Mă sperie moartea unui PSD aflat în derută

Măcar nu mai există Ion Iliescu, că cumva acel prometeu găsea o gură de scăpare. Ăștia ie leucă. Au ajuns câini în lanțuri, tot mai mulți. Putem bea ultima gură de apă minerală. Râgâie, că Bolojan a dat cu deteteu. Șamponul antiguvernare a expirat. Respir, parcă, am sângele ca a unui sniper. Nu mai trag înspre apus, croiește, îi deruta.

Și totuși, sunt speriat. Ciuma, răpusă, nu-i de neglijat. Ea încă există. Stă pe lângă tine, te urmărește, îți ia urma, când ai impresia că ești liber, te trezești cu ciuma, stând ca hiena la furtișag. O găsești la serviciu, la mall, la abeceu. Nu ie morți. Moarte. Stă cu coasa.

Grindeanul, groparul PSD, trebuie lăudat. A îngropat istorie, a falimentat șleahta de cioclii, și-a făcut-o în văzul lumii, toată, cu costum de cretin.

A pus muzică de Games of Thrones și-a zis ”noi nu avem nimic de spus”, Grindeanu și șleahta.

Păcat că există oameni care hălăduie prin acel partid. Derutați, prea dedicați, prea ocupați cu empatia pentru cerul românilor.

Și totuși, moartea PSD la guvernare nu-i o liniște. Pe mine mă sperie. Că cioclii aservesc multă Românie, încă, de la medicament până la alimentul pe care îl vâri în gură. Au rămas aserviții mici, pesediști cu ciucuri necunoscuți, proști, cretini, demenți, cei care se tem mereu, pentru ceva, ce-au avut, că așa sunt iei, pesediștii, controlați, vin de undeva.

Cunosc o nesimțită care se crede pesedistă. Ea n-are habar de doctrina PSD, dar zice că mă pârăște la președintele partidului că am zis că îmi bag pula în el de partid. La ce s-o ajuns. O tută, mută, care ascultă ”pită cu unsoare” are coaie, deși n-are vagin, vine să mă înfrânte.

A murit pesedeul vostru, mă piș pe el. NU pe oamenii care chiar au obosit pentru românii acestei țări. Ei lucesc. Mâlul să se ducă, cu lanțuri cu tot.