6 aug. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Câine, găsit obiecte, le declar mâncate

Îmi iau ciobănescul şi mă duc la firma unde lucrez. Ajuns acolo, înainte să intru, îl las să facă un pişu şi să mai miroasă noutăţile apărute prin preajmă. La un moment dat observ că mă tot lătra şi scomonea atent într-un singur loc. Se uita la mine şi dădea cu laba în ceva anume. Mă duc la el şi descopăr că acolo unde tot mirosea câinele, în iarba mare din faţa firmei, erau un telefon, cheile de la o maşină şi nişte acte de identitate.

Laud câinele, îi dau o recompensă şi mă apuc de butonat telefonul. Ce găsesc: 40 de apeluri de la un singur număr. Apelez acel număr şi îmi răspunde un domn. Aflu că este prietenul celui care şi-a pierdut obiectele la mine la firmă. După 20 de minute apare un bărbat şi-mi spune că el este proprietarul obiectelor găsite de câinele meu. Mă bucur şi îi dau telefonul, cheile de la maşină şi actele. Primesc un mulţumesc fugitiv şi promisiunea că va veni cândva să lase o pungă de cafea în semn de cadou. Şi câinele?

N-a mai venit. Dar nici nu l-am aşteptat, că nici nu credeam de fapt că va veni. Că aşa-i lumea, de-a-n pulea. Măcar am aflat că ciobănescul meu chiar este născut pentru a găsi urme. Îl voi antrena mai mult pe direcţia asta, cine ştie ce comori va găsi pe viitor.

animated gifs photo:  tumblr_n43iwcVjpg1qgp5xio1_400.gif

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.