Fotoreportaj – In cautarea tacerii

Uneori tacerea e de aur, alteori ea devine apasatoare si dureroasa. Cateodata o cautam, alteori vrem s-o imprastiem definitiv. Tacerea lucrurilor din jurul nostru pare fireasca. Totusi, eu cred ca ea ne spune de cele mai multe ori cate ceva. Numai ca nu suntem atenti la acel ceva, desi ne intrebam cateodata de ce s-a asternut in jurul nostru atata tacere.

Cu Sorana alias Irealia am stat de povesti aici. Mi-a facut mare placere sa o intreb si mai ales sa-i citesc raspunsurile, sa descopar ceva mai mult la bloggerita care, asa cum am mai spus-o, cred ca este nascuta pentru o blogosfera speciala, care inca nu exista. Tot cu acea ocazie m-am gandit sa-i lansez o provocare, una foarte grea, pe masura ei. Nu am vrut s-o pun in incurcatura, am vrut doar sa vad cum scormoneste mintea ei sa scoata la iveala tacerea din lucrurile care ne sunt prin preajma, cum imbraca prin imagini mutenia fireasca a ceea ce exista in jurul nostru. Acea provocare inseamna de fapt un mic duel intre ea si mine, dus pe taramul fotografiei.

Si daca am propus, trebuie sa ma tin de cuvant. Prin urmare, iata cum tac lucrurile din jurul meu in varianta mea. Priveste, analizeaza si da o simpla nota. Nu trebuie sa fie o nota cu care neaparat trebuie sa fie ales un invins si un castigator. Nota este mai mult de incurajare. De fapt, asta am si vrut sa obtin prin provocarea mea, o incurajare pentru Irealia. Varianta ei o gasesti aici.

Ceasul care imi arata ca e aproape sase dimineata. E vremea sa plec.

Rucsacul care tace cuminte in asteptarea mea.

Pun cifra norocoasa pe scaunul care ma suporta in tacere si ma uit atent in jur.

Incarc si doua obiective precise, prea nerabdatoare uneori sa “impuste” tinta.

Ele imi sunt de mare ajutor, nu prea plec fara ele decat daca uit.

Mergand inspre strada dau de un felinar. Tacere, sa nu se stinga.

Tacerea diminetii este acompaniata de luminile ce prevestesc venirea Craciunului.

Un glob dintr-un brad imens mi-a facut cu ochiul.

Ma intorc si dau peste manusile mosului.

Tintesc spre birou si ma impiedic de vechile mele patine Hudora, cu mult praf pe ele.

Pe birou gasesc cadoul tacut de la Toyota si Maya.

Pachetul de Kent, cumparat de la o vanzatoare adormita.

Deschid agenda cu 101 teluri sa vad ce trebuie sa mai fac.

Gata, pun capacul pe obiectiv si inchid povestea.