8 feb. 2017
  |   9 Comentarii

Ceas aniversar – 4 ani de uriesblog.ro

Fix acum patru ani m-am decis să semnez certificatul de naștere al blogului meu. Și mă gândeam atunci cum să-i spun. Am decis că ar fi potrivit numele de uriesblog.ro și am trecut repede la semnarea hârtiilor. Mai apoi, a început nebunia.

Și-am scris, și-am scris. La un moment dat am luat și pauză. Mai apoi, am revenit. Am scris despre oameni, despre lucruri, despre fapte, despre întâmplări. Am înființat categorii noi, am renunțat la categorii vechi. Instantanee, interviuri, din memorie. Am scris despre multe, aș fi vrut să scriu despre multe. Am avut termene limită, am trecut de la bine la și mai bine, am colaborat cu parteneri care m-au plătit să scriu și am colaborat bine, am refuzat articole deoarece îmi violau principiile și îmi jigneau cititorii. Dar, cel mai important lucru este acela că am încercat să am cititori deștepți și cred că într-o oarecare măsură am reușit.

Din titlurile celor mai bune articole, pe care le poți găsi la categoria The Best, am să încerc să fac un colaj de idei.

Să nu renunți niciodată, viața este un miracol

Natura te-a înzestrat cu multă forță, răbdare și mai ales cu multă înțelepciune. Important este să le cauți mereu și mereu în tine.

Câinele ciobănesc german, un animal de companie perfect

Chiar atunci intrase în viața mea prietenul meu cel mai bun, Cezar, un ciobănesc german deștept pe care-l iubesc ca un nebun. Și el mă iubește la fel. Iată cum arăta la vremea aceea și cum arată acum. Și el a făcut de curând 4 ani.

 Te iubesc ca-n vis, te doresc ca-n basme

Un articol advertorial în care am făcut o declarație de dragoste sinceră unei persoane dragi din viața mea, nimic nu este imaginar. Doar că nimeni nu știe cine este persoana căreia i-am mărturisit sincer c-o iubesc. Aici găsești articolul.

Povestea scurtă a mamei mele

Printre altele, în acel articol, i-am spus mamei mele asta.

Aș fi dorit să-ți spun că te iubesc
Dar n-am putut, am spus doar mulțumesc,
Că ai decis atunci să fiu și să exist,
Că m-ai lăsat la dragostea lumească să asist.

Cum poți să lași un câine viu să fie mâncat de viermi?

Aici am fost super revoltat, indignat și furios. De ce? Pentru că un imbecil și-a lăsat câinele în fundul curții năpădit de viermi care îl mâncau de viu. Ah, de l-aș fi prins pe individul ăla…

Diacritice pe blog – de ce?

Prin articolul ăsta am decis că trebuie să scriu românește, corect românește, adică cu diacritice. Mulțumesc comentatorilor mei pentru îndârjirea cu care au comentat și cu care au reușit să mă convingă să scriu cu diacritice. Constat că astăzi mi-ar fi foarte greu să scriu fără diacritice. Pur și simplu nu-mi găsesc butoanele de la laptop.

Evenimente

Și uriesblog.ro a început să organizeze sau să participe la diverse evenimente. Am participat la competiția SuperBlog și după două ediții am renunțat deoarece îmi consuma foarte mult timp. A meritat, mi-am măsurat forțele cu sute de alți bloggeri, a fost o experiență care m-a îmbogățit din punct de vedere spiritual, lingvistic și mai ales creativ.

La șase luni de uriesblog.ro decid să mă implic în campania Lumină pentru Ursici. Am simțit atunci că fac un lucru extraordinar și am făcut totul cu cel mai mare drag și cu cea mai mare dăruire. Pur și simplu am reușit, alături de alți bloggeri și oameni de bine, să duc lumină în casa unor oameni izolați de civilizație. A fost miraculos. Detalii poți afla aici.

Am organizat concursuri pe teme ecologice, am participat la Festivalul DacFest. Am inițiat proiectul fotografic Turistul Rătăcit, un proiect care îmi este foarte drag și pe care, anul trecut, l-am dus la un alt nivel. Mai exact, ca și blogger și fotograf, am plecat pe jos, alături de câinele meu, să parcurg tot județul Hunedoara de la un capăt la altul. A fost fantastic, obositor, dar mai ales magnific. După 400 de km parcurși pe jos m-am oprit. Acum, abia aștept venirea verii să plec mai departe. Mai am de parcurs o jumătate de drum. Am cunoscut oameni noi, așezări noi, m-am redescoperit, mi-am făcut prieteni noi dar și dușmani noi. Un articol despre acest proiect găsești aici.

În ianuarie 2016 am decis să-mi mut blogul de pe HostGator pe xServers. Am scris un articol care într-o singură zi a atins pargul de aproape 40.000 de vizitatori. Traficul creștea și mai mult, peste 4000 de distribuiri pe facebook, peste 190 de comentarii. HostGator mi-a pus frână la trafic și atunci am decis că e momentul să mă mut cu blogul pe un server din România. Am făcut foarte bine și acum sunt foarte mulțumit. Acel articol îl poți citi aici.

Și multe altele, expoziții de fotografie în urma unor proiecte organizate ca și blogger. Apariții în media, participări la diverse evenimente tematice. Înjurături, amenințări, aniversări, mulțumiri. Pe Moș Crăciun l-am făcut și blogger, m-am dus în stradă alături de alți oameni ca și blogger, ca și român.

La ceas aniversar, blogul meu chiar are de toate. O temă originală, cititori de calitate, vizite rezonabile. Prea multe eu nu prea mai am de spus. Poate doar că uriesblog.ro reprezintă casa mea cea mai dragă din mediul online. Alte aspecte și întâmplări poți vedea și singur dacă ai curiozitatea să răsfoiești și să răscolești în trecut. Desigur, am și 21. 552 de încercări de autentificare ostile și 13. 198 de comentarii spam blocate.

La final mai vreau să spun asta. Uriesblog.ro va pătrunde și în offline, adică, parțial, se va transforma într-o carte tipărită. Dar despre asta vorbim la momentul potrivit.

În fine, mulțumesc tuturor colaboratorilor, comentatorilor, dușmanilor, cititorilor și mai ales celor care s-au abonat la blogul www.uriesblog.ro. Mergem înainte și sper ca uriesblog.ro să împlinească cât mai mulți ani. Am vrut să-i fac un tort, dar n-o să-i fac, pentru că nu am timp, sunt lucruri mai importante care îmi solicită atenția.

Mulțumesc anticipat tuturor pentru urări. Să ne citim cu bine. Cu drag, eu, Traian Urieș, adică uriesblog.ro.

Mai multe poți afla și din pagina Despre Mine sau de pe pagina de facebook a blogului. Dacă încă n-ai făcut asta își recomand să te abonezi la articolele viitoare. În curând ating pragul de 1000 de articole, nu-s multe, dar nici puține.

P.S. Și pentru că țara fierbe de aproximativ o săptămână îți las aici și un filmuleț cu niște păreri personale.

9 Răspunsuri la Ceas aniversar – 4 ani de uriesblog.ro

  • marius md spune:

    Felicitari! La multi ani!

  • Stefania spune:

    La mulți ani si succes pe mai departe.Felicitări pentru cele realizate până acum.

  • Roxana spune:

    În doar patru ani ai strâns atâtea amintiri frumoase!
    Mă pierd printre rândurile pline de gingășie, zburd prin umorul neaoș românesc, îmi las sufletul să zburde pe cărările lăsate de cuvintele mai blânde sau mai aprige care iși fac loc prin hățisul zilnic.
    Toate astea au ceva care le leagă, care le ține împreună; acel ceva este chiar sufletul tău, suflet neobosit, de luptător, sau poate chiar de lup. N-ai renunțat la țara ta pentru că ai rădăcini adânci, din sufletul Daciei străbune. Rămâi mereu aici ca să o iubești și să o aperi, căci ea are nevoie de tine! Rămâi și luptă în felul tău, cu cuvântul și cu fapta! Și știu că faptele vor vorbi, și știu că vorbele vor prinde contur!
    Totul e să crezi în tine, căci în tine este întâiul tău miracol. Și așa cum ți-am mai spus, să ai grijă mereu de miracolele din viața ta!
    La mulți ani!

    • Mulțumesc, din nou M-ai impresionat din nou. Da, eu chiar nu sunt o maimuță urlătoare care își dorește să fie auzită cu orice preț. Da, cred că sunt un lup singuratic care urlă uneori.

  • Kmi spune:

    La mulți ani, uriesblog.ro! …la multe articole cum numai tu ști să le așterni în pagină.

  • Roxana spune:

    La mulți ani, din nou, și anul ăsta!
    Să îți fie blogul, blog, și cugetul liber!
    Să aduci zâmbete și lumină în inimile cititorilor tăi!
    Să fii mândru că ești al nostru!
    Noi te vom citi mereu cu același interes!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.