Lumina de la Ursici bate pana departe

Azi Ursici a devenit din nou parte din mine. Un sat care pana in septembrie nu stia ce-i aia lumina decat din auzite. Oameni simpli am intalnit acolo si m-am simtit ca pe vremea dacilor, chiar daca am dormit intr-un cort modern, cu doua camere si antreu. Am fost sunat de la cei care au pus banii gramada si care au fost chiar de acord sa mergem cu totii la Ursici, sa ne urcam pe case si sa punem panouri solare, sa aibe si ochii ursicenilor lumina de secol XXI. Va spun ca astazi am retrait ceea ce am simtit acolo anul acesta in septembrie.

Pe la ora amiezii imi suna telefonul si aud o voce foarte blonda care imi spune: dl Traian Uries? Mda, zic eu, plictisit de telefoane venite de la banci… Sunt donsoara de la UniCredit, bla, bla, bla. Aveti un plic la noi, mai zice vocea blonda. E clar, zic, Angheluta in sfarsit mi-o trimis ceva cu care sa ma mandresc la nepoti si la urmasi, ceva care dovedeste ca am pus lumina intr-un sat de daci unde lumina moderna inca nu ajunsese.

Am fost la banca, mi-am ridicat diploma rustica si becul care are un fitil de lampa, nu un filament ca toate celelalte. Fara alte cuvinte vezi si tu dovada ca la Ursici gasesti lumina in casele oamenilor. La scoala nu, desi acolo, cat am fost noi, a existat tehnologie de uimea si pe cei mai de seama regizori din lume, dar gasim noi o solutie si acolo.

Cea mai tare diploma din viata mea

Becul de la Ursici

Calare pe problema

Sa pape si gura lor niste branza, ca ciobanii ii tin cam flamanzi. Vreo cinci kile de branza au mancat.

Miorita laie, laie bucalaie, de trei zile-ncoace…ploua intruna!

Va urma.