26 sept. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Devenii şi-au tras Cinema City

Cel mai mare operator de cinematografe din România, parte din Cineworld Group, al doilea mare operator de cinematografe din Europa, deschide cel de-al 20-lea multiplex al companiei în Shopping City Deva. Inaugurarea va avea loc în data de 1 octombrie 2015. Cu ocazia asta am primit şi o invitaţie de două persoane la Gala VIP care va avea loc începând cu ora 18:30. Luni plec pe Cheile Nerei să pun în practică un proiect care vizează Parcul Naţional Cheile Nerei, dar voi reveni la timp astfel încât să fiu prezent la Gală, pentru că, sincer să fiu, sunt foarte încântat de faptul că a venit vremea să pot merge la un cinematograf de ultimă generaţie chiar în zona unde locuiesc, fără să fiu nevoit să mă deplasez sute de kilometri. Iar când este vorba de Cinema City şi Cineworld Group cu atât mai bine.

Aşadar avem în judeţul Hunedoara primul cinematograf care îţi oferă şansa să vizionezi filme şi în varianta 3D. Până acum, ca să văd un film la un cinematograf modern, cu tehnologie de ultimă generaţie sau în format 3D, aveam următoarele variante:

1. Arad, 150 de kilometri dus 150 de kilometri întors, preţ combustibil pentru deplasare – circa 170 de lei, dacă adaug bilete, popcorn, coca-cola şi ceva de mâncare, sar de 300 de lei;
2. Tg. Mureş, dus-întors 392 de kilometri, preţ combustibil – circa 250 de lei, cheltuieli pe diverse 100 de lei, costuri totale 450 de lei;
3. Timişoara, 346 de kilometri dus-întors, costuri combustibil – aproximativ 180 de lei, adaug diverse şi obţin o cheltuială totală de circa 280 de lei;
4. Tg. Jiu, 268 de kilometri, cheltuieli pe combustibil – circa 150 de lei, adaug diverse şi sar de 250 de lei.

Prin urmare, pentru mine biletul la un film vizionat într-un cinematograf modern mă costa până acum aproximativ 250 de lei. Ori în aceste condiţii mai bine am preferat să-mi vizionez filmele preferate doar la cinematograful de acasă. Acum situaţia s-a schimbat.

Preţurile biletelor la noul Cinema City din Deva sunt, cred eu, rezonabile. Preţurile biletelor pentru filmele 2D sunt de 16 lei, de luni până joi, înainte de ora 17.00 şi 18 lei după această oră. De vineri până duminică, înainte de ora 17.00, preţul este de 17,5 lei, iar după această oră preţul este de 19,5 lei. Preţurile biletelor pentru filmele 3D sunt de 18 lei, de luni până joi, înainte de ora 17.00, şi 20 lei după această oră. De vineri până duminică, înainte de ora 17.00, preţul este de 20 lei, iar după această oră preţul este de 22 lei. Aceste preţuri nu includ costul ochelarilor 3D, pe care spectatorii îi pot păstra şi refolosi fără limită. Ochelarii 3D costă 3 lei.

Prin urmare, un bilet la cinematograf mă costă 22 de lei dacă prefer să merg duminica după ora 17.00, adaug 13 lei reprezentând costuri de transport cu Maxi Taxi şi ajung la un cost total de 35 de lei. Dacă merg cu maşina mai adaug vreo 15 lei. Păi este nu bine, ci foarte bine, comparativ cu 250 de lei cât cheltuiam până acum dacă vroiam cinema 3D.

Prin urmare nu pot decât să laud iniţiativa autorităţilor locale devene. De câţiva ani buni la Deva se construieşte orice, pe când la Hunedoara vântul bate din ce în ce mai tare în timp ce gugulanul doarme sau sare la bătaie atunci când cineva vrea să facă ceva pentru Hunedoara.

Despre Cinema City

Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe din Europa. Compania are multiplexuri în 14 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Deva, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

În total, Cinema City operează 20 de multiplexuri, cu 184 de săli şi 33.416 de locuri. Cineworld Group este prezent în 9 ţări, deţinând 211 multiplexuri cu mai mult de 1.958 de săli, dintre care 25 IMAX şi 12 săli 4DX. Primul cinematograf al companiei a fost deschis în 1930 în Haifa, Israel, compania extinzându-se în Europa Centrală în 1997, şi intrând în România în 2007.

Aşadar, cel puţin deocamdată, la Hunedoara avem asta…

Cinema-Flacara-Hunedoara-1

Şi asta…

Deva are mai nou asta. Gata, ne vedem joi la Gala Vip. Revin cu amănunte. Pentru cei interesaţi las aici şi un program.

Era să uit, premiera filmului Black Mass: Afaceri Murdare se poate vedea la… Nu-ţi mai scriu că deja ştii. Îţi mai spun doar că Johnny Depp, Dakota Johnson, Benedict Cumberbatch şi Kevin Bacon sunt doar câteva dintre marile nume ale cinematografiei reunite în producţia Black Mass. Este vorba de o dramă care te va ţine cu sufletul la gură. Las şi un trailer, în caz că vrei să vezi niscaiva scene. Acum chiar închei. Ne vedem joi, la gală, hai pa!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.