6 nov. 2019
  |   Nu sunt Comentarii

Împreună, dar niciodată amândoi

Scriu ca atunci când îmi rupeam oboseala în două, încercând să împart doar cu-i trebuie să împart. Erați amândoi. Tu îți doreai căldura pe lună. Nu, nu de la termostat. El, era în altă lume. Cu aritmetică și timpi măsurați. Tu n-ai încercat să-nțelegi. Erai într-o lume atipică. Tu doar voiai. El aștepta. El făcea ceva ce tu nu așteptai, el credea că asta aștepți. El într-o lume ciudată, tu pe pământ. Te deranja chiar și mâna lui, el crezând că așa doar îl provoci.

Apoi a murit. Și viața, și dorința, și venitul, pe care, de fapt, îl iubeai. El spera, tu te credeai zâna care nu mai moare. El a murit. Ai murit și tu. Pentru că nu mai aveai. Ce aveai? Așa s-a stins ceea ce părea de neînțeles. Tu și el. V-ați răsturnat. El acum doarme, tu plângi. Sunteți nicicum. Așa cum ați fost, în fapt.

Azi te-ai întors la unii. Care chiar te ascultau, apatic. Negi tot. Așa ești tu. Un nimic care trăia în umbra unuia căruia i-ai dăruit sute de mii de minute aiurea. Apoi euro, după ce a murit. Așa suntem noi. Cretini, că, mai apoi, de ce nu, cică, ne iubim.

I-ai spus că dormi singură. Dar dormeai atârnată, cu brațe strângând. Te întâlneai cu alții și te scuzai că ești obosită. Pe el îl lăsai să facă ce vrea, da, pentru că aducea. Când a murit și nu a mai adus te-ai dus la nebuni. Asta ești, asta vei fi. Nimic. O iei razna pe zi ce trece pentru că tu nu poți fără să mai ai mulți (b)ani. Ție îți trebuie suport financiar. Tu nu știi ce să faci cu tine. Dragostea, pentru tine, e bulă pentru apa plată. Adică nimic.

Ai avut un amant pe care l-ai anihilat odată cu ploile infernale apărute în viața lui. Ai trăit două nopți cu el dar pentru tine nu a contat. Nu aduceau nimic financiar. Tu asta așteptai. Așa că ai anulat totul și te-ai declarat inamicul numărul unu. Împotriva celui care te-a rugat să nu hălăduiești de nebună pe străzi, la ora 3 noaptea.

Nu ai nume. Pentru că nici măcar tu nu te meriți. Dar sper să te prinzi, cu hachiță cu tot. Într-un fel îngeresc, eu tot te iubesc. Și-o să păstrez totul, chiar așa, cum te-am avut. Mor încet, încet, cu tine. Deși, voiam să mă reinventez.

M-am săturat să-ți tot spun bună seara. Mi-e atât de dor de dimineți care miros a cafea bună. Mi-e dor de țigări cu aromă de brad, de Cezari alergând pe coclauri, de minuni care se-ntâmplă doar pe pământ, de cruci desenate pe stânci. Mi-e dor, tare dor, să te-nfășor cu frunze, cu brațe, cu dor, cu crengi furibunde. Mi-e dor chiar să plec undeva, oriunde, oricând. Mi-e dor să te știu, mi-e dor să mă întorc, de oriunde, din oricând.

Ți-am lăsat un bilet, pe stâncile pe care n-ai fost niciodată cu mine. Să-l păstrezi, chiar dacă nu-ți spune nimic. O să ai nevoie de el, să faci un foc. Focul nostru. Poate ultimul. Fumul o să mă înece. Dar numai așa o să știu că ești tu. Să lași și bună seara pe lângă foc. Ca semn, ca idee. Și atunci când toate-s prea adunate, să-ți aduci aminte că, cumva, te-am iubit, atunci când poate nu erai prea iubibilă. Am strigat. Am șoptit. Te-ai zbârlit, ai fugit. Te-am așteptat, te-am zdrogit. Te-am dus de mână, te-am ghidonat. Acasă. Mai departe de casă nu te-ai dat. Ai lucruri care încă te țin pe aci. Încă sclavă.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.