…mi-a rupt inima și m-a împrăștiat în sute de direcții… nici măcar adio sau rămas bun nu ne-am spus… i-am spus drum bun, ne-am atins obrajii și-a dispărut… aveam sufletul plecat din piept, eram atât de distrus… apoi am izbucnit în plâns… nici măcar nu s-a uitat la mine… probabil că nu mai existam, probabil că deja eram istorie…
…acum sunt iarăși singur… tristețea mă sufocă, am lacrimi în ochi… și eram atât de fericit, trăiam, reușisem să mă regăsesc, oarecum… și acum?
…nu mai am nimic, chiar și parfumul ei dispare încet, încet… mi-am pierdut momentul, mi-am rătăcit din nou identitatea, nu-mi mai regăsesc sufletul, în jurul meu doar tristețe, lucrurile pe care le-a atins sunt triste, fără grai… și doar cântau atât de duios… nu mai respir aer, inspir și expir doar pentru a încerca să simt mirosul ei…
…a pus mâna pe acea floare, a atins acel obiect, a dat viață pietrelor, a trezit din amorțeală dorințele din mine, mi-a dat din nou putere să vreau să exist, mi-a arătat lumea din jurul meu, m-a făcut să suspin de plăcere… iar acum plâng de durere…
…aș vrea să-nchid ochii și să o simt din nou în brațele mele… aș vrea să simt din nou aroma buzelor ei, să mă-nvelesc cu trupul ei, aș vrea să obosesc din nou alături de ea, aș vrea să cred din nou într-un dumnezeu existent doar pentru noi, acel dumnezeu care ne-a animat pe noi doi, pe mine și pe ea, rătăcita mea, plecata mea, iubita mea…
…păstreaz-o, te rog, doar pentru mine, trezește-ne din nou patima și dorința, ascute-ne simțurile unul pentru celălalt, aruncă-ne din nou în oceanul de plăceri, scoate-ne, te rog, din mâzgă, întinde-ne din nou mâna ta salvatoare, nu râde de noi, ajută-ne, trage de sfori și animă-ne…
…iubirea mea, dragostea mea, nesuferita mea, adorata vieții mele, ai plecat, m-ai lăsat cu rănile la purtător…
…plâng norii și străzile își curg șiroaiele… nu vreau să cuceresc pe nimeni, ci doar inima aș vrea să mi-o liniștesc…
…totul a rămas încremenit în durere… patul e rece, timpanele-mi tânjesc doar după o singură voce, privesc adormit spre nimic, toate femeile poartă chipul ei, nimic a devenit cuvântul de ordine al fiecărei zile, noaptea cade ca o manta rece de soldat rătăcit…
…flacăra lumânărilor îți caută suflarea, ochii tânjesc după formele tale, parcă și Cezar îți așteaptă chemarea… ți-ai pus amprenta și-ai plecat… mi-ai încătușat simțurile și apoi ai plecat în direcția opusă, ai scris câteva pagini și-apoi ai lăsat totul la cheremul suspansului…
…eu sunt încă aici, îți caut mâna, părul să-ți fac în el, obrajii, ochii, aș vrea să-mi cânți din nou, aș vrea să mă pot plimba pe drumul nostru, aș vrea să-mi șoptești din nou că mă iubești, că mă vrei, că sunt sufletul tău pereche… te rog, nu întârzia prea mult, a mai rămas puțină viață, suntem muritori, eliberează-ți inima și vino, fie chiar și pentru o clipă… iubita mea, adorata mea, întârziata și îndepărtata mea… oare dragostea are termen de valabilitate?
[…] iubești nu prea mai înseamnă SĂ IUBEȘTI, ci doar să dorești un lucru anume, să te simți alături de cineva doar pentru că așa impun […]