14 apr. 2016
  |   1 Comentariu

Când ajungem să ne fie frică și de umbra noastră

Constat că românului a început să i se facă frică chiar și de umbra lui. Și nu-i de mirare atâta timp cât siguranța zilei de mâine a devenit doar un slogan scos de la naftalină ori de câte ori se pune de-o alegere electorală.

Ne este frică că ne vom pierde slujbele, ne este frică că se vor prăbuși la pământ toate pădurile, ne este frică că aleșii nu-și vor face treaba cum trebuie și ne vor lăsa foarte curând cu curul gol, săraci și bolnavi, ne este teamă că peturile aruncate de noi pe stradă ne vor îngropa de vii, ne este teamă că singurul copil al nostru se va face drogangiu sau boschetar, ne este teamă că vom suporta și noi un eventual atac terorist, ne este teamă să mai traversăm chiar și strada, ne este teamă că ne va fura cineva, ne este frică și să ne mai fie frică.

Frica a devenit un fel de sentiment unilateral dezvoltat, cu mantie de catifea și cu o coasă mai mare decât cea a morții.

Iar când vorbim la prețioasele noastre smartfonuri tremurăm, mormăim și ne ferim inclusiv să ne spunem pe nume.

Frica din România a început să pută a hoit. Suntem paralizați de teama că ne vom îmbolnăvi. Suspectăm pe toată lumea, teoria conspirației o predăm în școli, iar la ghișeele administrațiilor financiare înjurăm printre dinți tot ce ne stă în cale.

Nu ieșim în stradă pentru că ne este frică, nu comentăm în public de teama celor care știu și sunt dispuși să îmbârlige pe oricine și oricând. Toată lumea-i vinovată dar nimeni nu se simte vinovat. Televizoarele vorbesc singure ca televizoarele, radioul din mașină încearcă să ne alunge frica cu știri despre morți și răniți, violuri și scandaluri mondene, vremea pare să fie venită din alte vremuri, îi condamnăm pe cei care fură pe motiv că nu am fost în stare să furăm și noi ca ei, ne ducem la culcare în vârful picioarelor de frică să nu ne trezim umbrele și coșmarurile de la miezul nopții.

Am ajuns să respirăm aer cu porția de teamă să nu fim impozitați și pentru asta. România a devenit țara tuturor fricilor. Nu recunoaștem că ne este frică de teamă să nu fim considerați fricoși. Ne dorim copii neînfricați, curajoși, însă îi încurajăm să fie cât mai fricoși spunându-le mereu și mereu că NU-I voie aia și aia și aia, că NU-I voie, că NU-I voie și NU-I voie. Umbrele noastre au devenit dușmanii noștri, nici măcar poeții nu prea le mai abordează pentru că le este frică să nu se ia de ei umbrele tuturor românilor.

Ne este frică să mai vorbim românește ca să nu fim considerați inculți și înapoiați. Nici sexul nu mai durează atât de mult ca nu cumva să fim considerați nimfomani.

Un răspuns la Când ajungem să ne fie frică și de umbra noastră

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te la blog prin email, pentru tine e gratis

Introdu aici adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări atunci când vor fi publicate articole noi.

Despre fotografie
Foto Blogger