Pensiile magistraților – rușinea unui stat captiv

Dacă există în România o categorie socială care și-a transformat privilegiul în lege, aceea este cea a magistraților. În timp ce milioane de români care au muncit 35–40 de ani trăiesc cu pensii de mizerie, câțiva mii de judecători și procurori își râd în barbă de restul populației, plecând acasă la 48 de ani cu 20.000–30.000 de lei pe lună.

Cum s-a ajuns aici? Cu grija unora

Magistrații au făcut ceea ce orice „castă” știe să facă, și-au scris singuri regulile. Au adoptat legi cu dedicație, s-au apărat prin Curtea Constituțională și și-au transformat pensia specială într-un drept intangibil, mai presus de orice criză și de orice contribuție.

De ani de zile, orice tentativă a guvernelor de a tăia din acest privilegiu s-a lovit de un zid, CCR, alcătuită tot din foști magistrați, care judecă după interesul propriu și se proclamă apărătorii „independenței justiției”. În realitate, nu apără independența, ci burduful propriu.

Argumentul „independenței justiției” – o glumă proastă la adresa poporului

Ni se spune că pensiile uriașe sunt necesare pentru ca judecătorii să nu poată fi șantajați. Dar oare un magistrat care ia salarii de zeci de mii de lei și apoi pensii nesimțite este, brusc, imun la corupție? Istoria ne arată contrariul, mulți dintre ei au fost prinși cu mâna în sac, deși erau plătiți regește. Așadar, nu salariul sau pensia sunt problema, ci caracterul și integritatea.

O palmă peste fața românului de rând, așa a fost inventat Monopoly

Să ne imaginăm tabloul următor. Un miner care a muncit 40 de ani sub pământ ia 2.000 de lei pensie. Un profesor, care a format generații întregi, ia 3.000 de lei. Un medic, după o viață în spitale, abia trece de 4.000. Și, în același timp, un magistrat pleacă la pensie la 49 de ani cu 25.000 lei și își deschide cabinet de avocat, unde mai face încă pe atât.

Aceasta nu mai e justiție. Este batjocură.

România – statul captiv al propriilor privilegiați

Pensiile magistraților sunt simbolul cel mai clar că România nu e un stat al cetățenilor, ci un stat confiscat de caste, politicieni, magistrați, securiști. Toți își dau mâna când vine vorba să-și conserve privilegiile, iar nota de plată o achită contribuabilul simplu.

Guvernele mimează reforme, Bruxelles-ul se face că presează, iar în final tot românul de rând plătește luxul „aleșilor” din justiție.

Furt legalizat

Pensiile magistraților nu sunt un drept, ci un furt legalizat. Nu sunt o garanție a independenței, ci o dovadă a complicității dintre puterea judecătorească și cea politică.

Cât timp un magistrat va încasa de zece ori mai mult decât un om care a muncit o viață, România nu va fi o democrație reală, ci o feudă a privilegiilor, unde legea nu e egală pentru toți, ci doar pentru cei care o scriu.

N-avem magistrați, gândirea lor este despre bani, nicidecum despre omenie.