Eu nu am casă, nu am mașină, deci aș putea să spun că sunt săracă. Tot ceea ce am se duce pe traiul zilnic. Chibzuit destul de bine, zic eu. Dar tot săracă sunt. Cam asta este condiția românului din ziua de azi. Puțini sunt cei care iși permit vacanțe, concedii în nu știu ce zări de aici sau de aiurea.
Sincer, eu m-aș bucura dacă tu ai veni și mi-ai aduce ceva gătit de tine, atâta timp cât darul este făcut din suflet. Dacă dai cuiva ceva din obligație, acela nu mai este dar, și omul simte asta. Și da, în acel moment s-ar putea să se simtă umilit.
Poți să umilești pe cineva, la fel cum poți să îl faci să se simtă cea mai importantă persoană în acel moment.
Totul ține de atitudine.
Roxana, eu tot am această dilemă. Oamenii sunt diferiți. Chiar o să vreau să știu cum se simte acea fătucă atunci când vede că vin alții și îi aduc de mâncare și de îmbrăcat. Tu cum te-ai simți dacă eu aș veni la tine și-aș spune, uite, mâncare pentru tine, pentru că știu că ești săracă, presupunând că ai fi săracă?
]]>