5 Oct 2017
  |   Nu sunt Comentarii

Nu te voi uita niciodată, Despa Nicu!

Despa Nicu. Despre el vorbesc. Un văzător care, cândva, a devenit nevăzător. Adică orb. Datorită unei cauze prostești. Datorită unor cretini care ar trebui sfârtecați și așezonați cu sare măruntă. Îl iubeam pe omul ăsta. Îl adoram.

L-am cunoscut la o competiție de bloggeri. M-am interesat de el și am aflat că nu vede. Nu vede albastrul, roșul, galbenul, culorile dimineții sau ale serii, culorile primăverii, toamnei sau ale iernii. Am aflat cu stupoare că ochii lui nu văd, nu privesc ca și mine, că în spatele ochilor lui se află o minte care privește altfel și care se înverșunează să ne arate căi pe care noi, văzătorii de rând, nu le vedem. Am aflat atunci că e orb. Și că e blogger! Cum adică, mi-am spus, blogger?

Și am vrut atunci să vorbesc cu Nicu Despa. Și-am stat de vorbă cu Nicu Despa. Iată aici prima noastră ”confruntare”.

La taclale cu Nicu Despa

Și-au trecut, mai apoi, ani. Și eu l-am considerat prieten. Un bun prieten. L-am considerat un călăuzitor prin viața mea. L-am avut în gânduri și în vorbe. Am empatizat cu el. Am trăit uneori prin el.

Nicu, eu o să continui să vorbesc cu tine. O să continui să-ți admir puterea și înverșunarea. Acum ești liber. Cu adevărat liber. Acum nimic nu te va mai putea lovi. Viața ta își caută case părăsite și dincolo de moarte. Prin noi, prin ceea ce-ai făcut pentru noi, prin ceea ce vom continua să facem noi în amintirea ta. Unii mor definitiv, alții trec doar într-o altă existență.

Acesta nu este ultimul articol pe care îl scriu despre tine. Asta dacă nu cumva voi veni și eu mai repede la tine, să facem o tablă, să mă înveți să construiesc minuni din origami, să stăm la taclale despre bloggeri și despre scrisul cel fără de privire. Mi-ai fost fain. Mi-ai fost uneori chiar și pâine. Și ca să ți-o spun și p-aia dreaptă, da, mi-a curs o lacrimă când ți-am scris aceste rânduri… Chiar două.

Te-am iubit, prietene, și încă te iubesc. Am să compun imagini cu lentila aparatului meu foto special pentru tine, am să încerc să văd ceea ce tu ai fi vrut să vezi și nu ai putut s-o faci. Am să-ți împrumut ochii mei să vezi și tu ce pot eu să văd. M-ai ajutat uneori să dau culoare unor vieți.  Ai fost bucurie pentru unii, ai fost tot ce contează pentru alții. Tu, chiar tu? Un orb care a văzut cândva!?

Nu pot să-ți luminez calea pe ultimul tău drum și nici fotografii nu pot să-ți fac, dar îți promit că nu te voi uita și că atunci când voi veni și eu în lumea aia te voi căuta și pe tine. Să povestim, dacă mai avem ce povesti.

Acum dormi. Trebuie să te odihnești. În secolul ăsta ți-ai încheiat  misiunea.  

Deocamdată, adio, Nicu Despa.

 

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 51 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger