31 dec. 2015
  |   1 Comentariu

Ultimul articol

Tot vreau să scriu un ultim articol și nu mă inspiră nimic. Așa că voi scrie despre nimicul de dinaintea sfârșitului. Sfârșitul anului 2015. Un ultimul articol pe acest an. Sau poate nu. Cine știe, mai sunt câteva ore bune până la anul. Nu aduce anul ce aduce ceasul, nu-i așa?

Carevasăzică ultimul. Despre nimic. Și cum naiba să scriu despre nimic? Pfff, grea încercare. Închid ochii, poate așa voi atrage muzele. Tot nimic. Nici măcar gânduri răzlețe. Mă las pe spate. Privesc în gol. Nimic. Același nimic.

Aprind o țigară. Trag cu sete din ea și ascult. Liniște. Nimic care să-mi dea idei. Pe afară nu mai mișună nimeni. Aproape nimeni. Doar un rătăcit care încă mai caută pâinea pe care a uitat s-o cumpere. Pe biroul meu trei banane stau proptite de două mere. Telefonul nu țârâie. Dar parcă sunt liniștit cu acest nimic. Nu știam că nimicul te poate mângâia.

Mai sorb o gură de cafea. S-a răcit. Parcă-i apă rece cu gust de scorțișoară. Da, mi-am pus scorțișoară în cafea. Încearcă și tu. Mă opresc din mișcări, din fumat, din lovitul tastelor. Liniște. O liniște exterioară. Dar oare cea interioară pe unde o umbla? Am s-o caut zilele astea.

Aha, stai așa, tocmai mă vizitează un gând. Ce spune? Liniște, că nu înțeleg! Ah, da, aș vrea să fiu undeva pe-un deal, pe un munte. Și-aș vrea să aud doar viața, natura. Mi-ar plăcea, da. Dar nu pot să plec acum. Este deja prea târziu pentru așa ceva.

Am o stare ciudată. De nedescris. Caut o muzică pentru fundal. Dau peste Yakuro. Îmi place. Ascult. Ascultă și tu. O să-ți placă și ție. Se aude o orgă. Închid ochii. Nimicul a dispărut. Dar tot despre el am să scriu. Doar azi, că mâine încep un nou an. Liber, sper și fericit. Îmi este dor de unii și de alții. Trebuia să dau mai multe telefoane. Nu contează. Să mă mai caute și ei.

Am chef să fac fotografii. Am chef să citesc. Mă las din nou pe spate și ascult Yakuro. Sublim. Nimic nu se compară cu starea în care muzica îți stârnește cele mai profunde simțuri. Interiorul devine exterior. Liniștea interioară mă cuprinde. Gândurile dispar. Întind o mână să văd dacă nu visez. Sunt încă în anul 2015. Încă sunt. Încă exist. Asta-i minunat. La mulți ani, Urieșule.

… Un eu, un gând. Un suierat de vânt și frig. O așteptare. Hai, vino. Te aștept. Mulțumesc. Îți mulțumesc pentru tot, pentru că exiști, pentru că exist. O să-ți mulțumesc și mâine. Și la anul. Sper să mai exist. Liber. Poate și fericit.

Hai, du-te acum. Du-te unde vrei.

Fotografii, chipuri, stări cuprinse toate într-o ramă. Ce ne-am face fără fotografii? Închid. Gata. Nimicul a plecat. Am treabă. La mulți ani!

Un răspuns la Ultimul articol

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.