1 feb. 2021
  |   1 Comentariu

Când ALERGI și trăiești printre oameni, nu alegi, altfel ești hitlerofil

Te crești. Zi și noapte. În fiecare noapte. Câte ți-or mai rămas. Nu pe tine. Te lovești de clanțe și de proaste, îți tot cresc vasectomiile. Babe și moși tot mor pe scară, dar tu tot vrei cu părul lins. Te crezi cu pule. Pulele sunt bune, uneori, te și ascultă, dar nu te mai cunoști. Știu, ai o problemă cu mine. Îți pare că clanța o trezește pe bunica, deși nu-i chiar ce vrei, da-i frumoasă. Dar te crezi tot mai mare, când tu scazi, an de an. N-am mai scris. Tot așteptai. Eu, nimic.

La ce bun? Stăteam pe cuvinte și nu știam cum dracului să le aștern. Le cântăream, mă rânjeam la ele și ele la mine. Am găsit iar un preș, pe scările de la bloc. În lumea asta mare, de pe pământ, și atât de mică, cu matematică și fizică inutilă. Cum numeri un stol de ciori de o mie de metri pătrați de aripi? Te miri că te îngrași, că nu te întreabă nimeni decât dacă ai covid? E la modă, covid să fie.

DA, eu am ales să fiu eu, să fiu așa cum m-am născut, să-ți spun în față dacă ești prost sau prea tâmpită. Cu asta m-am născut, cu asta m-am ales. Tu ce faci, ciuperci pe zid, saltimbanci cu giumbușlucuri, cretinoide cu ciucuri, preotese crescute lângă bordel, fasole fiartă cu feonul, piftie dusă la biserici, coaie arse pe plaje inutil? Hai, mai lasă-mă, o să mori de ”printre oameni”, eu de filodendron.

O să-ți aduc un mic parfum, de ziua mea, într-o zi, oarecare. Să fie primit, aștept, să spui, cu arome, cu tot ce trebuie, ca să simți și tu cum se scurge proasta pe potecă, de viață. Vorbesc, acum, de proasta din satul vecin. Să-ți crești caprele mari, cu buruieni cu tot, cum știi tu mai bine. Cucuruzul să-l lași să crească, poate te satisface mult mai bine. Nu mor caii când vor câinii, dar nici câini nu sunt proști.

Și când pielea o să-mi mai amintească de tine, o să-mi mulțumesc că te-am cunoscut. Probabil cu sfinți și cu arhangheli. Cu nopți și clipe te-am crescut, m-ai retezat cu o secundă.

Au fost luni, care creșteau, și negura parcă se lumina de la lumina aspră a lunii. Era frig, noi ne încălzeam, cu noi, tu mă încălzeai. Te fumam, tu mă fumai, eram, amândoi, cumva, eram, ceva, cândva. La un moment dat a apărut o clanță.

Ai apăsat pe clanță și ai crezut că, astfel, ai plecat. Plecat nu înseamnă scuză, plecat, zic și io, înseamnă fugă, de tine, mai ales.

Toți amenință. Amenințatu-i gratis, să crești și să hrănești amenințări, e mai greu, că trebuie să dai cu socoteala. Te ameninț că te iubesc. Deci, te-am amenințat. Om fain, sunt cu tine, o să te iubesc, eu aproape că cedez. Semnează Stăpânul Deceului.

Un răspuns la Când ALERGI și trăiești printre oameni, nu alegi, altfel ești hitlerofil

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te la blog prin email, pentru tine e gratis

Introdu aici adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 67 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger