22 feb. 2019
  |   Nu sunt Comentarii

Dihania există, nu-i cădeți în capcană

Citeam, cândva, o carte intitulată Dihania Asta nu Există, scrisă de Gheorghe Buzatu. La vremea aceea, citind cartea, mi-am dat seama că autorul, cumva, m-a păcălit  într-un mod foarte original. Ba mă invita să empatizez cu un personaj real, ba cu o himeră. Cert este că m-a ținut curios până la capăt. Recomand cartea.

Azi mi-am dat seama că o dihanie totuși există, că e feroce, nemiloasă, fără scrupule. Dar hai să-ți descriu creatura.

Pe la amiază, tot azi, pofteam la o pereche de virșli de Sălaj. În toate locurile din orașul meu aproape că sunt convins că nu primești chiar virșli de Sălaj. Mi-am adus aminte că știu un loc fain de care are grijă un fost hunedorean stabilit în Comuna Sălașu de Sus și unde poți să mănânci virșli chiar din acea zonă.

Pe la ora 16 am plecat spre hanul din Ciopeia, județul Hunedoara. Caută pe net dacă te interesează locația. Ploua, dar asta nu m-a convins să nu mă sui în mașină și să plec. Am sunat o prietenă și-am întrebat-o dacă nu vrea să mă însoțească. N-am fost refuzat, așa că mi-am pescuit prietena de pe drum și-am plecat spre Ciopeia.

Ajungem acolo. Toate bune și frumoase, drumul bun, fără probleme în trafic. Mă salut cu oamenii și ne așezăm la masă. O pereche de virșli și un mic proaspăt. Mâncăm, povestim cu localnicii. Mai ales cu un fost profesor care acum câțiva ani s-a hotărât să se facă cioban, mai exact proprietar de oi, adică baci.

Cu pofta pusă în cui am ieșit și ne pregăteam să plecăm. Pe terasă văd o scrumieră. Apare pofta de fumat. Ne oprim și ne aprindem o țigară, înainte să ne băgăm în mașină. Afară mișunau vreo 10 mâțe. Unele mâncau, altele se preumblau pe betoanele terasei sătule și cu burta plină, mândre de ele. Știam că sunt multe pisici la acel han, dar nici chiar atâtea. Iese afară și omul (țăranul) care se ocupă de han. Ne întreabă dacă mai vrem ceva. Nimic, am spus. Totuși, câte mâțe mai aveți, acum, aici, întreb? Multe, zice cumsecadele din Sălașu, vreo 30, plus patru câini, numa` la mâțe fierb în fiecare săptămână un cazan cam de 30 de kile de spate de pui, continuă el.

La un moment dat tăcere, doar ploia se mai auzea tropăind ca nebuna în parcarea imensă și neasfaltată a hanului. Omulețul nostru tot pe lângă noi. Brusc aduce vorba de dihania de care vorbeam la început. Și ce ne spune?!

Cu o zi înainte, tot pe la orele 17, o mașină mică a tras pe dreapta aproape de intrarea în parcarea hanului, fără să intre, rămasă cu jumătate de cur mai spre zona traficată.  Șoferul vorbea la telefon. Din spatele lui a venit o camionetă care, acroșând ușor autoturismul, a produs niște zgârieturi și a smuls oglinda retrovizoare. Șoferul camionetei a oprit. După un schimb de replici mai acide, șoferul de pe camionetă începe să se plimbe pe marginea drumului, vorbind la telefon. La un moment dat a apărut dihania, travestită într-un autoturism care circula cu viteză peste limita legală și care l-a luat în plin pe camionagiu, spulberândul pe toată suprafața drumului.

Hangiul își încheie povestea spunând asta:

  • Eu cresc câte 10 porci la țară și am tăiat mulți porci, dar atâta sânge eu n-am văzut în viața mea!

Dihania există, stă pe șosele și-i pândește pe cei care nu cred în ea. Mare grijă, nu-i cădeți în capcană.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.