22 feb. 2016
  |   Nu sunt Comentarii

Ghiozdanul din prima zi de școală (p)

Mă uitam la copiii care treceau pe stradă, grăbiți să ajungă la școală, și mi-am adus aminte de prima mea zi de școală și de ghiozdanul pe care-l purtam în spate ca pe-o raniță. A fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea. Am rugat câțiva prieteni să-mi povestească despre primul lor ghiozdan școlar. O colecție de amintiri emoționantă. Voi începe cu a mea.

Era albastru, avea un desen pe el pe care nu mi-l mai amintesc, dar pe care mi l-am dorit. De fapt, am dat din picioare și-am vrut acel ghiozdan de școală tocmai datorită acelui desen, personaj. Eram somnoros, mergeam ca un zombi, iar ghiozdanul din spate era mândria vieții mele, mergeam pentru prima dată la școală, era frumos. Ziua aceea a devenit una de referință. Mi-aș dori ca toate zilele să fie la fel, fără griji, însorite, cu multă forfotă, imprevizibile. Ah, să nu uit de doamna dirigintă. Era frumoasă, îmi părea cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem până atunci. Mă simțeam norocos. Dar ce naiba știam eu la vremea aceea, deh, păreri de țânc cu muci la gură.

Claudia, 42 de ani – Primul meu ghiozdan era roșu și cu albinuțe galbene…. Nu-mi aduc aminte cum era ultimul. Pentru că primul ghiozdănel a pășit alături de mine cu emoție în primul an de școală, atunci când nici măcar nu știam cum se scrie acest cuvânt, dar îl știam pronunța și era partenerul meu în fiecare zi. Alături de mine urca treptele unui nou început. Eram bucuroasă deoarece parcă doar al meu era frumos. Un penar la fel de roșu, un stilou cu peniță de aur, un creion și o radieră, precum și un caiet cu învelitoare nouă, erau primele lucruri care au ajuns în sertarul cu amintiri frumoase.

Ionela, 40 de ani – Primul meu ghiozdan de școală a fost kaki, monocolor, simplu, dintr-un material asemănător pielii dar mult mai rigid. În plină „epocă de aur” se cumpăra ce aduceau la librărie, adică ce găseai, dacă găseai, fără să fi avut posibilitatea de a alege dintr-o gama larga de produse ca acum… Avea forma unei serviete clasice, iar în interior două compartimente. În cel mai mare puneam abecedarul și aritmetica, iar în celălalt caietele și penarul. Îmi amintesc cu duioșie că ai mei îmi cumpăraseră de la niște „cunoștințe”, pe sub mâna, un stilou chinezesc cu peniță subțire, pe atunci credeam că este de aur. Era piesa mea de rezistență și obiectul de care trebuia să am grijă ca de ochii din cap. În unele dimineți ghiozdanul meu mirosea a parizer, în altele a dulceață de vișine, în funcție de ce îmi pregătea mama, pachețel petru pauza mare. De unde atâtea Barbie sau Oameni păianjen, de unde atâtea strassuri sau fontițe. Și totuși în ghiozdanul copilăriei mele se ascundea o lume întreagă, plină de personaje de basm și de vise, o lume pe care aș vrea să mai pot să o găsesc și în poșeta mea de adult, măcar câteodată.

Cosmin, 40 de ani – Nu-mi amintesc, parcă era albastru. Noi eram cu bocceluța. Știu sigur că era din carton. Penarele erau aproape toate din lemn, când fugeai cu ghiozdanul în spate ziceai că ești transmisionistul de servici din armata română. Țac, pac, toc, tuc…

Ovidiu, 49 de ani – Ghiozdanul îmi amintește mai mult de părinții mei decât de școală. De tatăl meu care atunci când a-ncercat să mi-l cumpere prima oară, de la librăria-papetărie situată unde e acum sediul Băncii Transilvania, lângă Casa de Cultură, aveam șase ani, a trebuit să renunțe fiindcă nu-l puteam căra nici gol. Îmi venea să-i ucid pe toți, pe el, pe amicul lui şi pe cele două vânzătoare pentru amuzamentul lor copios pe seama fizicului meu hiperpotent. Şi uite aşa a trebuit să mai aştept un an şi-am devenit coleg de clasă cu propria-mi soră, Gardianul şi Informatorul! De mama mea care, în fiecare seară, mă obliga să-l pregătesc, pentru a doua zi, în cele mai nepotrivite momente, după istețul meu cap. Mi se părea o muncă de Sisif şi de aceea rareori scăpa nepedepsit, îl altoiam cu şuturi de picior, înjurături scabroase şi blesteme; de multe ori mi-ar fi plăcut să fie mama-n locul lui! Acum aş zice că fiecare elev îşi purta în spate, refractar, viitorul, înțelepciunea, nivelul de conştiință. Cred că dacă l-aş mai avea astăzi, pătrățos, murdar şi jerpelit, l-aş umple, în câteva minute, cu lacrimi. A fost un lucru de care-abia am aşteptat să scap, dar pe care demult îl regret, duceam în el Paradisul!

Camelia, 48 de ani – Ghiozdanul meu din prima zi de școală? Imaginează-ți o fetiță copleșită de emoții, cu o uniformă impecabilă dar cu un ghiozdan imens. Era de culoare galbenă, iar pe toată suprafața lui erau „aruncate” la întâmplare niște semne. Mai târziu am realizat ca acelea erau literele alfabetului, iar fiecare literă descifrată era propria victorie. Împreună cu el am alcătuit primele cuvinte… și tot el știa secretele mele… carnetul cu note – nu întotdeauna cele mai mari, caietele de notițe sau de teme, câte una chiar uitată, alfabetarul care-și mai pierdea câte o literă prin ghiozdan, abacul, blocul de desen și acuarelele. Acum mă gândesc cu nostalgie la el și mi-e dor de acele momente!

Raluca, 27 de ani – Primul meu ghiozdan a fost foarte mișto, chic chiar, aveam și penar fishbone, la mare modă atunci, nu am înțeles de ce trebuie să-l port plin. I-am zis la mami că vreau să mai scot din cărți și caiete că e prea greu.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.