A venit primaru’, plugaru’, care face trotuaru’, ca(SĂ)sî fie bine și pe la noi

se zice că a fost văzut, de dimineață, un primar, gospodarul prim al satului, știți voi, cotrobăind prin gunoaiele mârlanilor

și căutând el, așa, pe îndelete, fixat, destinat, a găsit o palmă de pământ care mirosea foarte tare a țărani, iobagi, căruțe, oi, vaci, cai, capre, lână, balegă, ițari și sudoare, pastramă, brânză, ceapă și mămăligă rece

primarul nostru s-a uitat, a pipăit și-a zis: ie bine, asta-i de bine, avem pe ce să punem mâna, avem de lucru, avem pământ cu greutate, hai să purcedem

și-a mai zis, primarul nostru, aici o să construim un centru istoric al satului, al satului nostru numit Hunedoara, acasă la noi, aici o să se adune iar oameni care vor spune că fix acilea au trăit oameni vechi, simpli, cu apucături sănătoase de țărani cinstiți, muncitori

deci, mno hai, să ne apucăm de treabă, adicătelea, să ne suflecăm și să ne încordăm cu îndârjire, nu-i timp de pierdut, acum

și primarul nostru a scuipat în pălmi, și-a sfârtecat mânecile de la costum, și-a dat jos cravata și egocentrismul și s-a apucat de săpat, singur, fără să-i pese de privirile încordate și sfredelitoare ale trecătorilor

și-a săpat necontenit, primarul nostru, zi și noapte, până la epuizare, când și-a dat seama că nu face față singur, a chemat argați, sfătuitori, meșteri, pălmași, plăieși, funcționari, zidari, fierari, topitori, deștepți în ale organizării

și, în scurt timp, primarul nostru a strâns în jurul lui mulți oameni dornici să se implice în transformarea acelei bucăți de pământ sacru, și s-au tot adunat

unii credeau cu tărie în viziunea primarului, în timp ce unii erau, pe zi ce trecea, tot mai sceptici, de pe margine, totul părea a fi o scenă care înfățișa un prim capitol din apocalipsă

și-au trecut zile, săptămâni, luni și, într-un târziu, pe pământul găsit de primarul nostru au început să apară luminițe mici ca de licurici, însă, scepticii tot nu credeau, în timp ce vizionarii săpau mai departe cu speranța că la final toată scena aceea va fi luminată în miez de noapte ca și ziua

unii urlau pe margine, alții săpau, unii scuipau venin, aruncau cu pietre, alții asudau, unii, noaptea, stricau, alții, ziua, reparau, fără să crâcnească, readuceau la viață ce stricau unii noaptea și tot așa, lucrurile se mișcau greu

și într-o noapte, cu cer senin și friguros, Centrul Istoric al satului Hunedoara s-a înălțat semeț, luminos, chiar în preajma Castelului Corvinilor, a Muzeului Fierului, a Dealului Sânpetru

stoicii acelor vremuri își mângâiau cu frenezie barba, privind de sus, cutezătorii și primarul râdeau, mulțumiți, în hohote, în timp ce huliganii, barbarii, urlătorii de pe margine, anarhiștii și huiduitorii gratuiți, rânjeau și scrâșneau din dinții dornici doar de mușcături de hienă

într-un târziu, liniștea s-a așezat, primarul nostru s-a dus la odihnă, guralivii fără vină au plecat în bârlogurile lor și Centrul Istoric al Hunedoarei a rămas să dăinuie peste ani, semeț, străjuind poarta de intrare a Castelului Corvinilor

și așa, încetul cu încetul, când lucrurile s-au așezat bine de tot, au trăit toți fericiți până la adânci bătrâneți, povestind fiecare ce a văzut, trăit, simțit în vremea unui primar care, dintr-o bucată de pământ uitat de vreme, a înălțat, cu greu, un loc faimos în satul numit Hunedoara, și-a fost bine…

Bucata de pământ, plămădită de primarul cu pricina

(acest articol nu este un elogiu, pamflet sau glumă proastă, este o recunoaștere a unui merit, prin urmare, tratați adevărul ca atare)

Va urma…