Rusia ”se mândrește” cu un pod pe care dacă vrei să-l treci cu mașina ai nevoie de cel puțin două scutece pampers. Ca să nu fim mai prejos, ne-am asigurat că avem și noi un pod al groazei, cu care vrem cu orice preț să batem un nou record mondial la căzături accidentale în albia unui râu. (podul rușilor și podul românilor)
Cascada Bigăr din Județul Caraș Severin este considerată de americani o minune unică a naturii. Este, am văzut și am fotografiat acel loc. Ce nu știu americanii este că pe acele meleaguri trece un Drum Județean care arată ca o potecă, ca o uliță, ca ceva ce seamănă a drum de țară. (Bigăr și DJ 572)
Eu am fost. Filmam fetele. Sunt un pervers. Asta a spus un student britanic de 22 de ani după ce a fost prins că-și spiona colegele în baie cu o perie de WC. Corect, asta faci când ești retardat. (sursa)
Există și Miss Criminala? N-am știut. Dar Miss Prostia nu avem, candidate la acest titlu am avea destule?(sursa)
Un jurnalist german a reușit să-i determine pe jihadiștii din ISIS să-l accepte pe teritoriul controlat de ei. Pe bune? Un german? Și oare ce le-a promis acesta teroriștilor? (sursa)
Ce mai poţi să spui?