24 sept. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Cum să UrieşBlog? Tastează Thecon

Mă tot bătea lumea la cap să scriu cu diacritice. Am făcut revoluţie şi am fost pus la zid. Bine, am zis, scriu cu diacritice. Mai apoi mi-am propus ca la ceas aniversar, adică pe 8 februarie 2016, fix atunci când blogul meu face 3 ani, să mă prezint în faţa cititorilor cu straie noi, de sărbătoare.

Dar până atunci oricum nu stau degeaba. Am mai dat cu cârpa, am şters praful din subsol, am aşezat în ordine lucrurile de pe rafturi, m-am suit în podul blogului, după cum vezi. Nu puteam să nu umblu şi la stocurile cu fotografii, aşa că m-am dus şi-am mai aruncat din rebuturi. Cu alte cuvinte, mi-am pregătit blogul pentru marea transformare la care va fi supus odată cu sărbătoarea maturizării.

Tema pe care o tot vezi de ceva timp nu are un design responsive, adică prietenos cu noile tehnologii mobile, aşa că a trebuit să recurg la o soluţie de tranzit, un plugin miraculos. Modulele pentru wordpress nu-s rele, dar nici prea bune nu-s, că te îngreunează la mers. Dar ce să fac, asta e, până la momentul în care noua mea temă wordpress va fi gata (lucrez intens la ea) ne dăm cu pluginurile.

Bun, am dat cu aspiratorul, am şters praful, am făcut mici schimbări. Mi-am refăcut planul editorial, mai ales că nu m-am atins de blog timp de un an şi ceva, şi m-am apucat intens de conţinut. Încă mai sunt multe de făcut, dar nu pot să le fac pe toate într-o zi.

Am vrut să-mi pun un logo, îmi doream o schimbare la widgetul cu „populare” şi „recente”, vroiam să bag un banner în header şi unul în stânga blogului, dar când să studiez problema şi când s-o şi fac, că timpul e scurt şi trebuie să rezolvi afacerile mai întâi, că oamenilor care te plătesc nu le pasă de bannerele şi logo-urile de pe blogul tău. Şi tot gândindu-mă la o soluţie salvatoare…

Săptămâna trecută mă lovesc pe net de campania de susţinere a bloggerilor, o vânzoleală creată de o agenţie de webdesign din Galaţi. Cum adică campanie de susţinere, ce se întâmplă concret? Şi aflu de pe un blog, de pe altul, că nişte băieţi deştepţi sunt dispuşi să lucreze două ore pe blogul oricărei persoane care îşi doreşte acest lucru. Cu alte cuvinte, în timp ce tu îţi vezi mai departe de conţinut, o echipă de webmasteri îţi repară blogul sau îl ajută să fugă mai repede spre zonele cu trafic mare.

Şi le-am dat de lucru, dacă tot au vrut să muncească. Schimbările cred că le poţi observa singur, nu-i nevoie să arăt cu degetul că nu-i frumos. Aşa că sunt în măsură să te întreb: eşti la capitolul creare site şi nu mai ştii ce să faci? Te-ai blocat în trafic? Tastează Thecon. În câteva minute eşti salvat.

Aşa că până la marea sărbătoare, ziua în care vom avea straie responsive şi poate ciucurei de mătase, am logo şi widget doi în unul. Nu e mare lucru, dar decât deloc… Aşa, să nu uit. Am tot fost întrebat: cum să fac să primesc pe email un mesaj de la tine prin care să fiu înştiinţat că ai articole noi pe blog? De mai multe ori am tot răspuns: cască ochii, mai uită-te din când în când în stânga şi-n dreapta, că poate dă maşina peste tine. Acum este şi mai simplu. Dacă vrei să fii înştiinţat atunci când că pe uriesblog.ro sunt postate articole noi te uiţi la bara din dreapta, acolo unde scrie abonează-te la articole, îţi bagi adresa de email şi apeşi pe noul meu buton „abonează-te”. Simplu.

Ai ceva de spus despre recenta curăţenie de pe blogul meu? Du-te mai jos şi comentează. Uşurel, nu te avânta prea tare că ridici praful, n-am reuşit să dau cu aspiratorul prin toate colţurile.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.