Expresia Dai un ban, dar stai în față nu este universal valabilă. Când dai banul este foarte posibil să stai în față. Însă când trebuie să iei un ban înapoi treaba se complică și apare situația ”Vrei un ban? Dar stai la coadă, frate”.
Pe de altă parte, orice lucru bun din România are și un substrat putred, că altfel nu se poate, nu-i pe deplin românesc dacă nu există și o parte rea. Că dacă totul ar fi perfect cu ce naiba ne-am mai ocupa timpul?
La mine în oraș există o pensiune faină, de patru stele. N-o să-i dau numele pentru că deocamdată treaba nu-i pe deplin rea și nici nu vreau să le fac reclamă. Dar mai bine să-ți povestesc.
Mi-am tot cazat prietenii la pensiunea asta și toți au fost super mulțumiți. Curățenie, mobilier ales cu grijă și cu simț estetic, personal serviabil și cu bun simț. Practic, orice serviciu oferit de această pensiune tinde spre superlativ. Numai că, pentru a se confirma din nou treaba cu orice lucru bun are și-un substrat putred, a apărut situația în care mi-am cam schimbat părerea despre conducerea acelei pensiuni.
Cu două săptămâni înainte de ajunul Paștelui am fost la pensiunea fără nume și-am făcut o rezervare pentru data de 30 aprilie. Niște prieteni își anunțaseră venirea și și-au exprimat dorința să le rezerv o cameră în același loc pe motiv că le-au plăcut foarte mult condițiile date. Zis și făcut.
Cu câteva zile înainte de data stabilită prietenii mei mă anunță că trebuie să contramandăm rezervarea din cauza apariției unor probleme neprevăzute. Se mai întâmplă, așa că m-am dus la pensiune și-am cerut anularea rezervării. Înainte să trec mai departe trebuie spus că prietenii mei au plătit și un avans.
Înainte să mă prezint eu la recepția pensiunii pentru anularea rezervării prietenii mei au trimis și un email prin care solicitau restituirea avansului și anularea rezervării.
Revin la prezența mea în holul pensiunii. Recepționerul, un tip tânăr și foarte amabil, îmi spune să aștept câteva minute pe motiv că trebuie să-și consulte șefii deoarece el personal nu știe care-i procedura în astfel de situații. Nici o problemă, zic.
Și-am plecat. Azi, 4 mai, m-am prezentat din nou la pensiunea minunată. Ce să vezi, noroc mare pe capul meu, la recepție era și șeful. Super, îmi zic, treaba-i ca și rezolvată. Mă prezint, explic motivul prezenței mele acolo, mai arunc și-o laudă mică la adresa condițiilor de cazare și aștept răspunsul.
Șeful și recepționera scormoneau de zor în calculator și mai ales prin pachetul meu de nervi care stătea să pleznească pe la colțuri din cauza umflăturii.
Să recapitulăm. Când s-a solicitat un avans, o rezervare a putut face chiar și recepționera, că doar nu chemi de acasă pe ”colega care se ocupă de rezervări” ca să facă o rezervare ori de câte ori îți trece pragul un client. La un email trimis cam cu două săptămâni înainte prin care soliciți anularea rezervării și restituirea avansului nu binevoiești să răspunzi. Pe cel care a făcut rezervarea îl tot trimiți la plimbare . Păi dacă ai vrut o donație nu era mai bine s-o spui direct?
Procedurile ne consumă nervii, ne produc stres și ne fac să ne pierdem o mare parte din viață de-a-n boulea. Sunt convins că situația se va rezolva, într-un fel sau altul. Numai că astfel de situații te fac să-ți pierzi încrederea, ba mai mult decât atât, românismele astea fac să dispară admirația , laudele și aplauzele.
Așa cum spuneam, când ceva pare a fi perfect, musai să-ți pui întrebări ajutătoare. Ceva pute, totuși, în Danemarca. Ceva nu-i bine când totul pare a fi bine. Când ceva-i prea complicat ne dorim să revenim la simplitate. Când treaba-i prea simplă ne gândim cum s-o complicăm.
P.S. Dragă pensiune fără nume, nu era mai simplu să-mi restitui banii plătiți de mine sub formă de avans și să rămânem prieteni până la moarte? Să nu-mi spui, domnule patron, că nu aveai în buzunar 110 lei?
Data viitoare,alegi altă cazare. Pam pam!
Păi că doar ce-oi face, desigur că asta fac. Prietenie cu forța nu se poate.