de E. L. James, publicată inițial în 18 iunie 2015. Voi citi și cartea, promit. Momentan, cred că trilogia celor cincizeci de umbre nu creează violență. Violența există. Din cele mai vechi timpuri.

Am postat cândva o fotografie pe facebook cu un prieten motociclist (Sebastian Bârgău) care își târâie mireasa (Selma Andreea) după el (nici o legătură între ei) după ce i-a învinețit un ochi. O fotografie regizată și realizată de mine. Unii m-au criticat și mi-au spus că promovez violența. Alții mi-au ținut partea și au spus că nu am făcut altceva decât să arăt o mică părticică din sadismul și violența care a cuprins lumea din jurul nostru.

Nu cred că Fifty shades of Grey e un film scârbos, care nu spune nimic, care intenționează să ne împingă la violență față de femeia de lângă noi. Cred că vorbim despre ceva ce există, ceva ce există uneori în stare latentă, de ceva ce poate că ne-am dori să scăpăm și nu știm cum s-o facem. Îți recomand filmul și vreau păreri.

Ne recitim la următoarea parte. Ai aici un link cu trailerul oficial. Și încă ceva, că era să uit, scena care le bate pe toate celelalte din această parte e cea în care ea, proastă și țărancă cum o văd unii, negociază la sânge ca o femeie de afaceri super mega titrată. Fii atent la ea.

2 Răspunsuri la Trilogia Cincizeci de Umbre – Fifty shades of Grey, primele umbre ale trecutului – Partea întâi

  • Ai perfectă dreptate despre monștri din noi! N-am văzut filmul, dar, din ceea ce scrii tu aici, mă recunosc în personajul feminin. Plecarea ei, ce gândea despre el, curiozitatea, dorința de a experimenta, puterea de a merge mai departe pentru a se reinventa.
    Din ceea ce scrii tu aici, am recunoscut o situație reală în care el a găsit acea femeie care a dorit să îi stea în genunchi pentru totdeauna, cu iubire și înțelegere. Chiar l-a făcut la un moment dat să îngenuncheze în fața ei cu un genunchi, recunoscându-se lipsit de sens fără ea. Doar că el n-a știut și n-a putut să o păstreze, din cauza multor frustrări din trecut, de care ea nu era vinovată.
    Ea a rămas undeva în timp să aștepte momentul când el va ști să pună jos și cel de-al doilea genunchi în fața ei.
    El s-a ridicat și a plecat să se lupte cu altceva, ceva.

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Încearcă și filmul. Urmează încă două părți. Pe nevăzute înțelegi doar ce văd și cred eu.

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 55 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger