22 nov. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Cum ar fi dacă am parca toți ca niște boi?

Chiar așa, dacă am deveni toți niște nesimțiți și am parca toți ca niște boi, oare ce s-ar putea întâmpla? Păi hai să ne imaginăm.

Pietonii ar circula pe stradă, iar strada ar trebui reconfigurată. Mamele cu copii mici ar înjura toată ziua pe motiv că o altă mamă cu cărucior ar circula pe stradă ca o vacă și nu ar da prioritate de dreapta.

Copiii nu ar mai sări în stradă după minge, ci din stradă pe trotuar. Paradele de zilele naționale nu s-ar mai putea ține deoarece trotuarele sunt prea înguste pentru așa ceva. Bicicliștii ar circula prin zona verde, deoarece pe trotuare suntem deja noi parcați ca niște boi.

Nu ar mai trebui să asfaltăm toată ziua străzile alea nenorocite pe care le avem.

În sfârșit, dar ce-ar fi să parcăm toți civilizat, adică în parcările care stau goale datorită faptului că noi parcăm ca niște boi? Oare ce s-ar întâmpla? Ce-am spune, noi, cetățenii acestei țări, dacă parlamentarii și politicienii pe care îi hulim din când în când ar ieși în stradă și ar protesta pentru faptul că noi parcăm ca niște boi?

Nu în ultimul rând, ce-ar fi dacă ne-am civiliza dracului odată?

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.