În ciuda celor care mă tot bălăcăresc pe acest blog, în lipsă de mentă de frecat sau din dorința de a se da ei mai deștepți decât prevede legea, sunt un tip de nădejde, serios, prompt, pe care te poți baza atunci când ceri ajutorul sau primești o promisiune din partea mea. În paralel, că nu puteam să simt altfel, nu-mi plac lăudăroșii, aroganții, nesimțiții și mai ales nu-mi plac persoanele care nu-ți respectă părerea, timpul, încrederea. Iar pe cei care nu se țin de cuvânt, care te lasă baltă exact atunci când te arde mai tare, care își bagă picioarele în munca și-n deciziile tale nepăsându-le nici cât negru sub unghie, pur și simplu îi urăsc.
Când spun că voi face ceva, nu mă voi ține de cuvânt decât dacă mor. Atunci când promit ceva, când decid un deadline de comun acord cu cineva, când mă angajez să fac o trebușoară, decid în cunoștință de cauză, decid crezând că cel cu care am făcut o înțelegere este la fel de dedicat și serios ca și mine.
Când îți bagi picioarele fără să-ți mai pese de o promisiune și mai ales de efectele, încurcăturile și eventualele prejudicii pe care le poți genera, ești o persoană de nimic, de la care nimeni nu ar trebui să mai aibă vreodată pretenții, ești un gen de individ pe care societatea nu se poate baza, ești un soi de creatură care trăiește doar să mănânce, să doarmă, să facă sex și să mai meargă la budă din când în când și-odată-n gând.
În nemernicia mea pretind seriozitate și ofer seriozitate atunci când închei învoieli, înțelegeri cu cineva. Și asta-i o chestie care mie mi se pare cel puțin normală, să procedezi așa nu cred că ține de noroc, senzațional sau de domeniul SF.
Dacă spui că te duci la o întâlnire cu cineva, păi asigură-te că te duci, iar dacă constați că ai de pus murături, mai bine ar fi să nu promiți că te duci. Dacă te bagi într-o lucrare care presupune echipă, consens, consonanță, repartizare de sarcini, colaborare și mai ales dependență din partea fiecărui membru aflat în echipa respectivă, păi atunci organizează-te, mobilizează-te, asigură-te că nu vei încurca pe nimeni.
Să te bagi într-o chestie doar de dragul de a te afla în treabă, doar pentru că menta ta de frecat s-a terminat și de plictiseală îți scobești nările privind lung la lună sau la stele, înseamnă să bagi bețe-n roate celor cu care interacționezi, înseamnă nesimțire, nepăsare, înseamnă, mai presus de orice, lipsă de respect.
Și pentru că în ultima vreme mai multe persoane m-au lăsat cu marfa-n soare fără să le pese de munca mea, de echipa mea, de oamenii angrenați în activitățile mele, vreau să mai spun și asta: sunteți niște oameni de nimic. Și știți voi foarte bine care sunteți, că sunt sigur că măcar cu musca pe căciulă vă puteți simți. Eu nu am pretenții exagerate, eu fac și pretind niște lucruri absolut normale. Voi sunteți anormali de normali.
Ce mai poţi să spui?