9 nov. 2021
  |   Nu sunt Comentarii

Mă reactivez, nu mai pot să stau deoparte, am vrut să fiu cuminte, nu mă lăsați

Am ostoit o vreme în presa scrisă și la un moment dat am ostenit. M-am retras. Mi-o fost prea greață. Prea multă scârbă. N-am mai putut escalada mormanele cu vociferați, șmecheropoliticodați, ascultodațiascunși, manipuloidați. Și m-am retras. Credeam că pot. Să stau. Privitor, cuminte, în banca mea. Dar nu…

Mă vreți. Încă mă doriți. Mă cereți. V-am ignorat. Am ascultat tot ce mi-ați tot spus. V-am privit lăbărelile, mă ostenesc de ceva timp să vă înțeleg în liniște cucucișmele de la orele teveliolisme, să vă tac, să vă plac. Dar, nu. Voi, invocând crucifismul mamii voastre, mă ignorați cu o sfârtecată nemernicie. Îmi sugeți tot. Și pula mi-ați fi supto dacă o bălăngăneam pe la râtul vostru puturos.

Da, de voi, politruci cu coaie stafidite, nemernicesc. De voi vorbesc. Să nu uit și de pizdele care din politețe pentru partid se tunează și își cartografiază coloana vertebrală ca să știe câte pule or intrat prin cur până la ușa cabinetului din parlament, că cu pizdă mare și cu coaie stafidite se intră la parlament.

Îmi traduceți franceza în oltenește (vezi, Luni de Fiere, a lui Pascal Bruckner – dar mai vorbim despre asta), îmi spuneți ”să moară mă-ta, e nevaccinată”, mă puneți să mă afișez cu o hârtie care cică îl fute pe covid în cur, mă montați de scandal împotriva copilului și rudelor, apropiaților, prietenilor, că nu mi-am injectat serul vieții, numit academic vaccin anticovid, Iohannis, (un președinte cu o echipă în spate care  are un singur scop – ține-l p-ăsta președinte, că stăm și noi pacilea) se joacă barbut la piramide în timp ce noi murim ca porcii într-o țară văduvită de tot, îmi dați amenzi că nu am verzi certificate și uscate, motive să ies din casă, mă puneți să vă justific, pe stradă, în țara mea, noaptea – sau mai fain spus și ziua, că de ce morții mă-tii am ieșit din casă ca să-i cumpăr medicamente mamei sau că de ce l-am scos pe câine afară să se pișe și să se cace, mă fuți cu pandemia mă-tii spunându-mi că jandarmii mă amendează în timp ce judecătorii te anulează?

Încerci cu pene de curent. Mă lași la mol doar la mâncare, dar bateriile pentru prezervativul lu` amantă nu ie bune? Au covid, cere, iele, așa, ca baterii ce sunt, certificat verde de vaccinatul mă-tii? Cât vrei să mă mai? Mă vreți mascat, oripilat, vă excită polițistele care dau amenzi? Manipulăm, dar să avem și pulă. Cât, deci, mai pulăm?

Ariafat, Cuțu, Ohanis, stricta mă-tii cu veorica și masmedia pulii, terminați, odată. Ne mai dormim și noi oleacă?

L-ați făcut pe român optimist. De fapt, l-ați învățat ce înseamnă pesimismul. Că, desigur, optimismul și pesimismul sunt instrumente. La îndemână. Nu oricui. Și faptele și opiniile sunt diferite, nu-i așa? Tot așa, nu la îndemâna oricui, dar toți, cumva, le folosim. Trebuie doar să înțelegem asta. Hai, vine iarna, futem tot, să ne ducem la dracu. M-am săturat de voi. De azi, cumva, mă reactivez. Mă dor toate de la voi. Nici nu m-ați futut nici nu m-ați lăsat. Toți vaccinații își ceartă apropiații că nu moare ariciul dacă sugem toți cariciul. Pă bune? Mă reactivez. Am vrut cuminte. Voi mă vreți iar eu. Bine.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.