30 dec. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Ultima picătură-i tare scumpă, așa că o ucid

Mă sună. Răspund. Îmi zice ceva. Răspund cu o voce răgușită ceva. Abia mă trezisem. Trece. Trece timpul. Mă uit la tv. O aud cum susură. Îmi este tare dragă când susură, atâta doar că mă enervează susuratul ăla. Mai ales când susură pe bani.

Sună soneria. Aud soneria. Afară vociferează lumea. În baie susură ea, preferata mea pe care o vreau acum moartă. O vreau fier forjat, fontă, oțel.

Mă duc și deschid. Știam că-i el, criminalul celei care susură fain de câteva zile. Ne salutăm. Ne invităm, ne povestim banalități, de parcă numai alea ar conta acum. Acum, da, acum când aia susură ca nebuna.

Te descurci singur, presupun, îi spun, la criminal, la asasin. Da, îmi zice, el, printre dinți. Bine, scap printre dinți. Și îmi revin. Mă întorc la ale mele. La celelalte ale mele.

Aud în baie lovituri. E clar, îmi zic. Acum îi dă, acum o articulează, acum o termină… Și iar e liniște. Și iar se-aud lovituri, ba seci, ba puternice.

E bine, zic. Îi dă. Las’ să-i dea, că m-am săturat de ea. Că și ea mi-a dat…

E gata, zice criminalul, am schimbat-o. Am pus alta-n loc. Acum ai una virgină. Curge ca nebuna, pe dreapta, pe stânga, pe mijloc. Te-ai scos, prietene. Să ai parte de ea, să te bucuri de ea!

Sunt salvat. Am o baterie nouă la cadă. Sunt salvat. Mulțumesc. Asta înseamnă să ai oricând la dispoziție un instalator priceput… Sunt salvat. La mulți ani, salvatorule, instalatorule!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.