28 aug. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Despre “falsurile originale”

Fiecare a auzit la un moment dat de produse originale, care poartă marca unui producător renumit, şi produse falsificate, care sunt puse pe piaţă sub o identitate falsă. Sistemele de falsificare a produselor cu mare căutare pe piaţa mondială s-a dezvoltat necontenit şi a căpătat în timp statutul de industrie ilicită, prolifică şi super profitabilă. Cei care fac cărţile pe această piaţă sunt spionii industriali, oameni cu o meserie recunoscută ca fiind una dintre cele mai bănoase din lume.

Sistemul dirijat de reţelele internaţionale este capabil să reproducă şi să fabrice aproape orice fel de marfă de uz curent, cu o repeziciune incredibilă, în cantităţi uriaşe, de o calitate uimitor de bună şi la preţuri reprezentând, de obicei, sub 50% din preţul produsului copiat.

Secretul dezvoltării acestei forme de infracţiune economică se află în existenţa mâinii de lucru relativ ieftine din ţări slab dezvoltate sau cu legi care permit efectiv exploatarea omului de către om, în racolarea de muncitori şi specialişti de înaltă calificare, în existenţa unor legături strânse între falsificatori şi spionii industriali, capabili să aprovizioneze acest gen de afaceri cu informaţiile secrete de bază privind procesul de fabricaţie al diferitelor mărfuri existente sau care urmează să fie fabricate.

Profiturile uriaşe care rezultă din această industrie ilicită sunt o urmare directă a faptului că marii industriaşi din sfera contrafacerilor au posibilitatea să aleagă doar produsele cele mai rentabile. Nimic nu este făcut la întâmplare. Un produs care nu este vandabil nu va „beneficia” niciodată de metoda „clonării”. Pe de altă parte, falsificatorii au găsit în timp posibilităţile optime de comercializare a acestor mărfuri, reuşind să ţină pasul cu cele mai noi progrese în materie.

Cei mai bogaţi capi ai contrafacerilor sunt capabili să invadeze magazinele cu produse fabricate în propriile centre de producţie într-un timp halucinant de scurt, în timp ce victimele, producătorii care merg pe calea legală, nu bănuiesc nimic şi se luptă cu greutăţile inevitabile când este vorba de organizarea unei producţii în serie.

Una din părţile cele mai spectaculoase este aceea că piraţii mărfurilor contrafăcute beneficiază absolut gratuit de publicitate, ei fiind scutiţi de cheltuielile de publicitate şi de lansare a produselor, cheltuieli pe care le fac, de fapt, producătorii de produse originale.

Rezultatul este acela că un ceas din colecţia Cellini sau Prince de la Rolex, contrafăcut undeva prin Taiwan sau Coreea, întru totul aidoma originalului, este de patru sau cinci ori mai ieftin , decât acesta din urmă. Citeam undeva că modelele scumpe ale ceasurilor cu cuarţ japoneze Seiko, susţinute de calupuri de publicitate ce au necesitat sume exorbitante, sunt contrafăcute dintotdeauna şi oferite la un preţ mult mai mic, în care, culmea, sunt incluse transportul şi livrarea, tot prin contrabandă, în oricare ţară a lumii.

falsuri-originale

Lista mărfurilor contrafăcute în mod constant este fără sfârşit. Cosmetice, textile, jucării, bijuterii, brichete, accesorii pentru diferite mărci de autoturisme, aparate de fotografiat, electronice şi electrocasnice de toate originile şi întrebuinţările, mărci celebre de băuturi alcoolice, mărci poştale, mâncare, discuri cu muzică celebră, practic, este contrafăcut aproape tot ce s-a dovedit a fi vandabil.

Am dat o raită prin cărţile şi ziarele vremurilor mai vechi şi am tras concluzia că acest comerţ înfloritor a luat naştere şi continuă să existe în zona ţărilor asiatice, sub controlul unor indivizi plecaţi acolo din Europa de Vest şi din SUA.

Începuturile marii piraterii cu produse contrafăcute se pare că se regăseşte undeva prin anii ’50, când nişte foşti nazişti au fugit din Germania de frica consecinţelor judiciare ale activităţii lor de criminali. Aceştia au început cu imitarea la scară industrială a produselor de artizanat, în scurt timp reuşind, datorită preţurilor foarte scăzute, să-i ruineze pe adevăraţii artizani.

Germanilor li s-au alăturat câţiva veterani din Legiunea Franceză, atacându-se astfel şi contrafacerea armamentului uşor de toate tipurile şi mărcile cunoscute. Cronicarii acelor vremuri scriu că contrabanda cu aceste arme era completată cu un trafic intens de aur. În anii ’60 s-au alăturat piraţilor deja existenţi câţiva americani dezertori din armată, veniţi de pe fronturile din Vietnam. Aceştia au început cu traficul de stupefiante şi au continuat cu punerea bazei celei mai mari afaceri mondiale cu produse contrafăcute, ei fiind aceia care au început să reproducă aproape tot ce exista vandabil pe piaţă la vremea aceea.

Aceste contrafaceri au ajuns cu timpul ireproşabile, în ceea ce priveşte aparenţa, iar uneori chiar în ceea ce priveşte calitatea, astfel încât, în comerţ, li s-au spus „falsuri originale”.

O poveste interesantă din vremea începuturilor pirateriei industriale am citit-o în cartea unui spion american ieşit de mulţi ani la pensie. Una dintre marile „tunuri” date de capii din industria „falsurilor originale” a vizat o marcă de lame de ras celebră. Operaţia a început cu procurarea de la sursă a oţelului de calitate corespunzătoare, a hârtiei de ambalaj şi a colorantului cu care este imprimată pe pachet denumirea mărcii. S-a continuat cu achiziţia la preţ de fier vechi a unei instalaţii de fabricat lame de la un industriaş decedat. Locul de fabricaţie a fost stabilit în Belgia, iar centrul principal de distribuţie a fost organizat în Italia. Foarte curând lamele contrafăcute au invadat toată Europa, Orientul Apropiat şi Africa.

Doar două deosebiri făceau diferenţa între lamele originale şi cele contrafăcute, numai că acestea puteau fi sesizate doar de experţi. Una dintre aceste deosebiri consta în faptul că pe lama contrafăcută numele şi marca fabricii erau doar tipărite, iar pe lama originală erau gravate cu ajutorul unui acid. Cea de-a doua deosebire se referea la hârtia cerată folosită la ambalajul interior: lama originală era fixată pe această hârtie prin patru puncte de vaselină. Falsificatorii nu-şi mai bătuseră capul să mai procure maşina modernă care depunea acele patru puncte pe suprafaţa lamei la sfârşitul procesului de fabricaţie. Dar care cumpărător studiază astfel de detalii înainte sau după achiziţia vreunui produs?

De teama că este posibil să-şi piardă clienţii firmele de produse originale doar constată existenţa pe piaţă a unor produse care imită produsul original, fără să intenţioneze să dezvăluie publicului falsul care umblă nestingherit pe piaţă.

Lista siteurilor care vând produse contrafăcute este uimitor de mare şi de variată. Nimeni nu zice şi nu face nimic. Totul pare legal. Unii îşi cumpără constant marfă contrafăcută şi chiar se laudă cu preţul scăzut pe care l-a obţinut.

În prezent, piaţa produselor contrafăcute la nivel mondial este estimată anual la sute de miliarde de dolari, cu mult peste 10 la sută din comerţul internaţional. Tot un fel de contrafacere se numeşte şi răspândirea de zvonuri pe piaţă menite să panicheze populaţia şi să înlăture de pe rafturi produsele autohtone, făcăndu-se astfel loc mărfurilor din alte zone ale lumii.

Ne aducem aminte cu toţii că pe piaţa românească au fost lansate tot felul de zvonuri legate de diverse produse alimentare, motiv pentru care au apărut pe raft produse din import care sunt nişte falsuri grosolane. O roşie românească crescută în grădină fără chimicale, spre exemplu, nu va avea niciodată gustul asemănător cu roşiile provenite din alte ţări europene. Totuşi mergem la piaţă şi facem cumpărături.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.