Grecia şi delirul naţiunilor

A devenit la modă să vorbeşti despre dezastrul din Grecia. Probabil că şi ăia mici care nu ştiu încă să spună decât mama şi tata sunt pe cale să înveţe noi cuvinte: Ghecia, dezastu, faiment. Şi e normal să fie aşa, să nu avem linişte nici măcar noi românii, deşi nu prea am fost noi creditori la greci. Noi am fost turiştii lor preferaţi. Unde mergi în vacanţă? În Grecia, este ieftin, mâncarea bună, plajă, mare etc. Chiar şi acum, când euro scufundă încet, încet o naţiune cu o istorie renumită în lumea întreagă, vorbim de planuri de vacanţă în care destinaţia este Grecia.

Una peste alta eu nu vreau să vorbesc acum despre economia acelei ţări sau despre regulile impuse de Uniunea Europeană. Nu sunt doctor în economie, nu sunt în măsură să dau verdicte precise sau să stabilesc diagnostice care ar putea duce la iluminarea capetelor răspunzătoare de soarta populaţiei din Grecia.

Însă ca un turist care a călătorit în Grecia şi care iubeşte istoria şi geografia acelei ţări pot să-mi spun o părere. Şi acea părere este simplă şi la obiect: vina este în primul rând a grecului. Când s-a văzut cu euroii în buzunar şi cu puhoiul de turişti care nu se mai termina an de an, grecul, proprietar de ceva ce producea turism, a devenit un leneş, un încrezut, un vezi doamne cine-i el!

Prima dată când am fost în Grecia a fost în anul 2001. Pe atunci ţara lui Socrate era un paradis din foarte multe puncte de vedere, inclusiv din acela al curăţeniei. Străzile erau curate, grecul era toată ziulica cu mătura în mână. Mai ştergea un fir de praf, mai zâmbea la un turist, mai tundea o iarbă, mai repara un acoperiş. De atunci am fost de mai multe ori în acea ţară ca şi turist, în locaţii diferite. De fiecare dată am observat că ceva se schimbă, în rău. Că lucrurile nu mai par să fie la fel ca data trecută.

Ultima dată am fost la ei în 2013. Dezastru. Aveam impresia că sunt într-o magherniţă din Bulgaria. Comparativ, îmi dădeam seama că în România lucrurile stau mult mai bine. Într-un hotel de cinci stele, al cărui proprietar este un român, am plătit 10 euro pentru 20 de minute de internet, pe care le-am consumat în 10 minute. Adicătălea într-o zonă înţesată de turişti care plăteau tarife exorbitante pentru cazare de cinci stele nu aveai internet GRATUIT. Dar acest lucru probabil este nesemnificativ pentru un popor prea mândru de el, care acum se zbate să iasă la liman tocmai datorită propriilor sale vinovăţii.

Nu sunt de acord cu psihoza şi delirul în care vrea să ne atragă mass media şi alte organisme internaţionale pe principiul „războaiele şi dezastrele economice ne pot îmbogăţi şi pe noi”. Şi apropo’, dezastrele economice şi probabil noi războaie tocmai sunt pe cale să înceapă. Eu chiar cred acest lucru. Pentru că în situaţia Greciei vor intra şi alte ţări sau chiar sunt deja. Lăcomia unora de a strânge toţi banii din lume doar pentru ei va duce la astfel de dezastre locale, internaţionale şi apoi mondiale.

De ce nu vine Bill Gates să zică: vă dau eu bani, fac un act foarte important de caritate pentru voi, grecii, care timp de mulţi ani aţi cumpărat de la mine, ce dreacu să fac cu atâţia bani? Dar nu vine cel mai bogat om din lume, cu o avere de 7,05 trilioane de dolari, să le spună aşa ceva grecilor! Ar fi probabil prea umilitor pentru el. Ştii ce datorie are Grecia în acest moment? Circa 480 de miliarde de dolari. Bill Gates are 7,05 trilioane de dolari, deci omul ăsta ar putea plăti toate datoriile Greciei, poate chiar şi pe ale noastre – care sunt de doar 75 miliarde de dolari, şi tot ar mai rămâne cu ceva bănet, suficient cât să-şi spele ochii şi fundul prin nu ştiu ce insule din lumea asta. Dar nu face Bill Gates asta. Sau v-a face?