Ai observat că Dorel, ce-l bun la toate, la absolut toate tâmpeniile și năzbâtiile, nu la toate cele bune și de folos pentru restul doreilor, a devenit un fel de noua mioriță a poporului român. Și-ai observat că această nouă mioriță are de toate? Drob de sare, mioare proaste, ciobani proști da’ deștepți rău, desene animate pentru adulți, povești cu porci îngrășați în ajunul alegerilor, mihaele care apar doar la ora 17:00, gândăcei cu barbă și cărăbuși alintați, conducători auto care se dau șoferi, blonde proaste care cred că termenul de brunetă proastă-i pleonasm, câte și mai câte. Noua noastră mioriță-i o comoară. Au și alte nații droburi de sare care nu pot fi urnite de pe sobă și dorei care nu mor niciodată. Au și alții o mioriță în care unul se roagă la stele și la astre în loc să se înarmeze atunci când află că talibanii vor să-i taie beregata, numai că a noastră-i, repet, o comoară, una neprețuită, inegalabilă, invincibilă.
Și-ai observat că Dorel nu moare niciodată? Reînvie de fiecare dată, pe alte coclauri, în alte personaje, uneori în propria noastră familie. Se electrocutează Dorel? Nu-i bai, iată că Dorel a devenit strungar. Îl face șpan și așchii strungul pe Dorel? Iată-l pe Dorel reîncarcerat într-un tâmplar. Am auzit că Dorel a fost tăiat în bucățele de un circular! Așa, și? Iată-l pe Dorel că s-a făcut cioban. Și tot așa. Dorel este nemuritor.
Există un film, o reclamă, cred, în care un tip este călcat de mașină, lovit de fulger, doborât de tren, azvârlit de vânt de pe o stâncă direct în ocean, printre stânci, și care, devenind enervant de-a dreptul, se trezește de fiecare dată, efectiv universul nu vrea să-l lase să moară, iar el, obosit și sfârtecat, devine parcă plictisit că viața nu vrea să-l părăsească nicicum. Așa-i și Dorel al nostru, că-i român Dorel, născut din clasa muncitoare, cea care se-ntrecea în era socialistă pentru titlul de Erou al Muncii Socialiste.
Dorel a devenit un erou al poporului român, nepremiat, nerecunoscut oficial, dar totuși din ce în ce mai pomenit și mai adulat. Și Dorel, de fapt, ajută prostia să se personifice în diverse personaje ”de basm” cu tente urbanistice sau rurale. Și Dorel e când copil, când adolescent, când adult în toată regula, când femeie, când bărbat. Dorel e peste tot. Nu ne părăsește niciodată. Îl avem în gând și mai tot timpul pe buze. Dorel a devenit un cântecel de leagăn, un motiv să facem haz de necaz, un monstru, un sublim, un puternic, un orice.
În fine, pentru că avem deja un erou pe care îl chemăm de fiecare dată când facem o boacănă sau suntem leneși, puturoși, fără talent, eu propun să ne facem rost și de un erou care să personifice binele din România, talentul, lucrul bine făcut, succesul, reușita, inventivitatea și creativitatea românului, că doar așa-i considerat românul dincolo de granițe, prost, hoț, vulgar, dar inventiv, creativ, harnic și plin de voința de a reuși în viață. Și mai propun ca noul erou, care deocamdată-i unul necunoscut, să aibă nume de dac, că doar daci suntem toți cei care ne-am născut și trăit în România, chiar dacă suntem dorei, traiani, lenuțe, elene, dani, ioni, vasili, roxane, andrele, claudii sau bogdani. Ce zici, ne mișcăm și noi mai cu talent în a găsi un erou și pentru exemplele de reușită ale românilor?
Ce mai poţi să spui?