20 mai 2026
  |   Nu sunt Comentarii

Azi am decis, din nou, asumat, ca 3,5 la sută din impozitul plătit la stat să meargă la puii de urși orfani de la Zărnești

Oricum plătesc impozit la stat și oricum nu știu pe ce se cheltuiesc banii mei care ajung în pușculița statului. Prin urmare, am decis să trimit anul acesta 3,5 la sută din impozitul pe care îl plătesc la stat către puii de urși orfani sau recuperați din diverse locații în care erau ținuți în captivitate în condiții mizere sau inumane.

Așadar, anul acesta, o parte din salariul meu se va duce către Asociația AMP – Sanctuar Libearty & Adapost Victory. Cum am ales această variantă?

Urmăresc de mult timp activitatea câtorva asociații care se ocupă în principal cu protecția și ocrotirea animalelor. Anul acesta am vrut să aleg între urșii din Sanctuarul Libearty din Zărnești, aparținând AMP – Sanctuar, și necuvântătoarele aflate în grija Asociației Animăluțele Crinei-Maria. Aș fi vrut să trimit jumătate la urși, jumătate la căței, dar nu se poate. Prin urmare, neștiind cum să aleg, am dat cu banul (dacă tot vorbim de împărțit BANI) și-am zis să decidă doi din trei. Și banul a picat de două ori, consecutiv, pe urșii de la Zărnești.

Câteva povești cu urși ajunși în sanctuarul de la Zărnești

Alisa și-a petrecut primii șapte ani din viață la circ, unde a învățat sunetul și usturimea biciului dresorului. Când nu a mai fost nevoie de ea a fost dusă într-o grădină zoologică din Ucraina. Aici, calvarul ei a continuat! Scoasă de sub lumina reflectoarelor, a fost folosită ca ”mașinărie” de făcut pui. Cei mici erau repede vânduți și ea era nevoită să o ia de la capăt, an de an. La un moment dat a început să orbească. Nu a contat pentru nimeni așa că nu a fost tratată. Astfel, a orbit de tot. La aproape 28 de ani a primit o a doua șansă la o viață normală. În 12 noiembrie 2020, atât ea cât și tatăl puilor ei, Timka, au simțit pentru prima dată pământul sub lăbuțe, în pădurea AMP Libearty.

Mary este unul dintre cei doi urși închiși în cuștile de la Benzinăria „Lutsch 2000” din Sibiu. Unii oameni se opreau acolo doar să vadă urșii și chiar au plătit pentru a face poze cu un urs viu. Era practic o mini-grădină zoologică deținută de proprietarul benzinăriei.
Aici, Mary a supraviețuit timp de 2 ani. Un alt urs ,Vasilică, rezident mai vechi al acestei zoo, i-a ținut companie până în primăvara anului 2007 când ea a ajuns în sanctuarul AMP Libearty.
Aici și-a găsit noi prieteni și o grămadă de mâncare, iar pădurea care le-a oferit tuturor urșilor captivi un refugiu, este acum și căminul ei.

Nimeni nu știe cum a ajuns Dasha în mâna unui dresor încă de când era pui. Alături de Dasha, pe mâna dresorilor, a ajuns și sora ei, Katia. Au fost aruncate amândouă în cuști cu zăbrele groase și… așa a început calvarul. De frica biciului și a condiționărilor prin înfometare sau a aparatului cu electroșocuri, Dasha a învățat să meargă pe bârnă, pe minge, pe lăbuțele din față, pe cerc. Când nu era pe scenă era aruncată în cușca ei mică și mizeră și plimbată către alte circuri, către alți spectatori.
În octombrie 2019, a fost salvată din coșmarul de dincolo de cortina strălucitoare. A renăscut în Sanctuarul Libearty, unde s-a și reîntâlnit cu sora ei. Deși au fost colege de suferință, timp de 24 de ani ele nu s-au atins niciodată, fiind ținute în cuști separate.

Viorel s-a născut la Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, unde a trăit timp de 2 ani ca animal de companie pentru vânătorul care i-a ucis mama.
După doi ani, când vânătorul și-a dat seama că ursul poate fi un adevărat pericol pentru familia lui, Viorel a fost dus la o mini-grădină zoologică neautorizată din Hațeg, unde a devenit prieten de suferință cu 4 zimbri, 4 căprioare și 14 fazani. A petrecut 8 ani într-o cușcă mică, afară, expus la toate furiile naturii.
În iulie 2006, când avea 10 ani, s-a mutat pentru ultima dată, de această dată în sanctuarul AMP Libearty și a realizat că nu este el singurul urs pe lume.

Dacă ești salariat cu acte în regulă decide și tu unde să meargă 3,5 la sută din impozitul pe care oricum îl plătești la stat. Ai posibilitatea să trimiți exact unde vrei tu o parte din banii munciți de tine.

Aici găsești povestea Asociației Milioane de Prieteni, povestită prin amintirea unei ursoaice numită Maya. Formular de donație 3,5 la sută din impozit și/sau varianta adopție urs.

Îți las și povestea Asociației Animăluțele Crinei-Maria, dar și formularul de donație, în caz că te hotărăști să oferi un castron de mâncare lătrătorilor de la Băcia, Hunedoara.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te la blog prin email, gratis

Dacă îți place scrisul meu vâră-te aici cu adresa de email pentru a te înțepeni definitiv (abona) la blogăritul meu, mai apoi, îți voi trimite notificări atunci când debitez articol nou. Hai să blogărim.

Susține blogul

Dacă îți plac articolele mele, poți susține blogul măcar cu o cafea și-o pizza☕

Ai ales: 50 lei

IBAN: RO22RZBR0000060025625457

Titular: Urieș Traian

Mențiune transfer: Donație blog - 50 lei

Despre fotografie
Foto Blogger