23 nov. 2015
  |   1 Comentariu

Din seria Turistul Rătăcit și Nebuni Slobozi pe Străzi

Ieri, ora 18:30. O seară frumoasă. Întuneric deja. Prezent la locul de întâlnire. Deci, o nouă ediție a Turistului Rătăcit. Printre ultimele. Ediție de seară. Prima. Vin și alții. Schimbăm păreri și sfaturi legate de fotografia de seară. Ne scoatem DSLR-urile. Setăm una, setăm alta. Trece sfertul academic. Plecăm. Prin Hunedoara. Ca niște Turiști Rătăciți la ceas de seară. Puțin frig.

Orașul animat și chiar frumos. Lumea grăbită. Un du-te vino fain. Noi pașnici. Trecătorii pașnici. Facem fotografii. Unii spun ”ne faci și nouă o poză?”. Le fac. Râdem cu toții. Facem alte fotografii. Folosesc bliț. Nu mai folosesc bliț. Mă joc cu ISO, cu White Balance fac mișto de timpii de expunere. Mai râdem, mai pozăm. Ne plimbăm și privim orașul prin lentila camerei foto. Suntem Turiștii Rătăciți, ne prefacem că suntem oameni veniți să vedem un castel, un oraș, oameni și alte obiective turistice.

Pe o alee văd o bancă cu multe frunze căzute împrejur. Mai încolo un felinar aruncă o lumină interesantă asupra unei sălcii. Un portret, o siluetă. Totul decurge normal, pașnic, interesant. Traversăm o stradă, un trotuar, mai schimbăm o vorbă, ne mai oprim să privim capturile de pe ecranul aparatului foto. Ne pozăm unii pe alții sau surprindem trecători grăbiți spre casă.

Frigul iernii se face simțit. Căciula și barba mă protejează. Ne plimbăm mai departe. Schimb obiectivul, filtrul, mă mai joc puțin cu ISO. Timpul trece pe nesimțite. Ajungem la o intersecție largă și luminată. Și acolo oameni pașnici. Seara își intră în drepturi. Liniștea se instalează din ce în ce mai confortabil. Nimic nu perturbă cotidianul. Poate doar declanșările aparatelor. Și totuși…

Se apropie o siluetă care crește tot mai mult. Un individ mare se oprește la câțiva pași de noi, mai aproape de mine.

  • Ce faci, băi lampă, mă întreabă silueta, bărbatul mare care duhnea a băutură? Mă uit la el, se uită la mine, mă fixează. Mă uit la colegi și colegii la mine. Din priviri ne întrebăm: oare ce vrea ăsta?
  • Îl întreb pe individ: de ce mă faci lampă?
  • Că nu-mi place moaca ta, zice!
  • Ce ai mă, întreb, vrei să mă bați?
  • Da!… Trosc…

Am auzit pumnul care venea năucitor spre barba mea și m-am ferit. Totuși, o parte a pumnului mi-a atins bărbia.

Toată lumea a rămas mască. Privirile erau îndreptate când spre mine când spre cel care a decis să o pună de-o lampă, că mno, doar venea noaptea.

Pentru că mâna nu și-a atins pe deplin ținta bărbatul care a decis să atace un Turist Rătăcit s-a dezechilibrat și-a căzut.

Prin cap mi-au trecut fel și fel de gânduri. Îl bat… Dar dacă-l lovesc poate pățește ceva nasol. Dar de ce să-l bat, îi beat, îi nebun, probabil, ce să-i ceri unui astfel de individ? Nu, mai bine nu. Și colegii îmi spuneau din priviri și chiar verbal același lucru, nu-l lovi, dă-l dracului.

Nu l-am lovit. Am dat rucsacul și camera foto unui coleg și-am căutat telefonul decis să sun la 112. Am sunat. Individul s-a ridicat între timp și tot se îndrepta când spre mine când spre colegi, hotărât să lovească în plin, din nou. Oamenii se uitau la bărbatul dezlănțuit. Unul a spus că-l știe și că este un om agresiv și foarte rău.

Mi-a răspuns serviciul urgență, am fost ascultat și apoi plasat poliției locale. Am explicat că suntem atacați de un bărbat agresiv. Ne-am înțeles cu privire la locație și am închis.

Nebunul și-a luat plasa și clătinându-se a încercat să se depărteze. Nu l-am lăsat, am încercat să dialoghez, să-l determin să stea pe loc. A ajuns și echipajul. Omul negru nu vroia să urce în mașina poliției, se zburlea chiar și la polițiști.

  • El m-a lovit, da, de ce să merg eu la poliție, zbiera nebunul la polițiști.

În sfârșit, am plecat toți la poliție. Am dat declarații și-am plecat cu toții acasă. Turistul Rătăcit nu mai putea continua plimbarea. Cine ar mai fi putut?

O concluzie

De la ideea asta am plecat când am pus bazele proiectului fotografic Turistul Rătăcit. Vine omul, neamț, american, englez, un străin, vine să viziteze Castelul Corvinilor și implicit orașul Hunedoara. Ce vede, ce simte, ce-l determină să mai rămână sau să plece rapid?

Aseară un nebun umbla dezlănțuit pe străzi (am aflat că-i și nebun diagnosticat), beat și furios pe un ins care nu avea moaca corespunzătoare. Dar dacă nu-i plăcea de moaca unei femei, a unui copil sau poate a unui turist? Dacă eu nu dădeam curs rațiunii și mă apucam să-l bat? Dacă îi dădeam una și cădea, iar în cădere se lovea cu capul de asfalt și murea, cine ieșea vinovat?

Proprietari de baruri, de restaurante, de bombe infecte, degeaba puneți afiș cu ”nu servim persoane aflate în stare de ebrietate” și apoi vă faceți că ați uitat de afiș. Femei, neveste care știți că aveți soți, amanți, prieteni care sunt diagnosticați ca fiind nebuni, nu o spun cu răutate, luați atitudine și nu mai lăsați nebunii pe străzi, locul lor este într-un spital sau ospiciu până când un medic va spune că nebunul poate să iasă din nou printre oameni.

Nebunul și Turistul Rătăcit

Las aici și poza cu nebunul de aseară. Nu-i dau numele, cel puțin deocamdată. Dacă-l vedeți vă sfătuiesc să fugiți sau să dați telefon la 112 și să anunțați că nebunul se mișcă din nou slobod pe stradă.

Un răspuns la Din seria Turistul Rătăcit și Nebuni Slobozi pe Străzi

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te la blog prin email, pentru tine e gratis

Introdu aici adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 67 de abonați.

Despre fotografie
Foto Blogger