17 ian. 2017
  |   4 Comentarii

De ce lăsatul rahatului în parc nu-i nici un act civic lăudabil și nici artă urbană

Am mai spus și nu voi înceta să repet, eu aș interzice lesa retractabilă pentru câinii de talie mică. De ce? Pentru că nu câinii plimbați cu astfel de lese sunt periculoși, ci stăpânii, pentru că sunt inconștienți, pentru că acei câini se dau la câinii mari, iar acei câini mari pot înfuleca un chiuaua până să reușească să retracteze stăpânul potaia de la botul unui ciobănesc german, spre exemplu.

Apropo de inconștiența și indolența stăpânilor cu câini de talie mică, am găsit, deunăzi, în parcul de joacă pentru câini, o imagine care, așa cum am scris și în titlu, nu înseamnă un act civic lăudabil și nici artă urbană demnă de un salon internațional de artă.

Pe scurt, în acel parc există două pasarele pe care câinii pot urca (dacă-i dresezi să facă asta) și coborî, acest lucru ajutându-i să se obișnuiască cu echilibrul, cu urcatul pe diverse chestii sau pot învăța, astfel, să aibă încredere în ei. Pe Cezar al meu l-am învățat relativ repede să facă aceste mișcări. De data asta nu am putut să-l îndemn să se urce pe pasarela mai îngustă pentru că și la urcare și la coborâre, fix pe prima treaptă, tronau doi căcați de câine. Erau înzăpeziți și scoteau nasul din zăpadă ca niște șobolani înghețați, părăsiți de stăpânii lor în mijlocul troienelor.

Cezare, mi-e jenă, nu te pot îndemna să te urci acolo și cred, de fapt, că nici n-o să te urci. Stând și uitându-mă la tabloul unor nesimțiți, mă gândeam, oare au vrut să creeze un act de cultură sau de incultură? Și m-am întrebat și asta: oare acei câini s-au căcat pe primele trepte ale pasarelei la urcare sau la coborâre?

Una peste alta, indiferent de răspunsurile pe care le-am găsit sau pe care le voi primi, eu cred că nesimțirea e un act de incultură, că respectul față de ceilalți vine și din intenția de a strânge căcații patrupedului, lăsați prin parcurile de joacă pentru câini.

Și în semn de protest față de nesimțiți, n-o să mai strâng după Cezar timp de o săptămână. Și sper să se cace și Cezar fix în mijlocul pasarelei (deși sunt convins că n-o va face, pentru că nu l-am lăsat să-și facă treburile peste tot pe unde trece).

Am să merg și la primărie să întreb dacă nu cumva când merg cu Cezar în parcul de joacă, care, oricum, e un loc făcut strict electoral, motiv pentru care arată jenant, îmi trebuie lopată, cazma, roabă, saci de gunoi și o ustensilă de strâns zăpada.

În fine, actul din parcul de joacă pentru câini e o dovadă clară că pe unii nu-i interesează decât spațiul lor privat, adică locuința proprie, restul, pentru acești nesimțiți, nu există decât ca și spațiu pe care trebuie să-l murdărim, să-l neglijăm, să-l otrăvim. Bravos, nesimțiți din neam de soi, adică din neam de ghiolbani cu diplome luate la seral.

Iată și actul de cultură

Și Cezar, fără să se căcăcească

4 Răspunsuri la De ce lăsatul rahatului în parc nu-i nici un act civic lăudabil și nici artă urbană

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.