23 apr. 2019
  |   Nu sunt Comentarii

Pluto și Miorița în variantă urbană

Trăia cândva un Pluto. Hainele lui erau mai sărăcăcioase, pentru că stăpânul lui îl punea foarte des la treabă și nu-i cumpăra mai niciodată ceva nou. Cu toate astea, Pluto era un rebel, se trezea dimineața pe nepregătite și deranja aproape pe toți ceilalți din casă. Uneori se trezea și seara, obligat fiind de stăpânul lui. Pluto era un răzvrătit, de altfel, ca și stăpânul.

Undeva, la celălalt capăt al urbei, viețuia Miorița, iubita secretă a lui Pluto. O mironosiță pe care Pluto o cam zăpăcea când o prindea. Stăpânul știa de relația celor doi și chiar o iubea pe Miorița mai mult decât o iubea Pluto.

Pluto trăia trist. În zilele cu ploi stătea liniștit cu fața spre ferestra casei sale și privea ca un mort. Nimic nu-l supăra sau deranja. Ziua era plată. Norii cerneau și el privea din întuneric. Doamna Dimineață îl mai saluta din când în când. Cândva Pluto s-a răzvrătit atât de tare încât s-a trezit dimineața devreme și a fugit de acasă. Stăpânul l-a căutat toată ziua. Pe înserat, a apărut craiul Pluto, zgâriat tot și hămesit de foame, rupt de oboseală.

Miorița a aflat de escapada lui Pluto și s-a supărat foarte tare, i-a spus că nu mai vrea să-l vadă niciodată. Pluto s-a mâhnit și s-a pus pe gânduri. După zile și nopți triste și nedormite, Plutosul – cum îi mai spunea stăpânul – și-a dat seama că doar pe Miorița o iubește și că nu vrea s-o piardă, așa că a decis să nu mai plece niciodată de acasă. S-a dus la Miorița și și-a cerut iertare.

De fapt, Miorița, în lumea ei, îl dorea pe Pluto ca pe lumina ochilor din cap. Îl visa uneori cu ochii deschiși și în momentele acelea părea că intra în transă. Venea stăpânul ei la ea și-o trăgea de moț, să se trezească.

Așa că Miorița a decis să-l ierte pe Pluto. L-a luat în palmele ei muncite și l-a sărutat până l-a epuizare. Pluto nu se mai sătura de buzele ei. A uitat că e sărac, că stă într-un oraș trist, cu stăpânul lui care îl certa mereu că nu făcea treabă bună tot timpul, că i-a trebuit atâta timp să-și dea seama că doar pe Miorița o iubește.

Și lucrurile s-au schimbat mult începând cu acea seară în care Pluto și Miorița au stat îmbrățișați până dimineață. Tunetele și fulgerele n-o m-ai speriau noaptea pe Miorița. Amândoi adormeau cu un zâmbet comic pe față știind că la celălalt capăt de oraș se află iubirea vieții lor. Și își scriau povești de dragoste, se căutau și se sărutau până la sufocare.

Miorița îi spunea uneori lui Pluto, în seri cu lună plină, că o dor cumva îmbrățișările lui puternice, dar nu putea să fugă de el, nu-i putea rezista, era prea atrasă de el. Dar, încet, încet, au început să se obișnuiască unul cu altul.

Și-au plecat pe dealuri, au evadat amândoi de acasă și s-au iubit prin păduri. Au început să învețe ce înseamnă iertarea, bunătatea și iubirea. Stăpânul lui Pluto știa că Miorița l-a schimbat cumva pe răzvrătit și îi convenea asta.

Într-o noapte, Miorița se scurgea de dor și a început să plângă din senin. Pluto a auzit-o și s-a dus la ea. A prins-o în brațe și a ținut-o strâns până când Miorița s-a oprit. Pluto i-a spus că dacă chițcăie ca un șoarec o să-i spună o poveste. Ea a chițcăit zâmbind la pieptul lui și Pluto i-a spus o poveste cu un urs polar și un om rătăcit prin ținuturi sălbatice. Miorița a fost fascinată. L-a sărutat dulce de noapte bună și a adormit fericită.

Într-o seară de primăvară, Pluto stătea iar la geamul lui și privea în gol. Noaptea era din ce în ce mai neagră, ca și gândurile lui Pluto. Luna apăruse mare pe cer și doar razele ei îi mai luminau mintea Plutosului. Se gândea la Miorița. Parcă ea era prea departe s-o mai poată atinge vreodată. Pluto l-a luat pe stăpânul lui de mână și a fugit afară în stradă. Miorița parcă dispăruse într-o negură atât de deasă încât nu mai putea fi văzută.

Pluto și-a abandonat stăpânul și a început să alerge pe străzi ca un apucat. Nici un om, nici un stăpân cu un alt Pluto. Alerga într-una și o striga pe Miorița. Doar el, luna și întunericul. Nu înțelegea ce se întâmplă, de ce nu mai e iubita lui, de ce nu era nimeni pe drum. S-a oprit. Era foarte speriat. A privit cu atenție în jur și atunci a apărut lumina în mintea lui.

Ieșise de pe drumul bun. Alerga în direcția greșită. De fapt, a observat că nu mai era nici un drum, nici un oraș, în direcția în care alerga era doar întuneric. S-a întors cu fața în direcția opusă și a început să o strige iar pe Miorița lui. A început să audă o voce care parcă chițcăia ca un șoarec.

Alergând înapoi auzea vocea din ce în ce mai bine. Întunericul parcă dispărea. La un moment dat, în lumina razelor de lună a văzut o mogâldeață care alerga spre el cu mâinile ridicate. Atunci și-a dat seama că era iubita lui. A prins-o în brațe și a fugit cu ea în pădurea în care s-au iubit cândva. Acolo a iubit-o toată noaptea și i-a șoptit într-una că o iubește și că nu vrea să fie părăsit vreodată.

  • Te iubesc atât de mult, Mioriță zăpăcită care ești!
  • Și eu te iubesc foarte mult, Plutosule!
  • Vreau să faci ca un șoarec.
  • Nu fac.
  • Ba da, o să faci, că dacă faci o să te iubesc aici până dimineață!

Într-un târziu s-a făcut dimineață. În drum spre casă Pluto o ținea de mână pe Miorița.

  • Să mă iubești, draga mea, mereu și pentru totdeauna.
  • Așa o să fac, dragul meu răzvrătit.

Și-au ajuns acasă la stăpânii lor și peste câteva zile s-au căsătorit. S-au mutat singuri și s-au iubit în fiecare noapte ca și cum ar fi fost pentru prima dată. Și povestea lui Pluto și a Mioriței a continuat mulți ani. Sfârșit.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.